Elevul din Brăila care a fost prins că oferea marijuana colegilor, riscând pentru asta o sentință de 15 ani de închisoare, va ajunge, în cazul unei condamnări, la penitenciarul de la Tichilești, Brăila, acolo unde își va continua studiile, se va uita la seriale în celulă și va intra într-unul din cele două clanuri importante ale închisorii de copii. Nu este vorba de clanuri interlope, așa cum se întâmplă în restul pușcăriilor, ci de grupări de susținere a celor mai în vogă fotbaliști. Așa că Albert Georgian Venardi, elevul din municipiul Brăila, de la Colegiul Național Nicolae Bălcescu, va alege dacă va intra în Clanul “Ronaldo” sau Clanul “Messi”.

Reamintim că acesta era membru de top al unei grupări naționale de distribuitori de droguri, marijuana, mai exact, iar succesul său se baza pe faptul că își convingea ușor colegii să tragă un fum. Distribuia drogurile achiziționate din Bulgaria într-un cerc larg de consumatori din municipiul Brăila, format mai ales din colegi de liceu, dar și alți tineri, potrivit DIICOT.

La 21 de ani ești bătrân

La Penitenciarul Tichilești ajung tinerii care la data comiterii infracțiunilor erau minori. Așa că dacă ajung să fie condamnați definitiv după această vârstă, ei tot la Tichileşti sunt trimiși. Așa se explică de ce în închisoarea de minori sunt și condamnați cu vârste apropiate de 30 de ani. Însă dacă pe parcursul executării pedepsei trec de 21 de ani, deținuții “bătrâni” sunt mutați în altă secție. “Nu pot interacționa în nici un fel cu ceilalți, cu minorii. Nu vrem să aibă o influență negativă”, ne asigură reprezentanți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).

La Tichilești sunt în jur de 350 de deținuți, cam o sută de minori, vreo două sute până la 21 de ani, iar restul sunt peste acest prag. Majoritatea infracțiunilor ai căror autori au vârste fragede sunt furturile și tâlhăriile.


Scandal într-un club de fițe din Capitală. Syda Ionescu, amenințat cu pistolul de un sirian


Între micul dejun și stingere

Programul condamnaților începe pe la 7-8 dimineața, asta pentru că 130 dintre deținuți se duc la școală. În celule sunt cazați câte patru deținuți, pe grupe de vârstă. Stingerea se dă în jurul orei 23.00. Ușile camerelor nu sunt închise noaptea, dar deținuții nu au voie să iasă.

La Tichilești, minorii, și nu numai, își pot începe sau continua studiile de 12 clase. “Sunt profesori pentru fiecare disciplină. Vin aici special pentru cursuri”, ne mai explică Muscalu. Sunt cam zece elevi în fiecare clasă.

În timpul orelor există și o pauză. În această recreație, elevii sunt scoși în curte. La fiecare etaj, în fața scărilor, sunt gratii care nu pot fi deschise decât de gardieni.

După școală urmează prânzul, care este și masa cea mai importantă în orice penitenciar. În cantină toate culorilor sunt clare, alb, roșu, verde – în restul penitenciarelor totul este cenușiu sau, cel mult, gri. De obicei, deținuții au în meniu ciorbă cu sau fără carne, tocană de cartofi, varză cu carne, mâncare de legume, supă.

Inspectorii Apador-CH au descoperit, anul trecut, că minorii fumează și că acest fapt “este o sursă constantă de trafic și tensiuni între deținuți. Tinerii au voie să cumpere țigări de la chioșcul centrului și le trafichează cu minorii, contra unor sume mari de bani, haine, alimente sau servicii. Unii minori ajung să-și dea și încălțămintea pentru țigări”, este scris într-un raport al ONG-ului.

Seara, fotbal și seriale

Când se intră în camere, majoritatea minorilor și tinerilor preferă televizorul. Acesta reprezintă punctul de atracție la sfârșitul zilei. Serialele fac audiență. Fotbalul și serialele sunt preferințele micilor condamnați, inclusiv telenovelele. După schimbarea Codului Penal, în februarie 2014, tinerii de peste 21 de ani care au comis infracțiunile pentru care au fost condamnați înainte de împlinirea vârstei de 18 ani au fost mutați într-una din cele trei închisori destinate minorilor (Tichilești, Craiova și Târgu Mureș). Chiar dacă în momentul mutării aveau mult peste 21 de ani. Așa s-a ajuns în situația ca la Tichilești să fie cazat și un deţinut de 29 de ani.


GALERIE FOTO| Viața după ISIS. Reconstrucția Mosulului va costa un miliard de dolari


Urmărește-ne pe Google News
Gest neașteptat al unei jucătoare de tenis la US Open. „Nu o fac și bărbații?”. Ce a făcut franțuzoaica
PARTENERI - GSP.RO
Gest neașteptat al unei jucătoare de tenis la US Open. „Nu o fac și bărbații?”. Ce a făcut franțuzoaica
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
Playtech.ro
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
Cum pot fi cumpărate maşinile vândute de ANAF. Audi sau Volkswagen la preţ de câteva mii de lei
Observatornews.ro
Cum pot fi cumpărate maşinile vândute de ANAF. Audi sau Volkswagen la preţ de câteva mii de lei
Horoscop 22 ianuarie 2022. Scorpionii trebuie să se ferească de probleme suplimentare și să fie atenți la ceea ce spun
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2022. Scorpionii trebuie să se ferească de probleme suplimentare și să fie atenți la ceea ce spun
A murit Louie Anderson
Știrileprotv.ro
A murit Louie Anderson
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale