28 Noi. 2011 21:51

Momente dificile pentru Andrei Tinu! I-au despicat mâna ca să-i scoată otrava din corp!

Distribuie

Doctorii de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, din Capitală, sunt mulţumiţi de evoluţia stării de sănătate a lui Andrei Tinu, după ce acesta a fost muşcat de mâna dreaptă de una dintre viperele cu corn pe care le are în crescătoria sa de lângă Capitală. Medicii spun că este cel mai grav caz de acest fel din ultimii opt ani, iar pericolul încă nu a trecut. Şi asta pentru că în astfel de
situații starea pacientului se poate schimba brusc, chiar şi după mai multe zile în care bolnavul se simte bine.

Urmărit cu atenţie

I-au fost făcute mai multe incizii pe toată lungimea braţului drept pentru a se face drenajul secreţiilor. În momentul de faţă, pacientul este stabil, iar evoluţia locală pare să fie favorabilă. Mai departe, rămâne de văzut ce se va întâmpla pentru că genul ăsta de afecţiuni evoluează imprevizibil și din acest motiv trebuie urmărit cu atenţie', ne-a declarat dr. Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca.

De altfel, şi mama lui Andrei, Emilia Iucinu, care de sâmbătă nu s-a mai despărţit de fiul ei, este şocată de modul în care se procedează în astfel de cazuri pentru vindecarea pacientului. Are dureri foarte mari. Mâna este despicată şi prin interior şi prin extrerior. Sunt băgate drene ca să iasă veninul, dar este pansat ca să nu se infecteze rana. E îngrijit foarte bine, nu mă plâng', a povestit, Emilia Iucinu, în emisiunea Drept la țintă' de la Kanal D.

A fost salvat de o jurnalistă!

Într-un interviu publicat de site-ul www.simonaionescu.ro, Emilia Iucinu (foto) dezvăluie că viaţa fiului ei a fost salvată de o jurnalistă care se afla cu el în acele momente la ferma de vipere din judeţul Giurgiu, pentru a realiza un reportaj despre afacerea lui Andrei Tinu.
Alina (n.r. – Alina Oprea, reporter RTV) e acum al doilea copil al meu. Ea l-a salvat pe Andrei, i-a salvat viaţa! Andrei a folosit o ustensilă nouă, pe care abia o cumpărase din America, viperele erau agitate… O clipă de neatenţie… Dar Alina a intervenit imediat. Nu s-a pierdut deloc, a dat telefoane la medic, a chemat salvarea, nu a plecat nici un moment de lângă Andrei', a spus femeia.

Loading...
Comentarii