Camelia S. şi Mohamed Iman s-au cunoscut pe Facebook, în ianuarie 2018. Ea lucra la un hipermarket din Suceava, iar el era șofer la o firmă de transport persoane şi făcea curse între România şi Italia. După o lună, Iman s-a mutat în apartamentul din Suceava unde fata locuia cu chirie.

Povestea lor de iubire a durat până în iunie 2018, când Camelia S. a pus capăt relaţiei. Atunci a început calvarul din viaţa ei: Iman o căuta acasă, pe stradă sau la telefon, şi îi cerea să se împace, apoi o amenința.

Fata a mers la poliție şi a depus prima plângere împotriva lui. O lună, bărbatul s-a liniştit. Dar într-o zi, Camelia l-a găsit aşteptând-o, în apartamentul ei. La despărţire, îi luase cheia de la intrare, dar el reuşise să intre cu o dublură pe care şi-o făcuse dinainte. La fel cum avea să procedeze şi-n cazul celei de-a doua victime. 

Tânără asistentă, omorâtă de un bărbat lăsat liber deși își teroriza și fosta iubită. „Îţi dau foc, să arzi de vie”
Camelia S., tânăra care a depus patru plângeri la Poliție împotriva lui Mohamed Iman

Pe 18 august 2018, în jurul prânzului, fata a ieşit din bloc, să ducă gunoiul, când s-a trezit față-n faţă cu Iman, care a prins-o de păr. A fost salvată din mâinile lui de o familie care trecea cu maşina pe acolo. „O trăgea de cozi şi cred că se pregătea să o lovească”, a declarat şoferul, la proces. „Părea foarte speriată”, a adăugat nevasta lui. „Soțul meu a claxonat şi a oprit mașina, iar fata s-a repezit la mașină, a deschis portiera și a intrat”.

„Jur că te omor, îți jur”

La rugămintea ei, cei doi au dus-o pe Camelia direct la Poliţie, unde ea a depus a doua plângere împotriva lui Iman. După numai o săptămână, fostul iubit a început să-i trimită mesaje, ameninţând-o cu moartea:

● „Jur că te omor, îți jur”

● „Deci îți jur c tura urmatoare nu mai scapi de mana mea”

● „Te impusc date dracu..”

● „Locul tau e in pamant..”

● „Data viitoare ma asigur sa nu mai scapi.. te omor bag pl in tine..jur”

● „Daca nu iti dau foc sa arzi de vie, asculta bine la mine”;

● „Iti promit, iti dau cuvantul meu ca nu vei prinde ziua sa te vezi cu el.. nici nu stii ce te asteapta”;

● „Cu mn vei avea zie legre (zile negre, n.r.) iti promit..te bag in Pamant..”

● „Sa vezi ce gloante iti bag in cap”

● „Mai bn stiu ca te omor decat sa fii cu altu. bn bn”.

La proces, Iman a declarat că mesajele „au fost cuvinte spuse la nervi, eu o iubeam”.

A intrat peste ea, în casă

În seara de 3 septembrie 2018, Camelia, care schimbase yala de la intrare, l-a găsit pe Iman în faţa apartamentului ei. A lovit-o și a amenințat-o din nou cu moartea, iar fata a scăpat după ce i-a pulverizat spray lacrimogen în faţă şi a fugit. În aceeaşi seară, ea a mers la Poliţie şi a făcut a treia plângere.

Din nou, Iman nu a păţit nimic. „Vă transmit de pe acum condoleanțe.. camelia zile nu mai are”, o anunţa el pe 22 septembrie 2018, printr-un SMS, pe mama fetei. Câteva zile mai târziu, fostul prieten al Cameliei a primit şi el un mesaj de la Iman. Era poza unui pistol şi textul: „aata o asteapta”, „asta”, „apoi imi bag pl”.

Tânără asistentă, omorâtă de un bărbat lăsat liber deși își teroriza și fosta iubită. „Îţi dau foc, să arzi de vie”
Mohamed Iman, ucigașul tinerei din Cluj

Trecuseră patru luni de când Camelia S. le cerea ajutorul poliţiştilor din Suceava, în seara în care Iman a spart uşa şi a intrat peste ea.

Era 9 octombrie 2018. Fata a auzit bătăi în ușa de la intrare, dar nu a deschis, bănuind că el este. Şi-a luat spray-ul lacrimogen şi a aşteptat, îngheţată de frică. Iman a izbit ușa, care a cedat, iar când l-a văzut intrând în hol, fata a dat cu spray spre el. A împins-o, dar ea a reuşit să iasă din casă şi a început să strige după ajutor. O vecină i-a deschis uşa şi Camelia s-a refugiat acolo, apoi a sunat la 112.

Până să ajungă poliţia, Iman a dispărut, cu tot cu telefonul victimei. În aceeaşi seară, fata a depus a patra plângere, prin care reclama şi furtul telefonului. Abia acum, poliţia a luat-o în serios.

Dar Iman nu a fost arestat, ci doar pus sub control judiciar de procurori. Măsură ce avea să fie revocată de Judecătoria Suceava, în aprilie 2019.

„Crepusculul Civil” și agravanta faptelor penale

În ianuarie 2019, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava l-a trimis în judecată pe Mohamed Iman, pentru cinci capete de acuzare: lovire sau alte violențe; amenințare (6 acte materiale), distrugere, violare de domiciliu în timpul nopţii, furt calificat, în timpul nopții şi prin violare de domiciliu.

Dacă ar fi primit minimul pedepsei cu închisoarea pentru fiecare faptă, iar judecătoarea n-ar fi suspendat executarea pedepsei, Ioana C., tânăra asistentă din Cluj, ar fi rămas în viaţă.

Încă de la primul termen al procesului, avocatul lui Iman a dorit să elimine elementele circumstanţiale ce indicau gravitatea sporită a faptei. A cerut, iar instanţa a aprobat, emiterea unei adrese către Institutul Naţional de Meteorologie, „pentru a comunica dacă, la data de 9.10.2018, ora 18.00, pe raza municipiului Suceava era întuneric sau lumină naturală”. Aceleaşi informaţii au fost solicitate apoi de la Institutul Astronomic al Academiei Române şi de la Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu.

În ianuarie 2020, Institutul Astronomic a comunicat instanţei că pe „9.10.2018 în mun. Suceava, Soarele a apus la ora 18.39, iar sfârșitul Crepusculului Civil, momentul când centrul discului Soarelui a coborât la 6 grade sub orizont, a avut loc la ora 19.10, acest moment fiind definit convențional ca limita până la care lumina solară, în condiții meteo optime, este suficientă pentru vizibilitatea la sol”.

Prin urmare „la ora 18.00, pe raza mun. Suceava, era zi”, a concluzionat instanţa, iar Mohamed Iman a scăpat de agravanta faptelor penale.

Tânără asistentă, omorâtă de un bărbat lăsat liber deși își teroriza și fosta iubită. „Îţi dau foc, să arzi de vie”
În primul dosar, agresorul a scăpat cu 1 an și 7 luni de închisoare cu suspendare | Foto: Ziar de Suceava

Instanța: „un teribilism exagerat”

Mai departe, judecătoarea Laura Bondar i-a diminuat toate pedepsele prevăzute în Codul Penal pentru acuzaţii. Pentru bătăile primite de Camelia S. a dat o amendă de 1.200 de lei, pentru distrugea uşii apartamentului – o amendă de 1.500 de lei, pentru violarea de domiciliu – 3 luni de închisoare, pentru ameninţarea cu moartea a victimei – 6 luni de închisoare, iar pentru furtul telefonului – 2 ani de închisoare, reţinând, ca circumstanţă atenuantă, faptul că el i-a adus înapoi, a doua zi, telefonul furat, într-un săculeţ pe care l-a agăţat de clanţa uşii.

