25 Aug. 2013 18:42

Romii nu recunosc noile «familii regale»

Distribuie

“Şedinţa” s-a ţinut în curtea pastorului Ion Mihai, zis “Ministrul”, din Târgu-Jiu. Cu pancarte pe care au scris “Nu vrem regi vagabonzi”, etnicii au scandat împotriva celor doi fii ai fostului rege Cioabă, ale căror titluri le contestă.
Ironizaţi de «fraţii» din Târgu-Jiu
“Dacă ei nu s-au înţeles cine să urmeze la coroană, după tatăl lor, s-au certat şi s-au făcut regi amândoi, noi nu putem accepta! E o blasfemie!”, a declarat Ninel Potârcă, fost candidat la Preşedinţia ţării.
Rromii din Târgu-Jiu i-au ironizat pe cei doi proaspăt încoronaţi, susţinând că nu au fost aleşi legal.
“Nu se pun peste noapte regi. Aşa, pot să-mi fac şi eu o coroană, să mi-o aşez pe cap şi gata! Sunt rege!”, a spus unul dintre protestatari.

Pilotul Daniel Onoriu: «Să li se ia coroanele»

Nepotul celebrei cântăreţe Gabi Luncă s-a arătat scârbit de ceea ce se întâmplă cu urmaşii lui Cioabă.
Pilotul de curse Daniel Onoriu (foto), rom de origine, spune că nu recunoaşte regatul fraţilor Cioabă: După ce că toată lumea se uită la noi ciudat că suntem ţigani şi unii au făcut cele mai mari nenorociri, acum mai avem şi doi regi şi un împărat! Pentru ce s-a întâmplat ar trebui să li se ia coroanele la amândoi. Păcat de tatăl lor penticostal, om cu frica lui Dumnezeu, care se pare că n-a ştiut să-şi pregătească şi să-şi educe băieţii pentru acest moment al moştenirii coroanei. Eu oricum nu recunosc acest «regat», dar dacă tot au vrut aşa ceva, de ce să iasă circul ăsta?'. (Simona Nichita)

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Proiecții spectaculoase la IMapp
Loading...
Comentarii