MENIU CAUTĂ
23 Aug. 2013 10:11 , de Geo Berciu

REGII ROMILOR AU FOST ÎNCORONAŢI! Vezi cum s-a desfăşurat CEREMONIA! FOTO

Distribuie

La căpătâiul tatălui lor mort, înconjuraţi de susţinători, cei doi moştenitori ai lui Florin Cioabă au fost încoronaţi şi au primit însemnele „funcţiei lor”.
„Au hotărât ca eu să mă ocup de partea internaţională a relaţiei casei regale cu întreaga comunitate a romilor din lume, iar fratele meu să aibă atribuţiunile de conducere în ţară, pentru că trebuie să ajutăm comunitatea internaţională, dar nu vrem să neglijăm comunitatea romilor din România. (…) Împreună ne vom completa”, a spus Dorin Cioabă.
„Titlul de rege internaţional al romilor va avea o altă coroană pe care o voi purta eu în această zi. Aşa cum la Vatican s-a aşteptat un fum alb să se ridice, Dumnezeu nu a lăsat astăzi familia Cioabă să se dezbine”, a spus Dorin Cioabă.
Dorin Cioabă le-a mai spus celor prezenţi că întreaga avere a tatălui său va fi moştenită de către Daniel Cioabă, iar lui îi va rămâne ceea ce l-a învăţat tatăl său în timpul vieţii. „Mie tata mi-a dat ce mi-a dat în timpul vieţii, îi mulţumesc, m-a învăţat să respect şi să fiu un om care să ajute comunitatea”, a afirmat Dorin Cioabă.
Dacă Daniel Cioabă, fiul cel mic al „regelui”, a moştenit nu numai averea familiei, ci şi sceptrul şi coroana tatălui în calitate de „Rege al rromilor din România”, Dorin Cioabă, devenit „Rege internaţional al rromilor” a fost în postura de a purta o coroană nouă, confecţionată peste noapte de maeştrii bijutieri ai etniei, din 24 de monede de aur de 24 de carate.
În momentul în care coroana i-a fost aşezată pe cap şi a auzit tradiţionala urare: „A murit Regele, trăiască Regele”, Dorin a izbucnit în lacrimi şi a rostit: „tată”…
Spre deosebire de fratele lui mai mare, Daniel, îmbrăcat în blugi şi în tricou, a fost extrem de sobru şi nu a scos nici un cuvânt de-a lungul întregii ceremonii, iar când a primit coroana de aur și sceptrul din aur masiv, împodobite cu rubine și smaralde, ce au aparţinut tatălui, s-a aşezat în genunchi pentru a fi binecuvântat de mama sa, una dintre principalele lui susţinătoare.
(Capturi: Romania Tv)

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Corina, show ca la concert pe scena ELLE Style Awards
Loading...
Comentarii