Incidentul a avut loc pe 12 aprilie într-o cafenea din Darley Park. Românul a intrat în toaleta femeilor și a găsit-o pe victima sa, care tocmai se spăla pe mâini, a notat stiridiaspora.com.

Fata a precizat că românul ar fi început să-i sărute mâinile, să îi lase salivă pe mâini, să îi pipăie posteriorul și „să se frece ca și când ar fi făcut sex” ținând-o forțat de încheieturile mâinilor.

Adolescenta s-a smuncit și a început să țipe după ajutor, astfel sucindu-și una dintre mâini.

Un martor a intrat imediat în toaletă și l-a descoperit pe român cum începuse să se masturbeze. A blocat ușa imediat și a chemat poliția.

Rana de la mână i s-a infectat în urma contactului și a trebuit să facă tratament.

Judecătorii au dat sentința, românul fiind condamnat la pedeapsa de 16 luni de închisoare și interdicția timp de trei ani de a se de victimă sau de Derby.


Locuri de joacă la 1,5 milioane de euro bucata! Daniel Florea, primarul PSD al Sectorului 5, cheltuie 54 de milioane de euro ca să amenajeze 34 de părculețe