TURIST ÎN ȚARA MEA/ Timișoara înflorește odată cu primăvara. Mica Vienă, orașul premierelor cu o alură aparte de Paști

Comentează

Timișoara, orașul din România care înflorește odată cu primăvara, își primește vizitatorii pe orice vreme. Mai ales primăvara. Mica Vienă, Orașul Florilor, Orașul Premierelor, orașul de pe Bega, primul oraș liber de comunism din România are o alură aparte de sărbătorile pascale, când toți oamenii sunt mai buni și se duc la biserică. Iată zece motive bine întemeiate pentru care să vizitezi Timișoara de Paști!

Să riști o întâlnire cu faimosul primar Robu în plimbare la Târgul de Paște

Cu siguranță, ai auzit de primarul Timișoarei, liberalul Nicolae Robu. E un individ mai rocker, pasionat de sport, care recită poezia ”Cățeluș cu părul creț” în fața jurnaliștilor, care își vopsește părul cu gel estompator, căruia îi plac la maximum laudele și care dă vina pe furtuni solare pentru un "fail" al unui sistem de semafoare, care le zice celor ce-l contestă "hater-i” și care a inventat sintagma "biciclist rău”.

Un primar pur românesc, care blochează oameni pe Facebook, un om ca noi toți. Ei, dacă vii de Paști prin Timișoara, riști să dai de Nicolae Robu la plimbare prin centru! Un moment numai bun să-i ceri un autograf, că nu știi niciodată până unde poate ajunge Robu!

Ca să vezi Târgul de Paște

Anul ăsta, Târgul de Paște din Timișoara e magnific. Căsuțele de lemn din centrul orașului, locul unde în 1989 se răsculau românii împotriva comuniștilor, sunt decorate cu flori de pus pe morminte. În centru, mai găsești și iepurași uriași, care au poziții nebănuite și pe care, dacă-i vezi noaptea și ești mai slab de inimă, riști să faci un atac de panică. Mai e și un ou uriaș umplut cu flori chiar în fața Operei, iar de la târg poți mânca tradiționalii kurtos-kalacs.

Să îți faci selfie cu Tunelul Iubirii

Dacă vii în Timișoara, după ce te duci la biserică, musai la Catedrala Mitropolitană, trebuie să dai o fugă până în spatele impozantului edificiu. Chiar pe malul Begăi găsești „Tunelul Iubirii”, o alee pietonală care și-a primit acest nume pentru că… îndrăgostiți!

Cuplurile se înghesuie mai ceva ca la deschiderea unui nou mall să-și facă selfie sub florile roz ale copacilor ce formează o trecere ca un tunel. Așa că merită să încerci și tu o asemenea experiență!

Să te plimbi pe malurile Begăi și să stai pe bancă în Piața Unirii

Dacă tot am ajuns la Bega, poți să iei la pas sau la pedalat malurile canalului. Treci, dintr-un capăt în altul, prin mai multe parcuri pline de pomi înfloriți, care ajută orașul să renască în fiecare primăvară. Și îți ies și niste poze superbe pentru Instagram.

Dacă ai fost deja în Timișoara, cu siguranță știi despre ce vorbesc! Piața Unirii e cea mai frumoasă piață din Timișoara. A fost renovată recent și abia prinzi loc pe o bancă acolo când soarele și-a făcut deja apariția pe cer. Dacă nu, găsești o terasă deschisă, dar vezi să ai ceva mai mulți lei la tine, că evident e puțin mai scump!

Să vezi clădirile istorice și palatele țigănești

Când te saturi de stat la terasă, poți să pleci la plimbare pe străzile pietonale și să admiri clădirile istorice ale Timișoarei, orașul cu cel mai mare patrimoniu de clădiri istorice din România. Cele din Piața Unirii sunt superbe, renovate, dar adevăratele imobile încărcate de istorie le găsești în cartiere. Au detalii superbe, de la porți până la ornamentele de la ferestre sau statuile de pe clădiri, demne de a-i da renumele orașului "Timișoara, Mica Vienă”.

