Trei militari și-au găsit sfârșitul în acest cumplit accident. Ei supraviețuiseră misiunilor în Afganistan și s-au stins neașteptat, acasă. Plutonierul-major Mihai Ionuț Toma avea 38 de ani și era necăsătorit. Era veteran al teatrelor de operații, cu două misiuni executate în Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2002.

Caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader era în vârstă de 32 de ani, era căsătorit și avea un copil. Executase o misiune în teatrul de operații din Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2008.

Caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană, avea 40 de ani, era angajat al MApN din anul 2002. Era căsătorit și avea un copil.

Ceilalți militari aflați în camion, care au fost răniți în accident, sunt în stare stabilă și sunt internați în spitale militare.

Tragedia celor trei militari i-a emoționat și întristat în același timp pe români. Cititorii Libertatea.ro au transmis condoleanțe familiilor, dar și-au exprimat și indignarea pe pagina de Facebook Libertatea.

Sute de români au transmis condoleanțe familiilor victimelor

Comentariile a sute de români postate pe pagina de Facebook Libertatea sunt pline de regrete și tristețe, aceștia transmițând condoleanțe și mesaje de susținere pentru familiile celor trei militari care s-au stins în tragicul accident.

Ad placeholder
Istoria votului e de partea lui Firea: niciun primar cu mandat întreg nu a pierdut în București, când a candidat a doua oară
Recomandări
Istoria votului e de partea lui Firea: niciun primar cu mandat întreg nu a pierdut în București, când a candidat a doua oară

”Săracii de ei…N-au murit în Afganistan ca să moară în România. Dumnezeu să-i ierte”, este mesajul lui Bogdan.

”Păcat, păcat și de ei, și de familie. Să le dea Dumnezeu putere sa treacă peste acest mare necaz”, spune Maria.

Doamne, nu se poate, tot mai mulți tineri. Dumnezeu să-i ierte și familiilor să le dea putere să treaca peste acest mare necaz.Condoleanțe”, a transmis și Gica.

”Doamne, ce durere! Mare păcat, Dumnezeu să-i odihnească în pace, iar famiilor lor să le poarte Dumnezeu de grijä!”, scrie și Cornelia.


Fiul lui Victor Ponta s-a accidentat grav la un meci de rugby. A suferit un traumatism cranian


Oamenii cred că este vina celor care ne conduc

Zeci de persoane care au comentat pe pagina de Facebook sunt de părere că autoritățile române, cei care ne conduc, sunt de vină pentru această tragedie. Argumentele acestora sunt starea proastă a drumurilor, lipsa de interes față de infrastructură, și starea precară în care se află vehiculele armatei.

Ad placeholder
Alegeri locale 2020: Românii aleg azi noii primari și membrii din consilii. Care este prezența la vot și unde au fost primele incidente | LIVE TEXT
Recomandări
Alegeri locale 2020: Românii aleg azi noii primari și membrii din consilii. Care este prezența la vot și unde au fost primele incidente | LIVE TEXT

”Când parlamentarii vor vrea sa înnoiască din nou parcul lor auto ar trebui sa se ia atitudine. Sa se doteze întâi parcurile auto ale armatei și poliției și apoi vedem daca mai rămân bani și pentru mofturile lor”, scrie Elena.

”Nici în Afganistan nu au murit atâția ca pe drumurile Romaniei. De 27 de ani au furat guvernanții noștri atâția bani din fondurile alocate pentru construcția de autostrăzi că puteam avea o rețea de autostăzi similară cu a Germaniei”, este de părere Liviu.

”Păcat de ei. Mașinile armatei sunt niște epave. Ieri erau pe A1 niște mașini ale NATO, se loviseră între ele pe la km 30. Parca erau de la REMAT”, spune și Nicu.

Aici nu este vorba de drumurile României, deși ele sunt reale capcane pline de neprevăzut, ci despre „dotarea” armatei române. Nu discutăm de vechimea vehiculelor, deși poate ca ar trebui, dar nici de întreținut respectivele camioane nu suntem capabili. Cum să ieși zilnic din bază fără verificări minimale? Cum să-l lase frânele, pe bietul șofer? Toate frânele? Și cea de mână? Sau poate e vorba și aici de oleacă de eroare de pilotaj?”, se întreabă Rodica.

Ad placeholder

COD ROȘU în România! Măsuri de protecție împotriva caniculei din weekend


 

"Vei muri de foame cu copii cu tot". Incredibil cu cine a intrat în conflict Anamaria Prodan
PARTENERI - GSP.RO
"Vei muri de foame cu copii cu tot". Incredibil cu cine a intrat în conflict Anamaria Prodan
BOMBA despre Gabi Firea a fost DETONATĂ cu 24 de ore înainte de alegeri. Bucureștenii vor afla acum adevărul despre ea
PARTENERI - PLAYTECH
BOMBA despre Gabi Firea a fost DETONATĂ cu 24 de ore înainte de alegeri. Bucureștenii vor afla acum adevărul despre ea
Horoscop 27 septembrie 2020. Balanțele au parte de un context avantajos pentru a renunța rapid la planurile păguboase
HOROSCOP
Horoscop 27 septembrie 2020. Balanțele au parte de un context avantajos pentru a renunța rapid la planurile păguboase
EDUCAȚIA ÎN LUME. Protestul „nu contează cât de lung am părul” al elevilor thailandezi
Scoala9.ro
EDUCAȚIA ÎN LUME. Protestul „nu contează cât de lung am părul” al elevilor thailandezi
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021
Telekomsport
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021