MENIU CAUTĂ
27 Iun. 2013 20:18

Surprinzător pentru EVALUAREA NAŢIONALĂ 2013. Cine se află în spatele deciziei de prelungire a programului de contestaţii?

Distribuie

În spatele acestei decizii se află reprezentanţii Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, care a informat Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) că enoriaşii săi „respectă ziua de sâmbătă ca pe una de repaus şi de sărbătoare religioasă şi nu pot întreprinde niciun fel de alte activităţi laice, până la apusul soarelui”.
„Prin decizia adoptată, MEN înţelege să respecte drepturile garantate de Constituţia României şi de legile statului român privind libertatea de conştiinţă şi asigurarea de şanse egale tuturor elevilor, indiferent de cultul de care aparţin aceştia”, arată ministerul într-un comunicat, conform realitatea.net.
Examenul de evaluare naţională la clasa a VIII-a a început cu proba de limba şi literatura română şi a continuat miercuri, cu cea la limba şi literatura maternă, iar azi s-a susţinut proba de matematică.
Afişarea rezultatelor este programată sâmbătă, 29 iunie, până la ora 16.00, după care se vor putea depune contestaţiile.
Citeşte şi: EVALUAREA NAŢIONALĂ 2013 | Vezi SUBIECTELE la matematică! EVALUAREA NAŢIONALĂ 2013 | Elevii susţin astăzi proba scrisă la MATEMATICĂ  
 

Loading...
Comentarii