Chemați pentru un incendiu în urmă cu două luni într-o clădire de pe strada Dalpozzo din Nisa, pompierii au descoperit o crimă cumplită. O turistă italiană în vârstă de 63 de ani era în casa care ardea și a fost găsită după ce a fost stins focul. Cei care au descoperit crima din noaptea de 23-24 august, sunt profund afectați, fără cuvinte, scrie sursa citată.

Fumul negricios s-a ridicat de la ultimul etaj al unei clădiri luxoase cu cinci etaje. Rezidenții tocmai fuseseră rugați, ca măsură de precauție, să-și părăsească locuințele în timpul operațiunii de salvare. La lumina reflectoarelor, pompierii au intrat în fostele camere ale cameristelor care au fost acum transformate în apartamente de închiriat.

Un român poate sta toată viața în închisoare, în Franța. Ce i-a făcut unei turiste de 63 de ani, la Nisa, i-a îngrozit pe anchetatori
În fața blocului unde a fost descoperită crima a fost arestat și Constantin. Foto: Nice Matin / DR

Pe un pat a cărui saltea era parțial arsă au găsit o femeie asfixiată, fără viață. Pompierii au înțeles imediat dimensiunea tragediei. Au stins focul și au chemat poliția, izolând cât au putut de bine locul crimei.

Natalia și Constantin erau vecini de apartament

Natalia, în vârstă de 63 de ani, de naționalitate italiană, dar de origine bielorusă, venise la Nisa să petreacă o lună, atât pentru a-și îmbunătăți limba franceză, cât și pentru a descoperi orașul. Soțul ei rămăsese la Milano.

REPORTAJ Ce nu s-a văzut la TV la ceremonia fără public de 1 Decembrie: Iohannis a venit, a vorbit și a plecat. Orban, fotografii cu toată lumea
Recomandări
REPORTAJ Ce nu s-a văzut la TV la ceremonia fără public de 1 Decembrie: Iohannis a venit, a vorbit și a plecat. Orban, fotografii cu toată lumea

Femeia a închiriat o cameră lângă cea a lui Constantin, un român în vârstă de 24 de ani. Tânărul enigmatic ar fi ajuns recent pe Coasta de Azur, după ce a executat câțiva ani de închisoare în România, pentru furturi agravate. Închiriase apartamentul învecinat cu cel al victimei de câteva săptămâni. El a sunat la pompieri în timp ce flăcările amenințau să cuprindă acoperișul clădirii.

Refugiat pe trotuar cu alți rezidenți în cursul intervenției pompierilor, el a fost arestat la fața locului datorită prezenței de spirit a unui ofițer de poliție. Zgârieturile de pe față și brațe i-au atras acestuia atenția. Când a fost interogat în cazarma poliției din Auvare, tăcerea, răceala și detașarea sa i-au intrigat pe polițiști. O cunoștea pe victimă? Cum a intrat în apartament? Cu ce scop? De ce s-a luptat cu Natalia?

Românul a intrat prin balcon

Ușa de la intrarea în apartamentul victimei era încuiată. Se pare că ucigașul a trecut prin balcon, pentru a intra în dormitor, în timp ce Natalia făcea un duș. Balcoanele, la 10 metri deasupra trotuarului. Ce a urmat rămâne o poveste care are încă multe zone gri.

Candidatele la alegerile parlamentare din București de care nu vă vorbește nimeni: „Partidele au de toate, noi nu beneficiem de nimic”
Recomandări
Candidatele la alegerile parlamentare din București de care nu vă vorbește nimeni: „Partidele au de toate, noi nu beneficiem de nimic”

O anchetă judiciară a fost deschisă pentru crimă, dar nu este imposibil ca rechizitoriul suspectului numărul unu, plasat în arest preventiv, să fie completat cu alte acuzații.

Acuzații de tortură și barbarie

Primele rezultate ale autopsiei confirmă o moarte violentă, urmare a mai multor lovituri și strangulării, dar există și o suspiciune de viol, pe care doar analizele anatomopatologice vor putea să o confirme sau nu.

Un român poate sta toată viața în închisoare, în Franța. Ce i-a făcut unei turiste de 63 de ani, la Nisa, i-a îngrozit pe anchetatori
Tatuajele de pe corpul românului, subiect de anchetă pentru polițiștii francezi. Foto: Nice Matin / DR

Violența cu care a fost atacată victima a atins un nivel atât de sălbatic, încât nu este exclus ca justiția să rețină ulterior în sarcina românului acuzații de acte de tortură și barbarie. Acest lucru ar atrage închisoare pe viață pentru învinuit.

Ancheta este abia la început, mai scrie Nice Matin, dar profilul suspectului, locurile prin care a umblat după eliberarea din închisoarea din România, merită investigații ample. De asemenea, tatuajele de pe corpul lui îi fac pe anchetatori să se întrebe dacă ele sunt doar decorative, sau semnul apartenenței la o organizație criminală. Anchetatorii își pun această întrebare, deoarece personalitatea sa nu-l face un suspect obișnuit.

Citeşte şi:

Ziua în care mi-a intrat coronavirusul în casă. De ce mă simt vinovat față de toți cei care se îngrijorează acum pentru noi

Franța înregistrează din nou aproape 50.000 de noi cazuri COVID-19 într-o zi. Țara a intrat azi în carantină totală

VIDEO Scandal imens! Abia împăcat cu fosta soție, starul a fost prins cu o blondă superbă! Criza de nervi a fost filmată: „De asta ai plecat de lângă iubit?!”
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO Scandal imens! Abia împăcat cu fosta soție, starul a fost prins cu o blondă superbă! Criza de nervi a fost filmată: „De asta ai plecat de lângă iubit?!”
Gabi Firea, totul despre bătăile din familia ei și divorț: ”L-am lăsat singur şi am plecat”
PARTENERI - PLAYTECH
Gabi Firea, totul despre bătăile din familia ei și divorț: ”L-am lăsat singur şi am plecat”
Horoscop 2 decembrie 2020. Racii încep să facă lumină, într-o oarecare măsură, în problemele de la serviciu
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2020. Racii încep să facă lumină, într-o oarecare măsură, în problemele de la serviciu
Cum i s-a schimbat viața lui Narcis Ianău după participarea la prima ediție “Românii au Talent”. Voia să se facă preot
Știrileprotv.ro
Cum i s-a schimbat viața lui Narcis Ianău după participarea la prima ediție “Românii au Talent”. Voia să se facă preot
VIDEO-ŞOC! O prezentatoare TV a rămas GOALĂ în faţa tuturor. Imaginile fac înconjurul lumii
Telekomsport
VIDEO-ŞOC! O prezentatoare TV a rămas GOALĂ în faţa tuturor. Imaginile fac înconjurul lumii