Un client nemulțumit i-a scris unui blogger, iar acesta i-a postat mesajul pe site-ul său.

”Îți scriu deoarece aș vrea să popularizez o situație pe care o am cu UBER. Aș vrea să afle mai multă lume ce companie minunată este.

Situația este în felul următor. Am efectuat o cursa de 37 de kilometri pentru care am primit estimare de 51 de RON, dar pentru care am plătit 96 de RON. Am observat pe chitanța din mail că am avut o taxă de distanță. În urmă reclamațiilor pe care le-am făcut către ei mi s-a comunicat că din 4 aprilie a fost introdusă o taxa nouă de distanță, practic cursele peste 15 kilometri sunt suprataxate (ce depășește 15 este taxat cu 3 lei per kilometru). Acum estimările cuprind și această taxă datorită sesizării mele.

Problema este că nu au anunțat această taxă nici pe site, nici pe blog, Facebook sau presă. Mi-au dat un link unde detaliază taxa. Însă linkul acesta nu poate fi găsit la ei pe blog, nici din google, nici din căutare direct de pe site-ul lor (am atașat screenshot). Cu toate acestea, ei refuză să îmi returneze banii de taxă.

Pentru mine este vorba de principiu și nu despre bani. Nu mi se pare corect să îmi ia banii pe această taxa dacă nu au anunțat-o și nu îmi place deloc nici atitudinea lor”, a scris utilizatorul.

Taxa de distanță

Compania se apără și spune că modificarea a fost comunicată încă din data de 3 aprilie, iar înainte de acea acel moment cursele lungi erau calculate oricum diferit.

Libertatea a solicitat un punct de vedere oficial al companiei cu privire la acest aspect.

”Modificarea tarifului a fost comunicată din data de 3 aprilie. Și înainte de asta, tarifele pentru cursele lungi erau diferite (găsești aici mai multe detalii despre cum se calcula tariful).
Până acum, la tariful cursei Uber se adăuga o taxă fixă de 10 sau 25 lei, în funcție de zonele în care se aflau destinațiile sau punctul de pornire.

Din 3 aprilie, tarifele nu mai sunt condiționate de limitele orașului, ci de distanța cursei. Această modificare a fost implementată la nivel regional, pentru o structură mai clară și mai precisă a costului în cazul curselor lungi, dar și pentru o compensare echitabilă a șoferilor parteneri (cel mai adesea, aceste curse lungi au ca destinație un punct în afara orașului).

Schimbările sunt detaliate aici – practic, taxele suplimentare au fost eliminate și a fost introdus un cost diferențiat pentru fiecare km în plus după cel de-al 15-lea km al cursei.

Costurile diferențiate pentru cursele de peste 15 kilometri sunt reflectate și în tarifele pre-afișate (upfront pricing) din aplicație”, au arătat oficialii Uber.

Cum se aplică

Astfel, după primii 15 kilometri, prețul pe fiecare kilometru este mai mare. Spre exemplu, dacă mergi 17 kilometri cu serviciul Uber X, atunci tariful aplicat este de 1,3 lei pe kilometri pe primii 15 kilometri, plus componenta timp. Pentru cei doi kilometri suplimentari tariful este de 3 lei pe kilometru, adică mai mult decât dublu.

În cadrul serviciului Uber Select, pentru primii 15 kilometri se aplică tariful de 1,65 lei pe kilometru, plus partea de timp. Pentru restul de doi kilometri, tariful este de 4 lei pe kilometru, plus componenta timp.

În Cluj, tarifarea suplimentară apare după 7 kilometri, în Brașov după 9 kilometri, iar în Timișoara după 8.

Ad placeholder
„Mă gândesc la vot ca la o mutare de șah, nu ca la un bilet de dragoste”
Recomandări
„Mă gândesc la vot ca la o mutare de șah, nu ca la un bilet de dragoste”

Care este logica taxării diferențiate

Logica acestui tarif mărit este că, de regulă, clienții se deplasează spre suburbii, aeroporturi sau în afara localității. Din această cauză, șoferii trebuie să aibă o garanție că nu ies în minus, pentru că mai trebuie să se și întoarcă în oraș.

Mai mulți utilizatori s-au plâns recent de scăderea calității serviciilor, după ce șoferii au început să anuleze foarte multe curse, în încercarea de a prinde numai clienți care vor să meargă pe distanțe mari.

Uber a început să ia măsuri împotriva acestora, compania contactând șoferii cu un număr mare de curse anulate.

Acuzații GRAVE de sexism în cazul Simonei Halep! Gestul înjositor făcut de organizatorii de la Roma a stârnit furie pe net!
PARTENERI - GSP.RO
Acuzații GRAVE de sexism în cazul Simonei Halep! Gestul înjositor făcut de organizatorii de la Roma a stârnit furie pe net!
Am GĂSIT-O! Unde se ascunde Adriana Iliescu și DE CE! Viitorul tată al Elizei spune unde e cea mai bătrână mamă din România
PARTENERI - PLAYTECH
Am GĂSIT-O! Unde se ascunde Adriana Iliescu și DE CE! Viitorul tată al Elizei spune unde e cea mai bătrână mamă din România
Horoscop 23 septembrie 2020. Fecioarele au o zi amestecată, cu tendințe puternice și atât de diverse
HOROSCOP
Horoscop 23 septembrie 2020. Fecioarele au o zi amestecată, cu tendințe puternice și atât de diverse
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii
Telekomsport
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii