24 Aug. 2013 13:47

IMAGINI INEDITE. „Regele” Florin Cioabă, VEDETĂ ÎN MAREA BRITANIE. Uite CUM S-A VĂZUT ÎNMORMÂNTAREA în Regat

Distribuie

Cotidianul britanic "Daily Mail" a acordat un spaţiu amplu înmormântării lui Florin Cioabă, dar şi încoronării celor doi fii ai acestuia, fără a omite acel episod care a adus comunitatea rromă din România în gura Uniunii Europene - căsătoria fiicei lui Florin Cioabă pe când aceasta avea numai 12 ani.
"Regele ţiganilor din România îşi doarme somnul de veci într-un sicriu cu aer condiţionat, în timp ce mii de rromi l-au condus pe ultimul drum într-un marş de peste şase kilometri", au titrat jurnaliştii britanici.
Cel mai semnificativ moment al biografiei lui Florin Cioabă este pentru cei de la "Daily Mail" acela al căsătoriei fiicei acestuia minoră. Evenimentul petrecut în anul 2003, a determinat-o pe Baroneasa Emma Nicholson, pe atunci raportor UE, să ceară ca Ana-MariaCioabă, în vârstă de 12 ani să nu fie lăsată lângă proaspătul ei soţ cu trei ani mai mare decât ea.
Episodul nu a rămas fără urmări pozitive, au fost de părere atât reprezentanţii UE, cât şi cei ai comunităţii rrome internaţionale. După scandal, Florin Cioabă, care, între timp, ajunsese lider al ţiganilor, a devenit un fervent militant pentru educarea fetelor rrome şi a susţinut, totodată, că fetele din etinia rromă nu ar trebui să se căsătorească înaintea împlinirii vârstei de 16 ani.

CE N-A VĂZUT NICI LONDRA

Însă deosebit de impresionantă a fost pentru jurnaliştii britanici a fost ceremonia de înmormântare a autoproclamatului „Rege al rromilor”. Aceştia nu au ratat nimic din luxul ţigănesc: bannerul imens cu chipul lui Florin Cioabă încoronat şi cu sceptrul în mână, blazonul „Casei Regale Cioabă” afişat ostentativ la intrarea în „Palatul Regal” – de fapt reşedinţa familiei Cioabă -, dar, mai ales, sicriul cu aer condiţionat în care a fost depus trupul neînsufleţit al liderului comunităţii rrome. Britanicii au fost, de asemenea, puternic impresionaţi de desfăşurarea de forţe de la înmormântarea lui Florin Cioabă, numărul participanţilor depăşind cu mult orice imaginaţie.
În ceea ce priveşte episodul celor două încoronări, jurnaliştii de la „Daily Mail” s-au limitat doar la a consemna momentul, fiind depăşiţi ceea ce presupune tradiţia rromă şi de conflictul dintre cei doi fraţi Cioabă, declanşat chiar la căpătâiul tatălui lor.
Potrivit statisticilor oficiale, în România trăiesc aproximativ 620.000 de etnici rromi, însă, conform „Daily Mail”, „mulţi nu îşi declară etnia din cauza discriminării pe scară largă la care sunt supuşi. Liderii rromi spun că, în realitate, populaţia rromă din România numără între unu şi trei milioane de etnici”.
.

Loading...
Comentarii