Potrivit investigațiilor financiare ale procurorilor DNA, Nica și Oprescu au obținut în perioada 2012-2015 peste 3 milioane de lei pentru care n-au putut furniza justificări legale, mare parte din bani fiind investiți în imobilul de pe strada Herăstrău nr. 42.

Adriana Elena Nica (46 de ani) este medic specialist în anestezie și terapie intensivă, fost manager al Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB) în perioada 2017-2020. În prezent, este șefa Secției ATI 2 de la Spitalul Universitar.

Strategia iubitei lui Sorin Oprescu pentru recuperarea vilei din Primăverii cumpărate pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea
Nica Adriana Elena, fost manager al Spitalului Universitar de Urgență București. Foto: Hepta

340 de metri pătrați în zona 0 

Din 2012, doctorița Adriana Elena Nica este iubita lui Sorin Oprescu (73 de ani), fost primar general al Capitalei (2008-2015) și fost șef al Secției Chirurgie IV de la Spitalul Universitar.

Strategia iubitei lui Sorin Oprescu pentru recuperarea vilei din Primăverii cumpărate pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea
Sorin Oprescu. Foto: Ionuț Mureșan
Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu
Recomandări
Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu

În doar trei ani, în perioada 2012-2015, Adriana Nica și Sorin Oprescu au realizat împreună venituri nejustificate de 3.164.428 lei, din care suma de 2.692.200 lei (circa 600.000 euro) au folosit-o pentru achiziționarea unei vile într-una dintre cele mai scumpe zone ale Capitalei.

Vila cuplului Nica-Oprescu era situată pe strada Herăstrău nr. 42, la câteva străzi de fosta reședință a lui Nicolae Ceaușescu și aproape de Parcul Bordei. Proprietatea este compusă dintr-un teren intravilan cu suprafața de 340 de metri pătrați și o construcție S+P+E cu amprentă la sol de aproape 119 metri pătrați.

Strategia iubitei lui Sorin Oprescu pentru recuperarea vilei din Primăverii cumpărate pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea
Vila lui Oprescu & Nica de pe strada Herăstrau nr. 42. Foto: Google Maps

Pe 13 mai 2022, Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Prin aceeași soluție, judecătorii au dispus confiscarea specială a averii fostului primar al Capitalei, inclusiv a vilei din strada Herăstrău nr. 42, pe care o cumpărase pe numele iubitei sale.

Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii
Recomandări
Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii

Pe data de 21 decembrie 2023, Adriana Elena Nica a fost evacuată din vila de pe strada Herăstrău, printr-o hotărâre pronunțată de Judecătoria Sectorului 1, la cererea ANAF.

Strategia iubitei lui Sorin Oprescu pentru recuperarea vilei din Primăverii cumpărate pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea
Vila lui Oprescu & Nica de pe strada Herăstrau nr. 42. Foto: Google Maps

De atunci, iubita lui Sorin Oprescu „a bombardat” instanțele cu cereri – fie în penal, fie în civil – prin care urmărește să redobândească proprietatea din cartierul Primăverii.

Procesele pe rol ale Adrianei Elena Nica:

  • Contestație la executare pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 cu termen de fond pe 22 octombrie 2024 (dosar civil 44556/299/2023)
  • Plângere împotriva încheierii de carte funciară, pe rolul Tribunalului București, cu termen în apel pe 3 decembrie 2024 (dosar civil 59622/299/2022)
  • Contestație la executare pe rolul Curții de Apel București împotriva ANAF și ANABI, cu termen pe 2 octombrie 2024 (dosar penal 5052/2/2024)

Acțiuni judecate și respinse:

  • Contestație la executare ANAF – 4406/2/2023
  • Contestație în anulare împotriva deciziei de condamnare a lui Sorin Oprescu – 4533/2/2022
  • Reparare prejudicii erori judiciare16423/3/2022
Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu
Recomandări
Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu

Libertatea a consultat Hotărârea civilă 7921/2023 din 18.10.2023 a Judecătoriei Sectorului 1, prin care instanța a respins pe fond plângerea Adrianei Elena Nica împotriva intabulării dreptului de proprietate privată al Statului Român asupra vilei de pe strada Herăstrău. Adriana Elena Nica mai are o șansă în acest proces, dacă îi convinge pe judecătorii Tribunalului București, pe data de 3 decembrie.

  • „Din economia motivelor expuse de reclamantă se constată că acestea vizează, în cvasitotalitatea lor, legalitatea măsurii confiscării extinse, cu privire la care orice discuţie este inadmisibilă în prezenta cauză.
  • Astfel, instanţa reţine că, în prezenta cauză, nu au nicio relevanţă argumentele reclamantei relative la calitatea sa de proprietar ori faptul că aceasta ar fi fost străină de cauza penală în care s-a dispus măsura confiscării extinse, având ca obiect imobilul cumpărat, învestirea vizând exclusiv verificarea legalităţii măsurii dispuse de registratorul-şef OCPI prin Încheierii de reexaminare nr. 121895/17.11.2022.
  • Ca atare, legalitatea acesteia se verifică comparând înscrierea din cartea funciară cu situaţia juridică reală a imobilului. Or, examinând actele de la dosar, instanţa reţine că în mod corect registratorul-şef admis cererea reexaminare şi a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român, în condiţiile în care la baza înscrierii a stat o hotărâre judecătorească definitivă, beneficiarul înscrierii având un titlu, aşadar, valabil.
  • De cealaltă parte, acesta nici nu avea cum să menţină prima soluţie (de respingere) în condiţiile în care din titlul exhibat de solicitant reieşea în mod univoc existenţa măsurii confiscării extinse (definitivă) şi calitatea de proprietar a Statului Român.
  • Mai departe, conform art. 907 C.Civ. când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situaţia juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia, ceea ce atestă faptul că pentru a se dispune rectificarea este necesară existenţa unei situaţii premise şi anume aceea că situaţia juridică reală nu (mai) corespunde cu situaţia înscrisă în cartea funciară.
  • Cu alte cuvinte, pentru a se dispune radierea din cartea funciară a intabulării dreptului de proprietate este necesară situaţia premisă ca acesta să nu (mai) existe în patrimoniul pârâtului (din prezenta cauză).
  • Or, în condiţiile în care reclamanta nu a depus o hotărâre judecătorească care să ateste revocarea măsurii confiscării extinse este evident că nici intabularea nu poate fi înlăturată, situaţia juridică reală, corespunzând cu cea înscrisă în cartea funciară”, arată Judecătoria Sectorului 1.

Câți bani „au făcut” Oprescu și iubita lui în primii ani ai relației

Pe data de 10 octombrie 2023, Curtea de Apel București a respins o contestație la executare depusă de ANAF cu privire la confiscarea averii lui Sorin Oprescu, pentru a lămuri o parte din dispozitivul deciziei de condamnare.

Strategia iubitei lui Sorin Oprescu pentru recuperarea vilei din Primăverii cumpărate pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea
Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu și Elena Nica. Foto: Hepta

Distinct de obiectul plângerii, din hotărârea citată reiese că Sorin Oprescu și Elena Nica și-au cumpărat luxoasa vilă din București, strada Herăstrău nr. 42, din bani pentru care n-aveau nicio justificare:

  • „Instanţa de apel a avut în vedere raportul privind rezultatul investigaţiei financiare, întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie, prin care s-a stabilit că, în cazul martorului (Nica Adriana Elena – n.r.), diferenţele dintre veniturile licite declarate către instituţiile fiscale şi sumele de bani deţinute şi transferate, precum şi bunurile tranzacţionate sunt în sume de 1.730.102,83 lei (pentru anul 2013), de 490.003,7 lei (pentru anul 2014), şi de 201.790,28 lei (pentru anul 2015), ceea ce înseamnă o valoare însumată de 2.421.896,81 lei, care nu are nici o justificare licită.
  •  Prin acelaşi raport privind rezultatul investigaţiei financiare, întocmit de către organele de urmărire penală, s-a stabilit că, în ceea ce-l privește pe condamnatul (Oprescu Sorin Mircea – n.r.), diferenţele dintre veniturile declarate autorităţilor fiscale şi veniturile reale sunt în sume de 568.659 lei (pentru anul 2012), de 422.034,8 lei (pentru anul 2013), de 253.750,2 lei (pentru anul 2014) şi de 20.087,8 lei (pentru anul 2015), ceea ce înseamnă că diferenţa dintre veniturile licite şi valorile dobândite, pentru perioada anilor 2012-2015, este în sumă de 1.264.531,8 lei, care nu este justificată licit.
  • Curtea, în majoritate, a constatat că organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la modul de finanţare a campaniei electorale din anul 2012, pentru funcția de primar general, desfăşurată de condamnatul (Oprescu Sorin Mircea – n.r.), astfel că nu a avut în vedere suma de 522.000 lei, cu titlu de donaţii în acest scop.
  • Prin urmare, diferenţa dintre veniturile licite şi veniturile reale ale inculpatului între anii 2012-2015 este în sumă de 742.531,8 lei, pentru care nu există justificare licită. Astfel, s-a reţinut că împreună intimata (Nica Adriana Elena – n.r.) şi intimatul condamnat (Oprescu Sorin Mircea – n.r.) au realizat, în perioada anilor 2012-2015, venituri nejustificate în sumă totală de 3.164.428,61 lei, din care suma de 600.000 euro, adică suma de 2.692.200 lei, la cursul B.N.R., de 4,487 lei pentru 1 euro, în luna iunie a anului 2013, a fost folosită la cumpărarea imobilului situat în municipiul București, str. Herăstrău nr. 42, Sectorul I.
  • Cu privire la diferenţa, în sumă de 472.228,61 lei, instanța de apel a reținut că „va fi avută în vedere în ceea ce priveşte măsura asigurătorie”.
  • Procedura specială de lămurire a dispozitivului poate fi folosită doar în ipoteza în care dispozitivul hotărârii judecătoreşti nu este suficient de clar, fapt ce poate crea dificultăţi în procedura de executare, nefiind o cale menită să ducă la anularea ori modificarea hotărârii judecătoreşti rămase definitive, întrucât o astfel de finalitate poate fi atinsă doar prin intermediul căilor legale de atac.
  • În consecinţă, instanţa nu poate corecta soluţia fondului pricinii în procedura specială instituită de art. 598 alin.1 lit.c) C.proc.pen. decât cu încălcarea flagrantă a principiului autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti a cărei lămurire s-a solicitat.
  • În concret, Curtea constată că nu există un element care necesită a fi lămurit în dispozitivul deciziei instanţei de apel, întrucât, în privința sumei de 472.228,61 lei, deși s-a constatat că reprezintă venituri fără justificare licită ale celor doi intimaţi, nu s-a dispus nicio măsură de siguranță.
  • În cadrul acestei proceduri, ulterior rămânerii definitive a soluției pronunțate în cauză, Curtea nu poate remedia această omisiune întrucât dispunerea unei astfel de soluţii ar fi de natură să încalce autoritatea de lucru judecat a deciziei şi să pună în discuţie fondul unei cauze soluţionate definitiv”, se arată în Hotărârea 1586/2023, consultată de Libertatea.

Fostul edil al Capitalei s-a „refugiat” în Grecia înainte de condamnare

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti, pe data de 13 mai 2022, la 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Strategia iubitei lui Sorin Oprescu pentru recuperarea vilei din Primăverii cumpărate pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea
Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare. Foto: Hepta

Este vorba de dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.

Iniţial, Tribunalul Bucureşti (instanţa de fond) l-a condamnat pe Oprescu, în mai 2019, la 5 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsă mărită de Curtea de Apel Bucureşti la 10 ani şi 8 luni, după ce judecătorii au aplicat forma agravantă a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

Sorin Oprescu a fost prins în Grecia și arestat în vederea extrădării. Într-un final, instanța elenă a decis să îl elibereze pe cauțiune și nici nu l-a mai predat.

Alte condamnări din dosarul Oprescu:

  • Popa Bogdan Cornel – 11 ani și 6 luni
  • Stanca Cristian – 7 ani și 2 luni
  • Constantinescu Mircea Octavian – 6 ani și 10 luni
  • Șupeală Florin – 4 ani
  • Albu Romeo – 6 ani
  • Niță Ion – 7 ani și 10 luni
  • Bengalici Claudiu – 6 ani și 6 luni
  • Petroi-Avasiloae Ruxandra-Mihaela – 2 ani și 10 luni cu suspendare.

Ultimul cuvânt al lui Sorin Oprescu: „Da, a fost proces politic!”

Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu a fost reținut după ce a fost prins în flagrant, la locuinţa sa din Ciolpani, în timp ce primea suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, bani care ar fi provenit, conform DNA, din acte de corupţie.

Pe 28 ianuarie 2022, Sorin Oprescu susținea, în ultimul cuvânt, că a luat respectiva sumă ca urmare a unei „provocări” făcute de procurori și că  cei 25.000 de euro ar fi fost „un împrumut”.

  • În ăștia 6 ani am văzut cum se fac copy paste-uri unul după altul. (…) Ce să cred, doamnă, când aud Parchetul că susține o serie de acuzații fără probe?! O spun cu gură mare. Da, a fost proces politic. Nu vreau să spun că este și în prezent. Trebuia să plec din funcție, pentru că am vârsta pe care o am. Am cerut să se devoaleze că s-a discutat pe probele SRI. Protocoalele au fost anulate, dar eu am rămas cu acuzațiile.
  • Nu, doamnă președinte, eu am rămas aceeași țintă (n.r. – pentru procurori). Să nu credeți că am ajuns în faza de paranoia, dar să știți că lucrurile se întâmplă. (…) Vorbiți, doamnă procuror, despre înregistrarea filmată la mine acasă. Am rugat să se observe cum spune denunțătorul care m-a filmat, că el mi-a adus bani. Că era vorba de 16.000 de euro pentru Nadina (n.r. – Nadina Rus, născută Nedelea, fostă jurnalistă). (…)
  • Haideți să vă spun eu, că m-am trezit cu Popa (n.r. – Bogdan Popa, denunțătorul) la Mogoșoaia, care spunea: .«Am venit să vă aduc». I-am spus: «Du-te, mă, acasă, că bunicul tău e mort». Zicea că «neapărat azi» (n.r. – trebuia să vină la Oprescu). De ce azi?! Pentru că îl controlau procurorii. Nu sunt paranoic. Cred că sunt în totalitatea facultăților mintale. Ceea ce încearcă Parchetul (să facă – n.r.) e ca Oprescu să stea în pușcărie că – cred ei – acolo îi e locul. În 6 ani de zile nu am contestat încadrarea.
  • Ce a însemnat, doamnă președinte, cercetarea de către ANI timp de doi ani și jumătate a averii mele? De cinci ori s-a întâmplat. Conchid cei de la ANI, după 2 ani, că cheltuielile nu au depășit veniturile. Numai vorbele denunțătorului fac ca toată treaba asta croșetată de parchet să stea în picioare!”, a spus dr. Sorin Oprescu.

Fotografii: Ionuț Mureșan / Agerpres / Google Maps

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (6)

maximala   •   12.10.2024, 22:28

Ticalosii raman ticalosi pana la capat.

Pisicuta10   •   12.10.2024, 19:19

Mișculațiile și amantlâcurile baronului macho de 73 ani

Puck   •   12.10.2024, 16:53

Sigur ca e proces politic! Ca termopanele lui Adrian Nastase! Daca era nepolitic se luau de puzderia de contracte si comisioane de la PMB! Vezi numai Arena Nationala. Cat despre "amanta costisitoare", ar trebui sa fie nu martor in dosar, ci complice si condamnata si ea. Dar unde ne credem? atata s a putut!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
FANATIK.RO
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
GSP.RO
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Unica.ro
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Observatornews.ro
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI