01 Ian. 2013 10:58 , de Geo Berciu

UIMITOR! Vezi ce CADOU a primit Adrian Năstase de la COLEGII lui din ÎNCHISOARE! FOTO

Distribuie

De altfel, Adrian Năstase postează pe blogul personal experienţele care îl marchează în închisoare, acestea fiind legate de oamenii pe care îi descoperă acolo şi de puterea acestora de schimbare. Fostul premier a fost luat prin surprindere în momentul în care a primit un cadou de suflet, un origami, din partea deţinuţilor care încearcă acum să se reabiliteze.
"Dragi prieteni,
Nu-mi pare deloc rău că mă despart de anul 2012. De exemplu, de ziua de 20 iunie.
Îmi aduc aminte felul în care priveam în acea zi, din afară, ca prin ceață, cu tristețe, cu dezamăgire, cu revoltă, o viață pe care o știam a fi a mea. Mă bucur că au trecut 194 de zile de la acel pod către o altă existență.
Scrisorile de atunci pentru Dana, pentru Andrei, pentru Mihnea, pentru voi le-aș fi scris astăzi altfel, lăsând la o parte revolta și adăugând speranța.
Robert Frost spunea că cel mai bun mod de a ieși dintr-o situație este să o parcurgi. Din călătoria pe care am făcut-o în ultimele luni, am aflat multe lucruri despre mine și despre alții.
Am aflat, de exemplu, că, la Jilava, exista "Comunitatea Phoenix" - a celor care consumau droguri sau le vindeau -și, care acum, într-un program de cooperare cu o fundație norvegiană, încearcă să se elibereze de dependența asta.
Au reguli speciale, draconice, iar activitatea lor înseamnă lucrări de creație, de broderie, origami, pictură pe sticlă, pe nisip, sculptură.
I-am vizitat de multe ori, cu afecțiune și cu respect pentru efortul lor. Le-am vorbit despre Constituție, despre poezie, despre paradoxuri, despre masonerie, despre Păunescu, despre libertate, despre familie, despre evadarea în lectură.
I-am îndemnat să citească. În urmă cu câteva zile, fiecare dintre ei a prezentat ce a citit. M-a împresionat, în mod special, Bogdan. Cartea pe care o primise nu i se potrivea. Dar - a spus el - în compensație vrea să recite o poezie. Și a recitat, mândru, fără timiditate, poezia lui Eminescu, "De-aș avea..."
Trebuia să vă spun că Bogdan nu știa, până de curând, să scrie și să citească...
Unul dintre ei, m-a întrebat astăzi dacă "e adevărat că sunt cel mai deștept tip din România." Știu că vă interesează mai mult ce i-am răspuns. I-am spus că un "tip" cu adevărat deștept nu se compară niciodată cu alții...
Le-am mai spus un proverb chinezesc: "Miracolul nu însemnă să zbori prin aer sau să calci prin apă, ci să mergi pe pământ".
De la cei din "Comunitate" am învățat ce înseamă voința de a privi în viitor.
Și, de aceea, vă doresc cu încredere și cu speranță, un an 2013 care să fie lipsit de supărări și de regrete și adaug, pentru voi, felicitarea - cu un frumos origami - pe care am primit-o astăzi de la "rezidenții Comunității", cei care au învățat că mai important decât să faci ce-ți place este să-ți placă ceea ce trebuie să faci. La mulți ani!", a scris Adrian Năstase pe blogul personal.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, miercuri, 26 septembrie 2018. Gemenii trebuie să-și repare greșelile
Loading...
Comentarii