Pe C.D. Loga o să vezi o înșiruire de palate țigănești ai căror stăpâni vin de multe ori acasă cu mașini cu numere de Germania, Austria, Spania sau Franța.

Pentru că orașul e gol

Fiind un oraș îndrăgit de românii din alte părți ale țării, cunoscută fiind "ura” unor bănățeni pe oltenii care s-au instalat în orașul lor, orașul de pe Bega e gol de sărbători. Oltenii, bihorenii sau poate chiar moldovenii stabiliți aici pleacă să petreacă Paștele cu familia, așa că orașul se golește brusc și este o adevărată plăcere să nu stai în trafic.

Ca să poți pleca devreme la ștrand la Mako

Timișoara este un oraș perfect de vizitat de Paște, ca să stai peste noapte, pentru ca a doua zi să pleci devreme la baie la Mako.

"Timișoara este un important nod de trafic pentru SPA-urile ungurești”, ne-a dezvăluit Flavius Băican, jurnalistul timișorean care a realizat emisiunea "Minunatele poveștiri ale navetistului bănățean” și unul dintre principalii organizatori ai Revolution Festival Timișoara. Și nu numai acolo. Poți pleca, după cum bine te sfătuiește un secretar de stat în Ministerul Culturii, tot un timișorean, și la o plimbare în natura de lângă Timișoara.

"Veniți în Timișoara, ca să aveți unde fugi de acolo, la Herneacova, la Recaș, în Bazoș. Eu am un motiv, că vin acasă, mă odihnesc. Dar de sărbători sunt cam pustii orașele, oamenii stau acasă, cu familia, de Paști. La București este plin orașul, la Timișoara mai puțin. Dar se poate vizita Timișoara, e un loc bun de plecat”, ne-a mărturisit Ion Ardeal Ieremia, un celebru regizor timișorean, numit recent secretar de stat în Ministerul Culturii.

Ca să bei într-un birt

Dacă vii în Timișoara de Paști și nimerești unde trebuie, poți să ajungi la un party ca la Revel! În multe birturi din oraș se petrece până dimineața în noaptea de Înviere, fie sub cerul liber, fie într-un loc mai ferit. Undeva în dreapta Operei este o intrare într-un local care are mese pe acoperișul clădirii și poți să vezi tot centrul de sus.

Dacă ajungi la Casa Artelor, găsești acolo un birt care are mese sub un castan, iar dacă ajungi prin Scârț, în zona Bălcescu, poți să stai în hamac într-o grădină și să vizitezi Muzeul Consumatorului Comunist. Mai e și "La Pisici", un loc plin de pisici, evident, în care poți să-ți bei cafeaua în timp ce răsfeți… o pisică.

Pentru că este un oraș foarte frumos

Pentru că, spunem pe cuvânt, Timișoara chiar este un oraș foarte frumos! Un oraș cu un aer european, în care poți auzi oamenii vorbind în mai multe limbi, dacă te plimbi pe străzi. În maghiară, în sârbă, în engleză, în germană, în italiană, în spaniolă, și nu numai. Și, ca să te convingem, îl lăsăm chiar pe primarul Nicolae Robu să spună de ce trebuie să vizitezi Timișoara de Paști.

"Timișoara merită vizitată oricând, nu numai de Paști. Pentru că este un oraș foarte frumos, în care poți să te bucuri și de patrimoniul istoric, de spațiile verzi pe care le are, poți să te plimbi într-o mulțime de locuri, are cea mai extinsă zonă de promenadă, are Catedrala Ortodoxă, desigur, vorbim și de Paștele catolic, sunt biserici catolic, Domul și celelalte, excepționale și ele”.

Citește și: EXCLUSIV/Iuliana Tudor gătește cu mama, dar după rețeta soacrei. Paștele o prinde pe scenă

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Spitalul Universitar de Urgență din București, secția SUUB
16 sept.
Ministerul Sănătății ia bani de la programele naționale și salariile rezidenților pentru a susține UPU în septembrie și octombrie
Noja Paladia era considerată cea mai vârstnică persoană din întreaga regiune a Balcanilor. Foto: Orașul Cugir
16 sept.
A murit Noja Paladia, cea mai vârstnică persoană din România. Femeia din Cugir avea 111 ani și a trăit două războaie mondiale
MONDEN
5 STIRI MONDENE 16 09 2026
Exclusiv
16 sept.
5 Știri by Libertatea- Monden: Ce sumă primește Cheloo pentru fiecare săptămână în „Asia Express”/ Gabriela Cristea a slăbit 30 de kilograme, dar nu vrea să se oprească
Valerie Lungu și Alex Gîlcă
Exclusiv
16 sept.
Câte kilograme au slăbit Valerie Lungu și Alex Gîlcă la „Asia Express”. Motivul pentru care au participat la emisiune
POLITIC
Președintele Nicușor Dan va avea prima întâlnire în cadrul consultărilor de la Cotroceni cu reprezentanții PSD. Foto: Profimedia
16 sept.
Traian Băsescu îl avertizează pe Nicușor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni: varianta cea „mai sigură” vine cu un cost politic
Nicușor Dan față în față cu Sorin Grindeanu la ultima consultare oficială FOTO Presidency
16 sept.
Consultări decisive la Cotroceni: ce vor partidele, cu ce mandat merg și ce variante de premier sunt pe masă
Ultimele știri
16 sept.
Bărbat lovit în cap de un stâlp prăbușit pe trotuar, în Năvodari. Cum s-a produs incidentul
16 sept.
Primele arestări după violențele de la protestul fermierilor. Cine este Ciprian Pamfile, considerat de Jandarmerie liderul instigatorilor
16 sept.
S-au pensionat la 40 de ani, după ce au strâns o avere. Cum au economisit doi soți 1.100.000 de euro și au scăpat de datorii
16 sept.
Cele 5 motive pentru care Bolt și Lime nu vor casca obligatorie pentru trotinetiștii vitezomani
TRENDING
16 sept.
Horoscop 17 septembrie 2026. Gemenii sunt tentați să măsoare valoarea unor relații după siguranța pe care le-o oferă, deși nu e corect
16 sept.
În anii '90, 313 gazele au fost eliberate în deșert, în Arabia Saudită. 20 de ani mai târziu, cercetătorii au revenit și au descoperit ce s-a întâmplat cu ele
16 sept.
Nicușor Dan a convocat partidele la consultări, la Cotroceni, pentru a desemna noul prim-ministru
Zeci de mașini oprite la semafor pe un bulevard din Italia
16 sept.
O țară din Europa elimină impozitul auto anual pentru milioane de mașini cu o singură condiție
Creierul tău când mergi la teatru. Experiment inedit la Cluj
16 sept.
Ce se întâmplă în creierul tău când mergi la teatru. Experiment inedit la Cluj: artiști din 7 țări și medici neurochirurgi pun în scenă un festival diferit
Un bărbat la un restaurant care poartă tricou albastru. Pe scaune se află oameni care aplaudă
16 sept.
Gestul unui patron față de un chelner, aplaudat de toți clienții: „Astăzi este o dimineață specială”
O femeie într-o peșteră, în timpul unei drumeții pe munte
16 sept.
O pensionară a supraviețuit cu afine timp de 5 zile, ascunsă în crăpăturile stâncilor din Alpi, fără ajutor
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
16 sept.
Un bărbat suspectat de implicare în coordonarea violențelor din Piața Victoriei, prins cu un pistol în mașină, în Bihor. „Regele Scorpionilor” va fi adus la București
Un tiktoker din România a mers în vacanță în Siria
16 sept.
Un tiktoker a mers în vacanță în Siria, a spus câți bani a cheltuit pe mâncare și a devenit viral: „E cam 3 lei”
Nave militare ancorate în Portul Constanța
16 sept.
Porturile militare Constanța, Mangalia, Tulcea și Brăila, protejate de drone cu un sistem creat de Marina SUA. Ce este și cum funcționează Black Talon
Barierele Pitagone au o înălțime de aproximativ un metru și o greutate individuală de 43 de kilograme. Foto: Profimedia
16 sept.
20 de bariere antiteroriste Pitagone F11 de peste 50.000 de euro, cumpărate pentru București. Unde vor fi instalate
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor