29 Iun. 2018 16:09

Susan Sarandon a fost arestată în timpul unui protest anti-Trump

Distribuie

Actrița Susan Sarandon a fost arestată în timpul unui protest anti-Trump. Ea a declarat că a fost una dintre cele 600 de femei arestate după ce au participat la un protest neautorizat organizat în fața clădirii Senatului Statelor Unite, scrie BBC News.

Poliția de la Washington a anunțat că 575 de persoane au fost acuzate de participarea la o demonstrație ilegală în cursul zilei de joi.

Femeile care au participat la mitingul intitulat 'I Care' (n.r. Mie îmi pasă) o replică la mesajul purtat de Melania Trump pe spate când a mers în vizită la copiii separați de părinți, au protestat față de politicile guvernamentale privind imigrația și în special față de cea privind separarea copiilor de părinți la granița sudică.

Actrița, câștigătoare a premiului Oscar pentru rolul din Dead Man Walking în 1996, a anunțat într-un mesaj postat pe Twitter că a fost printre cei arestați. 'Arestată. Fiți puternici. Continuați să luptați. #WomenDisobey (N.r. Femeile Nu Se Supun)', a fost mesajul postat vineri de Sarandon.

Săptămâna trecută, președintele Donald Trump a cedat presiunii publice și a semnat un ordin executiv care promite să „păstreze familiile împreună” în centrele de detenție ale migranților.

Dar criticii au afirmat că ordinul nu va aborda chestiunea familiilor deja separate și a celor 2.342 de copii luați de lângă părinții lor între 5 mai și 9 iunie.

Nu este prima dată când Susan Sarandon este arestată. Într-un interviu acordat anul trecut în august ea a povestit că a fost foarte norocoasă' când a fost arestată, pentru că a participat la un protest în 1999. În urmă cu aproape două decenii, actrița a fost printre cele 219 persoane arestate în a 13-a zi de proteste față de faptul că imigrantul din Africa de Vest Amadou Diallo a fost împușcat mortal de polițiști, deși era neînarmat.

Susan Sarandon a declarat că implicarea ei în politică este atât de importantă pentru ea, încât nu îi pasă dacă o costă munca și va primi mai puține roluri în filme. Mă simt ca și cum aș fi îngrijorată să nu alunec atunci când fug dintr-o clădire în flăcări'. Ea spune că slujba ei nu este întotdeauna o prioritate. Voi fi o femeie mult mai mult decât o să fiu actor', a spus ea. Voi fi o mamă o perioadă mai mare decât voi fi actriță'. A mers atât de departe încât a glumit spunând că


Citește și: EXCLUSIV/Florin Buliga vrea, din spatele gratiilor, să reintre în afaceri cu medicamente. Criminalul de la Brașov a fost refuzat de vechii parteneri


Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
VIDEO/ Anamaria Prodan vrea gemeni la 45 de ani
Loading...
Comentarii