Un bărbat din Vaslui a fost găsit spânzurat într-o pădure. Descoperirea macabră a fost făcută de fratele său

Un bărbat din Vaslui a fost găsit spânzurat într-o pădure, la patru kilometri de casă. Cu o zi în urmă fusese dat dispărut

Un bărbat din județul Vaslui a fost găsit spânzurat, vineri după-amiază, într-o pădure, la patru kilometri de casă, la o zi de la dispariția sa. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili dacă a fost o sinucidere și ce anume l-ar fi determinat pe vasluianul de 38 de ani să recurgă la acest gest extrem, în condițiile în care acesta locuia singur. Descoperirea macabră a fost făcută de către fratele său.

Moarte suspectă a unui bărbat din localitatea vasluiană Corni-Albești, care a fost găsit spânzurat într-o pădure din comună. Trupul acestuia a fost descoperit de către fratele său, care a începutul să-l caute singur încă de joi, atunci când a dispărut în mod suspect de acasă.

Abia vineri după-amiază, vasluianul a fost găsit atârnând într-un ștreang, la aproximativ patru kilometri de casă. Fratele bărbatului a alertat autoritățile, echipajul medical al Ambulanței deplasate la caz constatând că moartea survenise de 14 ore.

”Poliția a deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, cauza exactă a decesului urmând a se stabili în urma efectuării autopsiei. Asupra bărbatului nu s-a găsit niciun înscris prin care să justifice un act suicidal”, a declarat, vineri, pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Silvia Manta.

Bărbatul de 38 de ani locuia singur într-o casă din Corni Albești, fără să fi fost căsătorit sau să aibă copii.

Citește și:

REPORTAJ/ Țara plânge, Guvernul minte, porcii mor! România abator (VIDEO)

Mai multe articole