În acea zi, sfidând boala și aflându-se într-un scaun cu rotile, Leo a realizat un concert care va rămâne în istoria muzicii românești.

Publicul prezent la spectacolul de la Arenele Romane a aclamat apariția sa, printre larimi și rugăciuni, fredonând alături de el nemuritorul refren care a devenit un hit:

„După ani și ani mă voi întoarce/După ani și ani sigur voi veni/ După ani și ani vom fi împreună din nou/ Primul nostru gând ne va regăsi plângând”.

Atunci, alături de el, într-un gest de respect s-au aflat mai mulți prieteni ai săi, printre care Dan Bittman (Holograf), Mihai „Miță” Georgescu (Bere Gratis) dar și colegii săi de scenă, care continuă istoria Compact B.

Ultima apariție publică a lui Leo Iorga. A părăsit patul de spital pentru a cânta în memoria lui Teo Peter

În peste 30 de ani de activitate muzicală, Leo Iorga a dat viață unor melodii de neuitat, iubite de generații întregi, printre care… „Mă voi întoarce” (După ani și ani”), „Singur în noapte”, „Trenul pierdut”, „Să te gândești la mine”, „Fata din vis”, „Cântec pentru prieteni”, „Un alt început”, „Mi-e tare dor de tine”, „Toamnă în sufletul meu”, „Brigadierii”, „Erata” sau „Povestiri din gară” (editate sub populare titulaturi precum Compact ori Cargo).

Ad placeholder

Leo Iorga a murit astăzi, la vârsta de 54 de ani, după o luptă de opt ani cu cancerul.

Artistul s-a stins cu exact o lună înainte de a împlini vârsta de 55 de ani, fiind născut pe 2 decembrie 1964 la Arad.

Citeşte şi:

Mesajele sfâșietoare ale fiilor lui Leo Iorga, după moartea tatălui lor

Leo Iorga a murit, la vârsta de 54 de ani, după o luptă grea cu cancerul. Mesajul dureros al soției: „Nu am apucat să-i spun cât de mult îl iubesc”

Mihai Constantinescu a fost înmormântat la Cimitirul Ghencea Militar

Elena Ceauşescu a vizitat Facultatea de Chimie, iar liftul NU mergea. Etajele Universităţii erau URIAȘE... ce-a urmat pare ireal, dar e cât se poate de adevărat
PARTENERI - GSP.RO
Elena Ceauşescu a vizitat Facultatea de Chimie, iar liftul NU mergea. Etajele Universităţii erau URIAȘE... ce-a urmat pare ireal, dar e cât se poate de adevărat
Cum arată și cu ce se ocupă Izabela Duduianu, fiica lui Emi Pian. Mulți se tem de ea
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Cum arată și cu ce se ocupă Izabela Duduianu, fiica lui Emi Pian. Mulți se tem de ea
Horoscop 6 august 2020. Berbecii simt nevoia să își recapete, măcar parțial, echilibrul
HOROSCOP
Horoscop 6 august 2020. Berbecii simt nevoia să își recapete, măcar parțial, echilibrul