Sculptura ”Tânăra sofisticată” a lui Brâncuşi a fost scoasă la vânzare de casa de licitaţie Christies, în seara zilei de marţi, pe 15 mai, la New York.

Pentru lucrarea „La Jeune fille sophistiquée (Nancy Cunard)/ Tânără sofisticată (Nancy Cunard)” s-au luptat trei persoane. Potrivit casei Christies, aceasta a fost adjudecată de o persoană care a dorit să îşi păstreze anonimatul şi care a participat la licitaţie prin telefon. Cumpărătorul va plăti și suma de aproximativ 190.000 de dolari, reprezentând taxele pentru această tranzacţie.

Potrivit The New York Times, această vânzare din cadrul sesiunii „Evening Sale of Impressionist and Modern Art” a stabilit, astfel, un nou record la licitaţii pentru lucrările lui Constantin Brâncuşi, un român de care suntem mândri.

Statueta, aflată în colecţia “Elizabeth şi Frederick Stafford”, a fost scoasă la vânzare pentru prima dată în istorie, ea fiind achiziţionată de familia de milionari, în 1955, direct de la Brâncuşi pentru suma de 5.000 de dolari.

Sculptura din bronz lustruit, care o reprezintă pe poeta şi activista anglo-americană Nancy Cunard, realizată în 1932, descrie o femeie cu o coadă de cal, afişată pe un bloc de marmură, scrie Bloomberg.

INVESTIGAȚIE. Libertatea este în posesia unor documente din Bulgaria, acte interne ale companiei Eurohold, care arată ruta banilor scoși din România. Mâine, oferim publicului informațiile
Recomandări
INVESTIGAȚIE. Libertatea este în posesia unor documente din Bulgaria, acte interne ale companiei Eurohold, care arată ruta banilor scoși din România. Mâine, oferim publicului informațiile

Brâncuşi a întâlnit-o pe Nancy Cunard în 1923, cu ajutorul poetului dadaist Tristan Tzara. Aceasta nu i-a pozat niciodată lui Brâncuşi şi a aflat după mai mulţi ani că a sculptat o figură care-i poartă numele.

În ultimii 40 de ani, lucrarea „La Jeune fille sophistiquée (Nancy Cunard)” a fost împrumutată de Metropolitan Museum of Art din New York. O altă versiune a sculputurii, dar în lemn, se află în colecţia muzeului Nelson-Atkins din Kansas City, aminteşte hotnews.ro.

Anterior, cea mai scumpă lucrare a sculptorului român a fost ”Muza adormită” vândută, anul trecut, cu 51 de milioane de dolari.


Citeşte şi… Ultimul text al lui Cristian Ţopescu a fost publicat pe 2 mai. Marele comentator i-a atacat pe ”patronii de carton” şi pe politicieni


„Te face mai prost”. Celebrul doctor Mihail Pautov trage un semnal de alarmă: nu consuma asta
GSP.RO
„Te face mai prost”. Celebrul doctor Mihail Pautov trage un semnal de alarmă: nu consuma asta
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Playtech.ro
China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Îți amintești de Marinela Nițu, iubita lui Miron Cozma? Cum arăta Marinela Nițu la 53 de ani, după ce s-a retras din showbiz
Viva.ro
Îți amintești de Marinela Nițu, iubita lui Miron Cozma? Cum arăta Marinela Nițu la 53 de ani, după ce s-a retras din showbiz
Românii care din 2035 vor ieşi cu 3 ani mai târziu la pensie. Speranţa de viaţă în ţara noastră este de 72 de ani
Observatornews.ro
Românii care din 2035 vor ieşi cu 3 ani mai târziu la pensie. Speranţa de viaţă în ţara noastră este de 72 de ani
ANM: „Ne aflăm cumva la pragul unui uragan”. O masă de aer polar a intrat în România
Știrileprotv.ro
ANM: „Ne aflăm cumva la pragul unui uragan”. O masă de aer polar a intrat în România
DOC dezvăluie ce nu s-a văzut la TV la Survivor România 2023: “E foarte ciudat”
FANATIK.RO
DOC dezvăluie ce nu s-a văzut la TV la Survivor România 2023: “E foarte ciudat”
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Orangesport.ro
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Unica.ro
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Horoscop 29 martie 2023. Peștii sunt foarte activi și dornici de emancipare, poate chiar caută să aducă un pic de lux în existența lor
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2023. Peștii sunt foarte activi și dornici de emancipare, poate chiar caută să aducă un pic de lux în existența lor
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix
PUBLICITATE
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix