Mergi direct la conținut »
VIDEOREPORTAJ DIN MOSUL |„Când al-Qaeda mi-a ucis tatăl și ISIS mi-a dat foc la casă, România a fost singurul loc în care am fost cu adevărat fericit și în siguranță!”
Știri Externe Libertatea > Ştiri > Știri Externe > VIDEOREPORTAJ DIN MOSUL |„Când al-Qaeda mi-a ucis tatăl și ISIS mi-a dat foc la casă, România a fost singurul loc în care am fost cu adevărat fericit și în siguranță!”

VIDEOREPORTAJ DIN MOSUL |„Când al-Qaeda mi-a ucis tatăl și ISIS mi-a dat foc la casă, România a fost singurul loc în care am fost cu adevărat fericit și în siguranță!”

Astăzi eliberat de sub ISIS, orașul irakian Mosul a fost, ani în șir, probabil cel mai rostit nume de localitate a lumii, dintre cele pe care foarte puțini oameni pot pune degetul pe hartă. Libertatea a ajuns în Mosul și a întâlnit un tânăr medic irakian, școlit în România, care vorbește pentru prima dată despre viața sub teroarea ISIS și al-Qaeda.

De Mircea Barbu,

  • CNN, BBC, Al Jazeera și celelalte mari televiziuni au rostit de sute de mii de ori, în ultimii ani, numele “Mosul” cu sentimentul urgenței și al ororii.
  • Vechi oraș istoric al Levantului, situat în nordul Irakului, aproape de granița cu Siria și Turcia, Mosul a devenit pentru o planetă întreagă sinonimul spaimei de radicalii islamici.
  • Califatul proclamat acum mai bine de 5 ani s-a prăbușit la începutul anului 2019, cu orașul care era epicentrul său.
  • Libertatea a mers în Mosul și, într-o serie de videoreportaje, veți cunoaște oameni ale căror vieți s-au împletit cu istoria mare a celui mai recent conflict din Orient, conflict care a reverberat în întreaga lume.
  • Unii dintre oamenii pe care îi vom prezenta au studiat în țara noastră – cum e cazul medicului a cărui poveste o veți citi astăzi.
  • Alții sunt români get-beget, voluntari în cele mai periculoase zone de conflict, sau soțiile și copiii luptătorilor ISIS, uitați prin taberele de refugiați, ce devin, pe zi ce trece, adevărate focare de radicalizare.
  • Bucureștiul e mai aproape de Damasc decât e de Berlin. Ce se întâmplă “acolo” nu mai e de mult o problemă regională.
  • Iar mesajele lor, cum e acesta “Vom reconstrui. E doar piatră. Dar de pierdut am pierdut cu adevărat încrederea într-un viitor mai bun”, ne privesc pe noi toți.
Orașul Mosul, aflat în nordul Irakului

Medicul școlit în România a văzut pe geam moscheea unde al-Bagdadi a proclamat înființarea Statului Islamic

Pe 29 iunie 2014, Abu Bakr al-Bagdadi, un cleric sunit irakian, se urca în amvonul unei moschei din centrul istoric al orașului irakian Mosul și anunța înființarea Statului Islamic.

Se fonda o grupare care a reușit să șocheze întreaga lume prin brutalitatea masacrelor împotriva civililor, bine orchestrate și promovate cu ajutorul rețelelor de socializare.

Omar Dirar Abdallah, un medic irakian în vârstă de 35 de ani, care urmează un doctorat în dermatologie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, nu va uita niciodată unde era în acea zi.

E o caracteristică a creierului uman să-și amintească unde eram sau ce făceam când un eveniment istoric cu adevărat important a dat buzna în viața noastră. Unii oameni știu exact ce făceau în ziua în care a murit Kennedy sau Ceaușescu. Alții, când s-au întâmplat atacurile de la 11 septembrie sau când a căzut Saddam. Mai toate evenimentele în care violența și emoția zgârie atât de tare memoria sufletului, încât fiecare detaliu devine o poveste în sine.

Săptămâna în imagini | ”Zilele furiei” în Liban, protestele care au zguduit regimul iranian și viața după erupția vulcanului filipinez Taal
Recomandări

Săptămâna în imagini | ”Zilele furiei” în Liban, protestele care au zguduit regimul iranian și viața după erupția vulcanului filipinez Taal

Omar Dirar Abdallah, privind pe fereastra spitalului din Mosul, locul de unde, în urmă cu 5 ani, a fost martor la înființarea grupării Stat Islamic

“Eram la spitalul din Mosul, de gardă. Practic, de pe geamul nostru se vedea moscheea de unde al-Bagdadi vorbea pentru prima dată despre Statul Islamic. Eu și colegii mei rezidenți ne uitam pe Facebook la sutele, miile de videouri distribuite cu discursul său și nu ne venea să credem ce se întâmplă”, rememorează Omar Dirar Abdallah.

Auzisem de ISIS, dar cumva, după vinerea aia, am știut că viața noastră se va schimba pentru totdeauna.

Omar Dirar Abdallah:

Omar își deapănă povestea în sufrageria casei sale răcoroase din Al-Safina, un sat la câțiva kilometri de orașul Mosul, casă în care locuiește cu soția și cu cele două fetițe.

Pentru el nu era nici prima, nici ultima dată când se afla la o suflare de istoria violentă a Irakului zilelor noastre.

Cu doar câțiva ani înainte ca Bagdadi să se autoproclame liderul celei mai temute organizații teroriste moderne, în 2005 mai exact, al-Qaeda îl ucidea pe tatăl medicului!

Tatăl era ofițer în armata irakiană. Motivul crimei? Soldatul era pe lista neagră a insurgenților care, în haosul post-Saddam, au declanșat un război sectarian cu sute de mii de victime atât în rândul suniților, cât și al șiiților irakieni, cele două mari confesiuni religioase din Irak. Fiul spune că tatăl refuzase să coopereze cu aceștia și condamna public acțiunile lor teroriste.

Rechizitoriu DIICOT: Ce făcea Dincă în timp ce poliţia din Caracal bâjbâia în căutarea Alexandrei, după ce fata a sunat la 112
Recomandări

Rechizitoriu DIICOT: Ce făcea Dincă în timp ce poliţia din Caracal bâjbâia în căutarea Alexandrei, după ce fata a sunat la 112

Spre deosebire de mulți alți ofițeri irakieni care odată concediați în urma dizolvării partidului Baath de către forțele Coaliției au luat calea jihadului, tatăl lui Omar nu s-a alăturat insurgenței și a militat pentru unitatea țării sale. Asta până ce o rafală de gloanțe i-a închis gura definitiv, în plină stradă, la doar câțiva pași de casa unde Omar și fratele său se jucau de-a v-ați ascunselea cu prietenii din cartier. Portretul tatălui e pe peretele încăperii unde suntem.

Portretul tatălui lui Omar, ucis de al Qaeda in 2005, atârnă la loc de cinste în casa tânărului

Omar vorbește destul de bine limba română, dar de teamă să nu stâlcească vreun cuvânt preferă engleza. Are un respect și o admirație pentru tot ce e românesc cum numai cei care adoptă o nouă cultură îl au. Iar asta nu vine doar din comparația pe care el o face între libertatea și siguranța din România și haosul în care țara sa e aruncată de aproape două decenii.

Tanti Anica merge la școală. La 58 de ani, este în clasa a III-a. După o viață chinuită, școala i-a dat un sens și un venit în plus
Recomandări

Tanti Anica merge la școală. La 58 de ani, este în clasa a III-a. După o viață chinuită, școala i-a dat un sens și un venit în plus

Cea mai frumoasă perioadă din viața mea mi-am petrecut-o în România. Pentru că acolo e o viață normală. Nu există filtre de control pe străzi, nimeni nu te întreabă ce cauți, nu sunt grupări armate, nimeni nu te urmărește. Chiar simți că ești om acolo.

Omar Dirar Abdallah:

“Pentru că, din 2013 și până azi, noi în Irak ne simțim ca și cum am trăi într-o închisoare uriașă, înțelegi? Trebuie să ai mereu la tine un act de identitate, o să te întrebe zilnic, de peste 100 de ori, cine ești și de unde vii. Astfel de lucruri nu se întâmplă în România”, mărturisește tânărul medic, în timp ce vizităm cartierul din Mosul unde a copilărit.

La începutul anilor 2000, Mosulul avea aproape populația Bucureștiului, puțin sub două milioane de locuitori. Mosulul copilăriei sale e de nerecunoscut.

Nu vine des aici, după cum singur recunoaște. Ceva adânc s-a rupt în el în ziua în care tatăl său a fost ucis. Mosulul nu-i mai inspiră nici încredere, nici siguranță.

Chiar și acum, când se presupune că orașul e pacificat, o simplă vizită în casa părintească a presupus trecerea prin zeci de filtre militare, un șofer cu pușca la picior și altul care l-a păzit discret pe medic, de la distanță, cu mâna pe pistol.

Foarte aproape de Mosul, acum 2.700 de ani, aici era capitala Assiriei. Apoi, în vechiul Levant, orașul devenise un simbol al bunăstării și al întretăierii de civilizații.

Azi, privit de sus, totul e o ruină. Iar de aproape, un dezastru. Clădire după clădire, stradă după stradă, vetrele familiilor sunt găurite, spulberate și abandonate.

Centrul istoric al Mosulului este complet distrus

Siluete fantomatice își fac din când apariția printre dărâmături care odată au fost case sau magazine într-unul dintre cele mai vechi orașe din lume, doar ca să tragă prin găurile unde cândva existau uși și ferestre sculptate cu măiestrie și vopsite în culori vii vreo butelie ruginită, ori o plasă, două cu mâncare.

De când Califatul s-a năruit, la începutul anului, orașele unde până nu de mult flutura steagul negru al terorii au început să revină ușor, ușor la viață. Ca și cum s-ar fi trezit dintr-un vis urât, locuitorii Mosului se scutură de praful bombelor și își caută prin munții de moloz rămășițele unei vieți în care traiul nu însemna supraviețuire, fericirea nu se măsura într-un blid cu orez fiert, iar o miuță pe maidanul încins nu te costa capul, căci până și sportul era o blasfemie sub ISIS.

“Raiul pe pământ”

“Raiul pe pământ”, așa descrie Omar spitalul în care a lucrat mai bine de 5 ani ca medic rezident, astăzi o ruină ai cărei pereți arși și plini de funingine de la incendiul pus intenționat de ISIS înainte să se retragă din calea ofensivei armatei irakiene au devenit simbolul unei victorii cu dublu tăiș.

“E complet distrus. Complet distrus!”, exclamă Omar, în timp ce privirea i se fixează pe câte un colț din clădire, ca și cum ar încerca să reconstruiască nu numai ce-a fost acolo fizic, un scaun, un pat sau poate un dulap, ci și o amintire, o discuție cu un coleg sau poate un moment de relaxare, atât de puține într-o țară aflată permanent în stare de război.

“Peste tot se auzeau vocile gălăgioase ale medicilor rezidenți care jucau cărți, ping-pong, biliard, jocuri pe o plasmă mare. Era mișto! După oboseala de la Urgențe, când terminai tura, veneai aici, sus, făceai duș și te schimbai în ceva lejer. Și mâncai, socializai, discutai cu doctorii despre cazurile pe care le aveai, ce fel de pacienți veneau la noi. Câteodată nu ne culcam până la 4-5 dimineața. Toate problemele cu care ne confruntăm jos dispăreau în locul ăsta”.

Război, pace instabilă, corupție

Deși guvernul irakian și-a recâștigat integritatea teritorială din mâinile jihadiștilor, procesul de reconstrucție e departe de a fi un succes.

Tot Mosulul este un amestec nefuncțional de ruine și șantiere în lucru. Ca într-un carusel sisific, o mână invizibilă construiește, în timp ce alta distruge. Și nu cu bombe sau atacuri teroriste ca înainte – deși nici alea nu lipsesc -, ci prin corupție larg răspândită în rândul administrației publice, amestecată cu o economie în declin din cauza scăderii prețului petrolului.

Întârzierile sunt cauzate, în principal, de îngrijorări cu privire la cine va plăti pentru tot acest efort. La o conferință a donatorilor de anul trecut, găzduită de Kuweit, oficialii irakieni au reușit să strângă o treime din suma necesară reconstrucției.

E vorba de 30 de miliarde de dolari din cele 88 necesare. La această sumă, Statele Unite au contribuit cu circa 3 miliarde (ca idee, campania militară împotriva ISIS a costat 14 miliarde de dolari). România a fost absentă de la această acțiune, unde s-au negociat contracte de reconstrucție importante într-o țară până nu de mult pusă pe picioare de inginerii români.

Așa că guvernul irakian va trebui să acopere cea mai mare parte din costurile de reconstrucție. Administrația de la Bagdad, care se confruntă zilele acestea cu proteste violente din cauza nivelului de trai scăzut, a alocat doar 337 de milioane de dolari pentru tot efortul de reconstrucție. E o sumă infimă la nivel național.

“O picătură în ocean!”, exclamă Omar, în drum spre moscheea unde a urmat studiile gimnaziale. Printre ruinele fostului lăcaș de cult, discuția duce inevitabil către situația dezastruoasă a orașului său natal.

Partea de vest e distrusă în proporție de 90%. Acum suntem la un an de la eliberare și procesul de reconstrucție e foarte încet. Dacă situația rămâne la fel, probabil că va dura 25 de ani să reconstruim.

Omar Dirar Abdallah:

Încă o generație de sacrificiu care va crește cu greutățile și problemele generației trecute. Moștenirea pe care a primit-o de la tatăl său, un Irak aruncat în haosul războiului, va trece în scurt timp la cele două fiice ale lui Omar, fără ca ceva substanțial să se schimbe. Irakienii parcă s-au obișnuit să moștenească ruine, nu case și să aibă tragedii, nu destine.

Satul

E după-amiaza ultimei zile din cele trei petrecute alături de acest tânăr medic și povestea s-a oprit mereu la anul 2014, când ISIS a pus stăpânire pe Mosul.

“Îți voi spune, dar mai târziu, nu acum”, m-a tot amăgit doctorul, care ori de câte ori vine la București se cazează în Colentina și se răsfață cu șaorma de la fast-food-ul de la Obor, unul dintre multele motive pentru care se simte ca acasă în România.

În tot acest timp, ruinele unei case aflate în aceeași curte au împuns cerul de un roșu aprins în fiecare seară și dimineață, ca o amintire constantă a unui secret neîmpărtășit.

Se lasă seara peste Al-Safina, satul unde Omar s-a simțit mereu protejat și în siguranță de ceea ce el numește “tribul”, adică familia extinsă, clanul al-Jibouri, cu zeci de unchi și sute de verișori, toți gata să-și dea viața unul pentru celălalt în caz de pericol.

Omar, alături de membrii familiei sale în satul Al Safina, de lângă Mosul

Iar în 2014, moment la care revine obsesiv, pericolul a venit mai repede decât au crezut ei vreodată. La doar câteva luni de anunțul oficial al lui Bagdadi, ISIS devenise noul stăpân.

“Într-o noapte, au venit câteva mașini de teren pline ochi cu soldați înarmați. N-au intrat în sat până ce nu le-am dat voie să se apropie”, povestește Abu Samir, 59 de ani, la o întâlnire din casa sa cu bărbații satului. “Nu e ca și cum am fi avut de ales. Armata irakiană dăduse bir cu fugiții, deci, cine să ne protejeze?”.

Ordinea ISIS i-a mulțumit la început pe oameni

La început, oamenii sunt de acord că ISIS s-a comportat destul de bine, un lucru greu de explicat celor care n-au trăit o zi în Triunghiul Sunit al Irakului, fieful conflictelor sectariene dintre suniți și șiiți. Pentru prima dată, o armată sunită promitea lege și ordine, în loc de corupție și haos. Sigur, era legea sharia, o interpretare ultraconservatoare a islamului, dar era lege.

Sătui de vărsare de sânge și de sărăcie lucie, Califatul a fost oarecum acceptat de mulți irakieni, fără să se gândească o clipă că, de fapt, înlocuiesc un rău cu altul. Oricum, oamenii fără apărare nu aveau de ales. 

Într-o zi, nu mult după ce au pus stăpânire pe sat, membri ai ISIS au venit și la Omar acasă. I-au bătut la ușă și s-au prezentat ferm, dar politicos. Ca și cum ar fi fost o vizită de curtoazie din partea unor vecini noi în cartier. Doar că Omar știa foarte bine ce le poate pielea noilor vecini.

Și acum își amintește fața celui care s-a proptit în pragul ușii casei sale. “Era înalt, solid, cu o barbă deasă și o privire aspră. Mi-a cerut cheile de la mașină, mi-a spus să vin în curte și să nu cumva să-mi las soția sau vreun membru al familie femeie să-și arate fața”, povestește acesta, în timp ce toți ceilalți bărbați ai clanului ascultă în tăcere.

Speriat, medicul s-a îmbrăcat, a luat cheile autoturismului pe care îl primise moștenire de la tatăl său și s-a dus în curte, unde alți câțiva membri ai grupării îl așteptau.

“E foarte simplu”, i-a spus bărbatul lui Omar. “De azi, mașina asta e a noastră și tu vei avea onoarea să lucrezi pentru noi, ca medic”, a sunat oferta de nerefuzat a jihadistului.

Doar că Omar n-a fost prea încântat. “Le-am spus că pot să ia mașina, dacă ei asta înțeleg că înseamnă învățătura islamică și le-am atras atenția, destul de calm, că se bucură de bunurile unor copii orfani”.

Cumva, argumentul a funcționat și mașina nu i-a fost confiscată. L-au sfătuit să se mai gândească și să le spună ce-a hotărât până vineri, ziua sfântă a musulmanilor.

A fugit în Erbil și apoi în Bagdad

Era marți și Omar a știut că are doar câteva zeci de ore la dispoziție să-și scoată familia din sat fără ca ISIS să-și dea seama ce face. Cu ajutorul rudelor, au reușit să fugă la Erbil, unde s-au ascuns o perioadă, după care s-au mutat la Bagdad.

“Toate astea au coincis cu începutul studiilor mele în România. Era ireal! Aterizam pe Otopeni dintr-o lume despre care nu puteam să vorbesc cu nici un coleg român. Nu cred că cineva ar fi crezut că e real ce mi se întâmplă. Câteodată, nici mine nu-mi venea să cred”, susține medicul.

Prin intermediul rudelor din sat a aflat că luptătorii ISIS au fost foarte furioși după ce a fugit și, drept răzbunare, i-au aruncat casa în aer. “Era a doua oară când terorismul mi-a luat ceva drag mie. Prima dată, tatăl, acum, casa în care mi-am întemeiat familia”.

Casa lui Omar și a familiei lui, distrusă de ISIS

Singurele momente de relaxare erau când venea în București, unde mai uita de haosul războiului, dar și alea erau destul de scurte, pentru că era nevoit să revină acasă, unde avea o familie de întreținut.

“România m-a primit cu brațele deschise atunci când mi-a fost cel mai greu. Nu cred că voi uita vreodată asta! Când al-Qaeda mi-a ucis tatăl și ISIS mi-a dat foc la casă, România a fost singurul loc în care am fost cu adevărat fericit și în siguranță!”, îmi spune Omar la plecare, în timp ce se plimbă printre ruinele casei familiei sale.

“Vom reconstrui. E doar piatră. Dar de pierdut am pierdut cu adevărat încrederea într-un viitor mai bun”, adaugă tânărul medic din pragul unei ruine ca multe altele din orașul ăsta.

Ne întoarcem și ne privim din nou. Încrederea e cea mai grea pierdere. E un salut de bun rămas și, totodată, avertismentul unui medic format în România pentru țara care i-a fost cămin, ea însăși într-o perioadă în care își regăsește cu greu încrederea.

Foto / Video: Mircea Barbu / Libertatea

Close
Închide
  Close