14 Ian. 2018 12:49

Văduva lui Dan Condrea a pus sechestru pe averea moştenită de fiica vitregă

Distribuie

Văduva lui Dan Condrea a pus sechestru pe averea moştenită de fiica vitregă.  Uliana Ochinciuc a reuşit să pună stăpânire aproape integral pe averea lui Condrea, inclusiv pe proprietăţile lăsate fostei soţii a milionarului şi copiilor săi.

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 2 au admis acţiunile Ulianei Ochinciuc îndreptate asupra fostei soţii a lui Dan Condrea, Magdalena Georgescu, a fiicei acestuia, Magdalena Condrea, dar şi a fiului Ulianei cu Dan Condrea, David!

Văduva lui Dan Condrea a pus sechestru pe averea moştenită de fiica vitregă

”Admite cererea formulată de reclamanta OCHINCIUC ULIANA în contradictoriu cu pârâţii CONDREA MAGDALENA-CAMELIA şi CONDREA DAVID. Înfiinţează sechestru judiciar asupra imobilului situat în Bucureşti, …, sectorul 3, înscris în cartea funciară nr. …-C1-U25 a municipiului Bucureşti, sectorul 3, nr. cadastral …-C1-U25, ce a aparţinut defunctului Condrea Dan-Alexandru. Încredinţează paza bunului reclamantei Ochinciuc Uliana, pe care o desemnează administrator-sechestru. Obligă pârâta Condrea Magdalena-Camelia la plata către reclamantă a sumei de 1.300,61 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în cinci zile de la pronunţare. În situaţia exercitării căii de atac, cererea de apel trebuie depusă la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti”, se arată în decizia instanţei.

De asemenea, Uliana Ochinciuc a pus stăpânire şi pe una din ultimele societăţi din grup, care nu îi reveniseră prin testamentul semnat de Dan Condrea. ”Admite cererea formulată de reclamanta OCHINCIUC ULIANA în contradictoriu cu pârâtii HEALTH SERVICES COMPANY SRL, CONDREA MAGDALENA CAMELIA şi CONDREA DAVID. Înfiinţează sechestru judiciar asupra unui număr de 100 părţi sociale reprezentând 90,90% din capitalul social al pârâtei HEALTH SERVICES COMPANY SRL, ce au aparţinut defunctului asociat Condrea Dan Alexandru. Încredinţează paza acestor părţi sociale reclamantei Ochinciuc Uliana, pe care o desemnează administrator-sechestru. Cu drept de apel în cinci zile de la pronunţare. În situaţia exercitării căii de atac, cererea de apel trebuie depusă la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti”, au decis magistraţii.

În octombrie 2016, după ce a încercat fără succes să obțină tutela fetei pe care fostul patron de la Hexi Pharma, Dan Condrea, o are cu prima soție, basarabeanca Uliana Ochinciuc a apelat la o nouă metodă pentru a controla averea partenerului de viață decedat pe 22 mai 2016 într-un accident auto.

Citește și

EXCLUSIV/Noua soție a lui Gabi Enache a uitat complet de primul ei copil. Fetița nu și-a cunoscut nici acum fratele mai mic

 

 

 

Loading...
Comentarii