Mai săraci! Iată cât au cheltuit românii care au petrecut în staţiunile din ţară şi din străinătate!

04 ianuarie 2012 10:40

Spre deosebire de anul 2010, românii au cheltuit pentru trecerea în 2012 mai puţin, scăderea fiind de 17% în staţiunile din ţară (circa 15 milioane de euro), iar sumele plătite de cei care au petrecut noaptea dintre ani în străinătate au scăzut cu o treime, la un total de 2,8 milioane de euro, potrivit FPTR.

Numărul românilor care au contractat în acest an un pachet pentru petrecerea Revelionului în ţară, respectiv 74.700 de persoane, a scăzut cu 5% faţă de anul trecut şi cu 25% comparativ cu 2009. Pe plan extern, în ciuda scăderii tarifelor pentru ofertele de sărbători în Grecia, Turcia, Spania şi Franţa sau a menţinerii tarifelor la nivelul lui 2010 în Austria, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Croaţia, Elveţia, Brazilia sau Mexic, numărul locurilor contractate de români pentru petrecerea Revelionului în străinătate în acest an a scăzut cu aproximativ 33%, la 6.270 de turişti. Comparativ cu 2009, scăderea a fost de circa 50%”, se arată într-un studiu al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Din datele prezentate rezultă că la intern a scăzut nu doar numărul de turişti din perioada Revelionului, ci şi cheltuiela medie a acestora.

În topul preferinţelor din România au fost, ca de obicei, staţiunile de pe Valea Prahovei, unde gradul mediu de ocupare a ajuns la 90%, însă şi în celelalte staţiuni montane cererea a fost mare. Preferinţele românilor s-au îndreptat fie către hotelurile de categorie foarte bună, fie spre ofertele foarte ieftine.

Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro