Anul trecut, în noiembrie, când făcea curățenie în grădină, un pensionar din Hanau, landul german Hessa, a găsit în gardul viu un sac de gunoi cu bijuterii, inele, coliere sau ceasuri de buzunar, a căror valoare a fost stabilită de un expert la 20.000 de euro, și 100.000 de euro în numerar.

Omul a mers imediat la poliție și a predat averea. În ciuda investigațiilor ample, anchetatorii nu au reușit să-l găsească pe proprietar.

Departamentele de poliție au fost alertate la nivel național, chiar și Bundesbank fiind implicată în anchetă. 

În aceste condiții, „după ce am făcut tot ce este posibil”, bijuteriile și banii revin găsitorului lor, a declarat Thomas Leipold, purtătorul de cuvânt al poliției din Offenbach.

Asta prevăd reglementările din Codul Civil (BGB). La Secțiunea 973 scrie că găsitorul dobândește proprietatea asupra lucrului la șase luni de la raportarea cazului la autoritatea competentă.

Thomas Leipold:

Foto: Polizei Südosthessen

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„De unde sunteți?”, s-a interesat taximetristul din Qatar. Când a auzit România, n-a mai acceptat să plece! Ce a spus
GSP.RO

ȘOC! Lovitura supremă pe care o dă Laura Codruța Kovesi! E ULUITOR, s-a anunțat acum
Playtech.ro
ȘOC! Lovitura supremă pe care o dă Laura Codruța Kovesi! E ULUITOR, s-a anunțat acum
Povestea ei este cutremurătoare! Cum a murit una dintre marile actrițe ale României, după ce s-a uitat cu soțul ei la televizor
Viva.ro

Ce a trimis un român prin curier de Crăciun. Riscă 7 ani de închisoare sau amendă de 10.000 de lei
Observatornews.ro
Ce a trimis un român prin curier de Crăciun. Riscă 7 ani de închisoare sau amendă de 10.000 de lei
Este știrea momentului în războiul din Ucraina. A fost atac pe teritoriul Rusiei
Știrileprotv.ro
Este știrea momentului în războiul din Ucraina. A fost atac pe teritoriul Rusiei
Şase zodii vor avea lumea la picioare în 2023. Veşti bune pentru Berbeci
FANATIK.RO
Şase zodii vor avea lumea la picioare în 2023. Veşti bune pentru Berbeci
VIDEO Imagini spectaculoase cu MM şi fiica sa, Teodora Stoica. Prima lor apariţie împreună şi ce ocupaţie are tânăra: "Tata m-a susţinut din prima" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

Horoscop 7 decembrie 2022. Peștii își revizuiesc planurile de viitor și trebuie să știe că le vor tot revizui până vor trece la realizarea lor
HOROSCOP

Povestea lui Pavel Traian, din Cluj: a primit tratamentul care l-a scăpat de dureri la 6 ani de la diagnostic
PUBLICITATE