Vă avertizăm! Filmarea conține scene violente care vă pot afecta emoțional!

În imaginile filmate pe o uliță a satului Crasnaleuca se vede cum copilul este lovit cu pumnii în cap, în repetate rânduri și apoi este trântit în zăpadă.

După ce a încasat mai mulți pumni, copilul a început să plângă și i-a rugat pe cei doi tineri să îl lase în pace. Agresorii se năpustesc din nou asupra lui și îi aplică mai multe lovituri în cap, scrie Botoșăneanul.

Indivizii nu se opresc nici când în zonă își face apariția un alt băiat care le spune să se oprească.

După două runde de lovituri, copilul a reușit să fugă.

Cei doi agresori nu au fost sancţionaţi. Cazul nu a intrat încă în atenţia autorităţilor deoarece nimeni nu a depus până acum nicio plângere penală.

O altă scenă foarte violentă a avut loc pe 23 ianuarie, în fața liceului „Regina Maria”, din Dorohoi, județul Botoșani. O elevă a fost bătută de două colege, în plină stradă, iar trecătorii nu au fost intervenit ca să oprească violențele.

sursă foto: captură video

Citește și Aceleaşi cifre, două interpretări. Cum văd Puterea şi Opoziţia reducerea şomajului şi a decalajului dintre bogaţi şi săraci

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România

O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Observatornews.ro
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI