Dumitru Daniel Bosogioiu, 40 de ani, aflat pe site-ul FBI la rubrica „persoane căutate” încă din 2012, acuzat, printre altele, de spălare de bani, falsificare de pașapoarte și înșelăciuni prin mijloace electronice, a fost prins în București, a informat miercuri seară Poliția Capitalei.
FBI anunțase că Statele Unite oferă o recompensă de 750.000 de dolari pentru informații care pot duce la identificarea românului.
Miercuri, 25 august, „în baza unei informații”, doi polițiști de la Secția 2 „l-au depistat pe bărbatul de 40 de ani, cercetat de autoritățile americane pentru săvârșirea infracțiunilor de asocierea în vederea săvârșirii de înșelăciuni prin mijloace electronice, spălare de bani, falsificare de pașapoarte și trafic cu mărci de servicii contrafăcute”, a precizat Poliția Capitalei.
Acțiunea Poliției a avut loc la prânz, în jurul orei 12:30.