„Inculpatul, animat de un sentiment de gelozie pe fondul unei presupuse infidelități a fostei sale prietene a săvârșit nu mai puțin de 5 infracțiuni”, spune judecătoarea Bondar, în motivarea sentinţei penale, adăugând că el „a dat dovadă de un teribilism exagerat”, că avea „probleme de natură sentimentală” şi că era „enervat de împrejurarea că persoana vătămată a decis să se despartă de el”. 

La 7 august 2020, Mohamed Iman a fost condamnat la 1 an şi 7 luni de închisoare cu suspendare şi la plata unei amenzii penale de 1.900 de lei.

„Conduita ilicită” s-a repetat

Judecătoarea spune că, în luarea acestei decizii, a avut în vedere „potențialul criminogen pe care îl prezintă inculpatul, motivul comiterii acestor infracțiuni, vârsta inculpatului de 28 de ani”, faptul că el nu a mai luat legătura cu Camelia S. şi a venit la fiecare termen de judecată, „dar și lipsa oricăror antecedente penale care să formeze convingerea instanței că inculpatul ar putea repeta conduita ilicită”.

Nici nu apucase judecătoarea Bondar să redacteze motivarea deciziei sale, când Mohamed Iman a repetat „conduita ilicită”: a ucis-o pe Ioana C., o tânără de 30 de ani, care lucra ca asistentă în Cluj-Napoca.

Raport: „Nu resimte vinovăție, conștientizare și regret”

Cu fiecare dintre iubite, Mohamed Iman proiecta, încă de la începutul relaţiei, planuri pe termen lung (alegea data căsătoriei, numele copilului pe care-l vor avea), iar ele deveneau prizonierele fantasmelor lui. Nevoile lui, de a iubi și de a fi iubit, de a-și întemeia o familie, erau puse mai presus decât libertatea lor de a alege sau decât dreptul lor la viață privată, notează psihologii care l-au evaluat recent.

După crima comisă în 24 august 2020, el a fost diagnosticat de psihiatri cu „tulburare de personalitate disocială”. Expertiză pe care magistratul de la Judecătoria Suceava nu a cerut-o, în primul dosar.

„Nu resimte vinovăție morală, conștientizare și regret autentic pentru urmările iremediabile ale actelor sale”, prezintă „deficiență pregnantă în capacitatea empatică”, „atitudinea generală de deresponsabilizare, incapacitatea de a gândi alternativ și de a experimenta empatia, fixația pe partener, stil cognitiv rigid, uzarea strictă a gândirii de tip «totul sau nimic», impulsivitate crescută, instabilitate afectivă”, se precizează în referatul de evaluare.

Victima ucisă: „Este un obsedat”

Pe Ioana C., Iman a cunoscut-o tot pe Facebook, în ianuarie 2020. Pe atunci, el era judecat, în libertate, pentru hărţuirea primei iubite. După două luni, a început să rămână în apartamentul din Cluj, unde locuia fata. În iulie 2020, ea a pus capăt relaţiei. „Mi-a spus că el era gelos și insistent, voia să se căsătorească cât mai repede și să stea împreună”, a declarat, în procesul ce a urmat, prietena victimei.

Tânără asistentă, omorâtă de un bărbat lăsat liber deși își teroriza și fosta iubită. „Îţi dau foc, să arzi de vie”
Ioana, tânăra din Cluj pe care Iman a ucis-o cu 29 de lovituri de cuțit

Ca şi în cazul Cameliei S., Iman n-a acceptat despărţirea. Venea la Cluj, o pândea şi o bombarda cu mesaje pe Ioana. „Nu o plecat. Mă terorizează cu mesajele”, îi scria tânăra unei prietene pe 9 august 2020. 

Prietena: Da unde e?
Ioana: Jos. În fine. Nu mai contează. Nu mai întreba.
Prietena: Dc?
Ioana: Că ți-am zis deja că este un obsedat”.

Era a doua zi după ce Iman primise vestea că a luat pedeapsă cu suspendare în dosarul Cameliei S.. 

Ioana l-a blocat pe Iman pe Facebook şi pe telefon, dar n-a scăpat de el. Duminică, cu o zi înainte să fie ucisă, fata le-a povestit unor prieteni că el a amenințat că o omoară și că apoi se omoară și el. Ei au sfătuit-o să meargă imediat la Poliţie şi să obțină un ordin de protecție. Urma să facă asta a doua zi, luni, însă n-a mai apucat.

În acea duminică, Iman a plecat din Udeşti (Suceava) spre Cluj-Napoca. Pe drum, a aflat că Ioana era în vizită la părinţii ei, în Stulpicani (Suceava), dar ştia că ea se va întoarce în acea noapte, pentru că a doua zi trebuia să meargă la lucru.

Condamnat la închisoare pe viaţă

Ajuns la Cluj, bărbatul s-a cazat la o pensiune din apropierea blocului în care locuia Ioana. Apoi, folosind o dublură a cheilor, a intrat în apartamentul ei, de unde a furat telefonul la care ea renunţase recent, pentru că primise cadou unul nou.

S-a întors la pensiune şi, verificându-i telefonul, a descoperit că ea reluase legătura cu fostul ei prieten. Atunci s-a decis: a intrat din nou în casa fetei şi a luat din bucătărie un cuţit, cu care a aşteptat-o apoi în faţa blocului.

La ora 3.24, când Ioana a coborât din taxi şi s-a îndreptat spre intrarea în bloc, Iman i-a ieşit în faţă şi a înjunghiat-o de 29 de ori. Vecinii care dormeau au auzit strigătele fetei şi au ieşit imediat, dar n-a mai avut nicio şansă. A murit înainte să ajungă ambulanţa.

Mohamed Iman a fost acuzat de omor calificat, iar Tribunalul Cluj l-a condamnat luna aceasta la închisoare pe viaţă.

Tânără asistentă, omorâtă de un bărbat lăsat liber deși își teroriza și fosta iubită. „Îţi dau foc, să arzi de vie”
Iman a fost condamnat pe viață, dar decizia nu este definitivă | Foto: Monitorul de Suceava

„Există un risc mare de recidivă din partea inculpatului, dacă nu va exista intervenție psihiatrică și psihologică specializată pe termen lung”, a avertizat consilierul de probațiune, în raportul de evaluare depus la dosar.  

Bărbatul a atacat decizia de condamnare la închisoare pe viaţă, iar verdictul final va fi dat de Curtea de Apel Cluj.

Citeşte şi:

Bilanțul inundațiilor: două decese, o persoană dispărută și 77 de localități afectate

Cât te costă ipohondria, financiar și psihic. „Simțeam cum durerea de cap ricoșa în stomac, în spate, urechi și ochi, mâini și picioare”

Cel mai mic număr de vaccinări din ultimele 4 luni. Explicația lui Valeriu Gheorghiță pentru scăderea imunizărilor

În plin scandal cu Anamaria, Reghecampf face o mutare ULUITOARE! Decizia care îi schimbă viitorul!
PARTENERI - GSP.RO
În plin scandal cu Anamaria, Reghecampf face o mutare ULUITOARE! Decizia care îi schimbă viitorul!
Anamaria Prodan, reacție HALUCINANTĂ după ce Reghe s-a dus cu altă femeie în Grecia: ”Să scăpăm de circ”
Playtech.ro
Anamaria Prodan, reacție HALUCINANTĂ după ce Reghe s-a dus cu altă femeie în Grecia: ”Să scăpăm de circ”
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Observatornews.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
HOROSCOP
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Știrileprotv.ro
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile
PUBLICITATE
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile