Filip Havârneanu, 27 de ani, deputat USR de Iași, a ajuns în dimineața zilei de miercuri, 13 aprilie, la ora 08.30 în Parlamentul României. Acesta era înscris la sesiunea de declarații politice care sunt înregistrate video și sunt folosite, cel mai des, în promovarea pe care și-o fac ulterior parlamentarii în rândul electoratului. Ședința din dimineața respectivă a durat o oră, a fost condusă de fostul președinte USR, Dan Barna, și la aceasta au participat mai mult de 15 parlamentari, de la toate partidele politice. 

Deputatul ieșean a venit în Parlament ca să vorbească despre deplasarea pe care făcuse în Ucraina, în perioada 7 – 9 aprilie, alături de alți doi aleși români din USR (Diana Stoica și Vlad Gheorghe), dar și parlamentari și europarlamentari din 11 țări ale UE. Acesta a fost inclusiv la Kiev, dar și zonele Bucha și Irpin, unde rușii sunt acuzați că au comis crime de război și genocid. 

În discursul public susținut de la tribuna Parlamentului, Filip Havârneanu vorbește liber despre lucrurile teribile văzute sau auzite în Ucraina, dar se poticnește des și taie ușor cuvintele, gesticulează în permanență din mâini, mișcându-și și corpul, gesturi care difertă mult de alte intervenții pe care le-a susținut în trecut.

Un medic român stabilit la New York face o radiografie dură a sistemului din țară: „Medicina românească e plină de dumnezei. Când greșesc, ei nu pățesc nimic”
Recomandări
Un medic român stabilit la New York face o radiografie dură a sistemului din țară: „Medicina românească e plină de dumnezei. Când greșesc, ei nu pățesc nimic”

Înregistrarea cu discursul său a apărut în presa locală din Iași, ridicându-se problema dacă acesta a consumat băuturi alcoolice înainte de a merge în Parlamentul României.

„Vorbea și se comporta ca un om beat”

Libertatea a consultat mai mulți deputați USR pe parcursul ultimelor două zile. Iar patru dintre aceștia spun pentru Libertatea că în dimineața respectivă arăta și se comporta ca o persoană care era beată sau care își revenea din beție. Mai mult surse din partid au explicat că unii colegi i-au spus lui Filip Havârneanu să nu ia în primul rând cuvântul, iar apoi să nu rămână la ședința de plen care a început la ora 10.00. Conform site-ului Parlamentului, deputatul ieșean nu doar că a rămas, ci a votat și de 19 ori, date care pot fi consultate public

„L-am văzut după ce a făcut declarația politică și în timpul plenului. Se tot ridica, ieșea afară și a stat până aproape de votul final. Au fost colegi care încercau să îl oprească să vorbească cu oamenii, i s-a spus să plece acasă. Cei care au stat lângă el spun că mirosea puternic a alcool, eu am văzut doar că se comporta și vorbea ca un om beat. Nu se poate așa ceva, vorbim de oameni noi în politică, dar nu orice fel de oameni”, a explicat un deputat USR din zona Transilvaniei, pentru Libertatea.

Întâlnire de gradul trei cu Biden? Vladimir Putin i-a spus unui președinte de țară că vrea să participe personal la summitul G20, în 15-16 noiembrie
Recomandări
Întâlnire de gradul trei cu Biden? Vladimir Putin i-a spus unui președinte de țară că vrea să participe personal la summitul G20, în 15-16 noiembrie

„Ne-am întâlnit de mai multe ori la București de când a avut accidentul, am vorbit cu el pe proiecte, niciodată nu a fost în vreun fel incoerent sau să fi avut orice fel de probleme despre care să spui că i le-ar fi provocat calmantele. Și în live-urile din Ucraina se vede că e coerent, nu are probleme. Dar în Parlament se vedea de când a intrat că are o problemă. Cred că era băut, l-au rugat și mai mulți colegi să plece”, a declarat un alt deputat USR care a dorit să rămână anonim.

„Am rezistat în această perioadă cu calmante, pentru a putea rămâne în picioare”

Contactat telefonic de Libertatea, Filip Havârneanu ne-a transmis un drept la replică pe care l-a furnizat și publicațiilor locale din Iași ce au difuzat înregistrarea cu discursul său. El susține că e nevoit să ia calmante puternice în urma unui accident suferit acum aproape două săptămâni și că recomandarea medicilor era de odihnă totală – 21 de zile la pat. Conform colegilor săi de partid, a căzut de pe trotinetă și a fost dus cu ambulanța la spital, fiind externat în aceeași zi.

„Fiind un om de acțiune, nu am ascultat medicul. Pentru a face față tuturor solicitărilor, am rezistat în această perioadă cu calmante, pentru a putea rămâne în picioare. Este adevărat că prestația mea de la pupitrul Parlamentului nu a fost cea mai bună. Oboseala acumulată pe durata deplasării în Kiev, zilele în care nu m-am hrănit și nu am dat corpului pauza de refacere și-au spus cuvântul. Medicamentele care mă ajută să nu clachez de durere fizică dau și ele de asemenea o stare de moleșeală și somnolență, efecte pe care am crezut că pot să le ignor. Pe de altă parte, ceea ce am trăit, văzut și simțit în orașele masacrate m-a zguduit emoțional, nimeni nu este de piatră”, a precizat Filip Hăvârneanu.

