De Cătălin Tolontan,

Ca și în cazul Colectiv, ca și în cazul Caracal, ca și în alte situații dramatice, autoritățile din Timișoara au încercat să-și ascundă slăbiciunile, dezorganizarea și incompetența după ce trei oameni au murit în urma unei deratizări. 

  • Doi dintre morți au fost copii, de 10 zile și de 3 ani, care au decedat la 10 ore și la 12 ore de la primul apel de urgență.
  • A murit și mama unuia dintre copii, o femeie de 29 de ani, care a pierit la 48 de ore de la primul apel disperat la 112!

Pe parcursul a trei zile, autoritățile n-au legat punctele, n-au făcut nici o legătură între apelurile primite de la același bloc, de la multe familii diferite, care acuzau, aproape toate, aceleași simptome: vomau și le durea capul.

Luni, 18 noiembrie, când, în sfârșit, autoritățile au intervenit, teoria lor a fost aceea că ”e o minune că ne-am dat seama”.

Această fugă de răspundere e în opoziție cu reglementările pe care cei de la 112, de la dispeceratul unic și agențiile care intervin le au la dispoziție. Puteau și trebuiau să facă legăturile.

Specialist din sistemul de urgență, pentru Libertatea:

Specialistul a indicat exact și documentul și articolul care dezvăluie cel puțin un responsabil.

Ordinul Ministerului Sănătății Nr. 2021/691 din 12 decembrie 2008 are un titlu lung, dar clar. Este Ordinul pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare ale titlului IV „Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Paul Stănescu lovește telefonul reporterului! ”Sunt baron, da, baron local! Hai, mă, lasă-mă-n pace!”
Recomandări

Paul Stănescu lovește telefonul reporterului! ”Sunt baron, da, baron local! Hai, mă, lasă-mă-n pace!”

 

La Anexa 2, articolul 9 scrie care sunt responsabilitățile medicului coordonator, care se găsea în centrul integrat ISU, unde au sunat toți oamenii speriați din blocul de garsoniere din strada Miorița nr. 8.

Printre ele: „raportarea evenimentelor cu multiple victime”

”Printre atribuţiile principale ale medicului coordonator se includ: 

  • a) urmărirea intervenţiilor care au loc în faza prespitalicească şi coordonarea acestora;
  • b) triajul solicitărilor în cazul în care numărul de solicitări depăşeşte resursele disponibile;
  • c) gestionarea din punct de vedere medical a activităţii echipajelor medicale de urgenţă;
  • d) solicitarea declanşării planului roşu şi/sau planului alb în caz de accidente colective/calamităţi;
  • e) raportarea evenimentelor cu multiple victime; 
  • f) raportarea evenimentelor şi a situaţiilor care necesită implicarea resurselor judeţene din mai multe substaţii, sau care pot necesita implicare regională sau naţională”.
Un spaniol a renunțat la bani și s-a mutat în România pentru o viață mai bună. Așa spun și românii care pleacă în Spania
Recomandări

Un spaniol a renunțat la bani și s-a mutat în România pentru o viață mai bună. Așa spun și românii care pleacă în Spania

 

În cazul Timișoara, numărul mare de apeluri și de morți (doi copii decedaseră deja sâmbătă seara!), toate înregistrate la aceeași adresă și la două etaje ale blocului, etajele 3 și 4, ar fi impus, consideră omul din sistemul de urgență, ca medicul coordonator să declanșeze alarma!

Până în acest moment, ISU Timiș nu a furnizat nici o explicație legată de activitatea medicului coordonator.

Doar Raed Arafat a spus că s-au schimbat turele, numai că această explicație este comentată, sever, tot de cei din sistemul de urgență: ”Fișa pacienților nu depinde de ture, ea rămâne aceeași și se updatează cu fiecare apel la 112”

Fișele de caz au doi parametri importanți: persoana plus numărul de telefon de la care se solicită intervenția autorităților și adresa la care s-a produs evenimentul.

Specialist din sistemul național de urgență:

În acest caz, adresa era aceeași, de sâmbătă dimineața și până luni la prânz, când au reacționat: Miorița nr. 8, Timișoara.

Ordinul Ministerului Sănătății Nr. 2021/691 din 12 decembrie 2008:


Un fost jucător de rugby, fosta lui soție și cei trei copii au murit într-un mod oribil. Bărbatul a plănuit totul
GSP.RO

Un fost jucător de rugby, fosta lui soție și cei trei copii au murit într-un mod oribil. Bărbatul a plănuit totul

Horoscop 20 februarie 2020. Peștii ar trebui sa evite cheltuielile
HOROSCOP

Horoscop 20 februarie 2020. Peștii ar trebui sa evite cheltuielile