UPDATE 5 decembrie, ora 7.40. Numărul victimelor a urcat la 13, sunt zeci de răniți și câteva sute de familii au fost evacuate, scrie CNN. Sunt și foarte multe persoane dispărute, iar autoritățile au anunțat că au fost organizate misiuni de căutare și salvare.

Școli, biserici, primării au fost transformate în adăposturi.

UPDATE ora 17:40: Erupția a ucis o persoană și a rănit alte 41, a transmis Indah Masdar, șeful adjunct al districtului Lumajang, într-o conferință de presă ținută la Jakarta, notează CNN.

Anterior, Budi Santosa, șeful managementului dezastrelor din provincia Java de Est, a declarat că două subdistricte au fost „grav afectate” de erupția vulcanului.

Mai multe imagini publicate de echipele de salvare arată cum oamenii fug de nori uriași de fum. Un grup de oameni s-a adăpostit la o moschee locală din Besuk Kobokan, în timp ce cenușa acoperă străzile din jurul ei.


Centrul de Informare pentru Cenușa Vulcanică Darwin (VAAC) a emis un avertisment cu privire la un nor de cenușă vulcanică ce s-a ridicat la o altitudine estimată de 12.200 m. Acest nor de cenușă cade peste satele de la poalele muntelui.

Pe Twitter au apărut imagini dramatice care îi arată pe localnici cum fug, în timp ce nori uriași de cenușă se prăvălesc dinspre vârf. În videoclip se aude cum oamenii țipă îngroziți.

Un bărbat care a postat o fotografie de la fața locului a spus: „Prieteni, vă rog să vă rugați pentru mine, sper că familia mea este bine. Chiar acum, chiar e în direct!”. Un altul a scris: „Fiți în siguranță, toți cei care locuiesc lângă Muntele Semeru”.

„Toți cei care citesc acest tweet să se roage pentru siguranța tuturor celor care locuiesc lângă munte”, a spus alt internaut.

Muntele Semeru a mai erupt în decembrie anul trecut și în ianuarie anul acesta.

Citeşte şi:

O fetiță din Grecia agoniza strivită de o poartă, oamenii treceau nepăsători pe lângă. Prezentatoarea TV a plâns prezentând cazul

O româncă l-a convins pe directorul unei companii din Elveția să fure pentru ea aproape un milion de euro

Urmărește-ne pe Google News
Bancul care îl scoate din sărite pe Putin. O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește ....”
PARTENERI - GSP.RO
Bancul care îl scoate din sărite pe Putin. O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește ....”
Produsul care s-a vândut în Lidl la preț de chilipir, deși valorează o avere. E de 40 de ori mai scump, ce s-a întâmplat în Anglia
Playtech.ro
Produsul care s-a vândut în Lidl la preț de chilipir, deși valorează o avere. E de 40 de ori mai scump, ce s-a întâmplat în Anglia
Rusia încercuită de NATO şi Vladimir Putin alungat de la putere. Realitatea alternativă în care trăiesc ruşii
Observatornews.ro
Rusia încercuită de NATO şi Vladimir Putin alungat de la putere. Realitatea alternativă în care trăiesc ruşii
Horoscop 26 ianuarie 2022. Taurii au prins aripi și le e greu să se oprească acum și să privească aceste întreruperi ca pe o pauză
HOROSCOP
Horoscop 26 ianuarie 2022. Taurii au prins aripi și le e greu să se oprească acum și să privească aceste întreruperi ca pe o pauză
O rachetă scăpată de sub control este în curs de coliziune cu Luna. Ce se poate întâmpla
Știrileprotv.ro
O rachetă scăpată de sub control este în curs de coliziune cu Luna. Ce se poate întâmpla
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta
PUBLICITATE
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta