MENIU CAUTĂ
13 Iul. 2015 13:52 , de Florin Mitu

Minunea de la Buzău! Icoana care nu dispare nici cu dero, nici cu şmirghel!

Distribuie

 

Casa familiei Iordache din Buzău a ajuns în ultimele zile loc de pelerinaj pentru zeci de vecini, după ce proprietarii au povestit că pe un perete proapăt tencuit ar fi apărut chipul părintelui făcător de minuni, Arsenie Boca.

Iniţial familia a intrat în panică iar oamenii de disperare au încercat să şteargă imaginea cu apă şi chiar cu şmirghel. În zadar însă pentru că faţa estompată a părintelui ar fi reapărut după câteva minute. 'Copilul meu de 11 ani s-a speriat atât de tare că n-a mai vrut să mănânce. Am încercat cât am putut să şterg chipul preacucernicului părinte, cu apă cu dero şi chiar să răzui cu şmirghel, dar degeaba. Când am văzut că a apărut din nou ne-am speriat şi mai tare. De două săptămâni dormim noaptea cu televizorul aprins de frică', ne-a declarat Nicoleta Iordache, proprietara casei.
Preoţii spun însă că astfel de apariţii mai mult sau mai puţin reale nu trebuie luate în serios şi mai mult decât atât nu trebuie cu niciun chip încurajate. 'Pentru Arsenie Boca am un respect deosebit, dar asta nu înseamnă că trebuie să devenim isterici. Ajungem la situaţii penibile când oamenii văd minuni în orice lucru mai ciudat. Nu trebuie să facem loc de pelerinaj, după cum ne învaţă sfinţii părinţi, cel rău este capabil să apară chiar şi ca înger de lumină ca să ne ispitească. Trebuie să avem credinţă în Dumnezeu şi nu în ghicitori, vrăjitori sau tot felul de invenţii', ne-a declarat Preot Profesor Dr. Mihail Milea.

 

Loading...
Comentarii