22 Iun. 2011 20:38

Video| Traian Băsescu: „Abdicarea Regelui Mihai, un act de trădare”

Distribuie

"Abdicarea Regelui a fost un act de trădare", a spus preşedintele României, miercuri seară, la B1 TV.

„Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere”, a declarat Traian Băsescu, la B1TV. Şeful statului a mai spus că fostul monarh a fost sluga ruşilor, întrucât în opinia sa a trădat România în favoarea Uniunii Sovietice.

Mesajul Prinţului Charles către Regele Mihai I

În urma abdicării lui Carol al II-lea, la 6 septembrie 1940, Mihai I a devenit Rege al României pentru a doua oară, după cum se arată în biografia Familie Regale a României. Peste şapte ani însă, la 30 decembrie 1947, sub ameninţarea uciderii, în caz de refuz, a 1000 de tineri deţinuti de comunişti, Regele Mihai I a fost forţat să abdice şi să aleagă calea exilului.M.S. Mihai I de România este ultimul suveran în viaţă care a trăit vremurile celui de al doilea Război Mondial, iar marile familii regale ale lumii îi poartă un respect deosebit.

Iată spre exemplu ce îi scria acum zece ani moştenitorul tronului britanic Prinţul Charles, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de viaţă, mesaj postat de jurnalistul Cătălin Tolontan pe blogul său :
Pare un lucru extraordinar că Mihai împlineşte vârsta de optzeci de ani!
Pentru că îl cunosc de la începutul vieţii mele – şi pentru că l-am văzut la, practic, toate sărbătorile familiei noastre de la Încoronarea mamei încoace – cred că am o mică idee despre ceea ce a trebuit să îndure de-a lungul vieţii sale.
Inima mea se sfâşie pentru Mihai şi Ana când ştiu prin ce teribile încercări şi necazuri au trebuit să treacă.
Inima mea a suferit, de asemenea, pentru români, ale căror vieti, tradiţii şi bunăstare au fost brutal sfărâmate pentru un număr de ani.
În faţa acestor orori şi alienări de neînţeles, Mihai nu s-a lăsat niciodată cuprins de amărăciune sau de răzbunare. El şi-a păstrat întotdeauna umanitatea sa de om de stat, valorile lui de civilizaţie şi liniştea sa întelegătoare. El a rămas, pentru mulţi români, o lumină de speranţă în întuneric şi conaţionalii lui pot acum, în sfârşit, să vadă adevărul care a fost înnegurat atîţia ani de minciuni şi propagană.
Fii binecuvîntat, Mihai, şi la mulţi ani!
Cu drag, vărul tău,
Charles'

„Cuvintele preşedintelui Băsescu falsifică istoria şi îl descalifică”

Nici realizatorul tv Stelian Tănase nu a rămas impasibil la declaraţia preşedintelui Traian Băsescu. Acesta a scris pe blogul său:
„Este o declaraţie stupefiantă a cuiva care nu a petrecut prea mult timp cu cartea în mînă în tinereţe. Este una dintre mai incalificabile declaraţii pe care le face de când este preşedinte. Afirmaţiile sale cad cu atât mai prost cu cât se referă la ultimul reazem în lupta împotriva sovietizării României. Cuvintele preşedintelui Băsescu falsifică istoria şi îl descalifică. Nu ştiu dacă se putea mai rău. Istoria noastră este murdărită de cel care ar fi trebuit să o apere!”
Iată reacţia moderatorilor de la B1 TV, Ion Cristoiu şi Robert Turcescu la declaraţiile lui Traian Băsescu!

Tu cum comentezi declaraţia preşedintelui României?

Loading...
Comentarii