Peste 700.000 de hectare de pădure din UE au ars în 2022. România, a doua cea mai afectată de incendii, după Spania
Recomandări
Peste 700.000 de hectare de pădure din UE au ars în 2022. România, a doua cea mai afectată de incendii, după Spania

Efectele adverse de la calmante, observate doar la declarația politică

Majoritatea deputaților consultați de Libertatea, care au participat în dimineața respectivă la întâlnirea de la Parlament, au confirmat ceea ce se poate vedea pe imagini, că deputatul nu a avut un comportament obișnuit pentru el. Mai mult, acesta s-a comportat la fel și în discuțiile individuale, unde nu mai era afectat de emoția vorbirii în public sau de imaginile cu atrocitățile comise de armata Rusiei în Ucraina. 

Linia oficială a celor din USR a fost însă de a susține declarațiile cu privire la afectarea dată de calmantele pe care Filip Havârneanu spune că este nevoit să le ia. Inclusiv Dan Barna, cel care, conform deputaților USR consultați de Libertatea, l-a rugat să părăsească ședința plenului, nu a dorit să comenteze evenimentul. 

„S-a înscris ca alți colegi parlamentari, a venit și a susținut declarația politică. Am văzut într-un drept la replică faptul că lua calmante, dincolo de asta nu am nimic de comentat”, a precizat fostul președinte al USR. Întrebat de Libertatea dacă în ultimele două săptămâni l-a văzut afectat în același mod de calmante pe deputatul ieșean, Dan Barna a spus că acesta nu a mai susținut declarații politice în public în perioada respectivă și că în rest „a fost în regulă”. 

Victor Ilie, deputat USR de Brașov, care a susținut o declarație politică imediat după Filip Havârneanu, a declarat că în dimineața respectivă colegul său „vorbea ciudat și era mai glumeț, iar discursul l-a văzut toată lumea”. El a precizat însă că în dimineața respectivă a stat aproape lângă Filip și „nu am simțit miros de alcool”.

O seară înainte de discurs, la televizor, discursul deputatului era normal

Libertatea l-a contactat din nou vineri pe Filip Havârneanu și l-am rugat să ne spună ce calmante i-au prescris medicii pentru durerile pe care le are. Acesta ne-a spus că este în Republica Moldova cu mai multe TIR-uri de ajutoare și că nu își aduce aminte numele să ni le spună.

„Am trei tipuri diferite de calmante, nu pot să vă spun numele nici nu știu dacă este vorba despre asta. Am teancuri de pastile acasă, geluri, pastile de tot felul. Fac tot ce pot ca să stau în picioare, am activitate zilnică și nu ar trebui să fac nimic, ar trebui să stau în pat, dar mă sună oamenii de aici că au nevoie de ajutor. Am unele pastile pe care le iau dimineața, altele de fiecare dată când mă doare, cu cât mă doare mai tare, cu atât trebuie să iau mai multe”, a precizat Filip Havârneanu. 

Cu o zi înainte ca acesta să susțină discursul din Parlament, deputatul ieșean a fost invitat la televiziunea Digi24, pentru a vorbi despre ce a văzut în Ucraina. La intervenția care a avut loc la ora 22.25 și care poate fi consultată pe site-ul televiziunii, Filip Havârneanu vorbește pentru mai bine de 5 minute despre ce a văzut în Bucha și Irpin. Discursul său nu pare însă afectat în niciun fel de oboseala acumulată de deplasarea de la Kiev și emoțiile rememorării atrocităților comise de ruși.

Urmărește-ne pe Google News
Mărturisirea-șoc a unui bărbat de 45 de ani, operat de cancer la rinichi. Doctorul i-a spus direct: "Totul este generat de ceea ce ai făcut în trecut"
GSP.RO
Mărturisirea-șoc a unui bărbat de 45 de ani, operat de cancer la rinichi. Doctorul i-a spus direct: "Totul este generat de ceea ce ai făcut în trecut"
A fost PRINSĂ în pădure! O prezentatoare de la noi şi-a spulberat căsnicia. Imaginile care au compromis-o
Playtech.ro
A fost PRINSĂ în pădure! O prezentatoare de la noi şi-a spulberat căsnicia. Imaginile care au compromis-o
"Ce ai avut cu femeile? De ce le-ai înțepat". Cine este tânărul care le-a atacat pe Margherita din Clejani și o altă fată, în centrul Capitalei
Observatornews.ro
"Ce ai avut cu femeile? De ce le-ai înțepat". Cine este tânărul care le-a atacat pe Margherita din Clejani și o altă fată, în centrul Capitalei
Horoscop 19 august 2022. Capricornii au puterea de a lua cele mai bune decizii astăzi pentru a renunța la ceea ce îi împovărează inutil
HOROSCOP
Horoscop 19 august 2022. Capricornii au puterea de a lua cele mai bune decizii astăzi pentru a renunța la ceea ce îi împovărează inutil
BREAKING NEWS! Se anunță transferul anului în fotbal! Unde pleacă Cristiano Ronaldo
Știrileprotv.ro
BREAKING NEWS! Se anunță transferul anului în fotbal! Unde pleacă Cristiano Ronaldo
Top 5 zodii care termină luna august perfect. Surprinzător cine e pe locul 2
FANATIK.RO
Top 5 zodii care termină luna august perfect. Surprinzător cine e pe locul 2
Specialistul american care anunţă următoarea ţară invadată după ce Rusia a atacat Ucraina: "Sperăm că realizează necesitatea de a se pregăti de luptă"
Orangesport.ro
Specialistul american care anunţă următoarea ţară invadată după ce Rusia a atacat Ucraina: "Sperăm că realizează necesitatea de a se pregăti de luptă"
Artista Irina Dragomir te ajută să identifici calea de mijloc dintre dorință și nevoie
PUBLICITATE
Artista Irina Dragomir te ajută să identifici calea de mijloc dintre dorință și nevoie
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.