VIDEO/”Mi-e frică, mami, că o să mor. Du-mă acasă”. Realitatea din spatele unui strigăt, o ”greșeală” într-un spital din România…

O sală aproape goală și o masă de prezidiu plină cu avocați, foști pacienți sau rude ale unor pacienți. Vorbesc mult, nu știu cum să explice mai bine ce li s-a întâmplat. Folosesc cu toții termeni medicali ca niște profesioniști. Doar că până să li se întâmple nenorocirea, nu deschiseseră vreodată vreun tratat de medicină. Acum spun cursiv diagnostice greu de pronunțat, enunță articole de lege. Au toate semnalmentele unor oameni disperați. Un bărbat trăiește cu o bucată de pensă în coloană, un tânăr cu amintirea unui tată care a murit cu zile, o mamă face parastasul de un an pentru o fetiță care dacă ar fi fost diagnosticată corect, și-ar fi serbat în martie a zecea aniversare, o altă mamă umblă încă prin spitale pentru a-și trata copilul nenorocit pe viață, cu o mână pe care nu și-o poate folosi. Un tablou dezolant ce aduce cu o scenă din filmul „Moartea Domnului Lăzărescu”. Doar că nu e film, e o bucată de realitate din Râmnicu Vâlcea.

„Mi-e frică,mami, că o să mor. Du-mă acasă”

În tradiția creștină, pentru cei apropiați se poartă doliul un an de zile. Doi părinți în haine negre își frământă mâinile și încearcă să-și amintească exact datele întâmplărilor. Oricum au reluat filmul întâmplărilor de zeci de ori. În fața avocaților, a polițiștilor, medicilor din comisiile de etică. Fetița lor, de nouă ani, a fost adusă la spital cu febră și dureri în piept. I s-a dat drumul acasă cu ceva medicamente. Dar starea ei s-a agravat și a ajuns iar la spital. „Nu a fost monitorizată, am pipăit-o și era din ce în ce mai rece. M-am dus în cabinet să iau un termometru. A venit asistenta și avea 35 cu 4. Temperatura ei tot scădea. Ne-a spus să o învelim cu geaca, apoi ne-au adus sticle de apă să o încălzim și o pătură. Noi am insistat ca familie, domnule, hai cu ea la București, că nu spune nimeni nimic concret. Ținând cont că luni ni s-a spus că este miozită virală, că e ok, că putem merge acasă”, își amintește Carmen Danilovici, mama fetei. Au reușit să obțină transferul și au fost sfătuiți să meargă înainte cu mașina spre București, că fetița va fi adusă un elicopterul și ei au plecat înainte. În urma lor, fata a murit.

Recomandări

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

„Fata chiar a spus și astea au fost ultimele ei cuvinte: Ajutor, nu pot să respir. Mi-e frică, mami, că o să mor, du-mă acasă. Acestea au fost ultimele ei cuvinte. Deci copilul a conștientizat că moare, restul lumii nu”, spune îndurerată mama. Pe 13 martie ar fi împlinit zece ani.

Acum părinții se luptă în instanță. După un an au primit abia raportul de necropsie. Lucrurile merg încet, mult prea încet. Și cu cât trece timpul, durerea pare să crească.

Zece ani în căutarea dreptății

Este cazul și lui Bogdan Neagu care își caută dreptatea de zece ani. În 2008 tatăl lui a venit la spital să se interneze pentru prelungirea unui concediu de odihnă. În spital a început să se simtă tot mai rău. „Bufeuri febrile, imposibilitatea de a se deplasa, tumefacție ale coapsei și membrului inferior stâng. Mergând la medic să aflu de starea tatălui meu, acest medic mi-a dat explicația halucinantă că se schimbă termopanele în spital și ar fi răcit”, își amintește Bogdan Neagu, a cărui viață înseamnă acum o luptă continuă pentru dreptate. Cazul tatălui său a fost un du-te vino: a fost externat, deși se simțea rău, apoi adus iar la spital și la insistențe, transferat la București. A fost prea târziu. A fost băgat în sala de operație, dar trupul lui a cedat.

Recomandări

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

Fiul său locuia atunci în Austria. S-a întors acasă și încearcă să scoată la iveală adevărul. Fără un rezultat.

Și Laura Părăușanu umblă prin tribunale de opt ani. La naștere, cu toate că a avut un copil prea mare, medicul a decis naștere naturală. „Copilul fiind mare ar fi trebuit, dacă nu ieșea, să îi rupă claviculele și să îi micșoreze diametrul umerilor și să-l scoată, dar nu a făcut această manevră. L-a tras de cap dar cum? I-a pus mâinile în gât, l-a sugrumat, a tras de el până mi s-a rupt mie toată musculatura. Când l-a sugrumat și-a dat seama ce a făcut, i-a spus asistentei că fiul meu a murit în burtă și am auzit-o spunând: nu se poate, domnule doctor, eu l-am auzit până am urcat-o pe masă. Și de aici a început o adevărată tragedie timp de 11 zile. Copilul a fost readus la viață cu adrenalină”, își amintește emoționată Laura. A urmat un șir lung de spitalizări ca să își recupereze copilul care nici astăzi nu-și mai poate folosi o mână.

„Am formulat prima plângere către comisia de malpraxis. Rezultatul comisiei de malpraxis a fost șocant, expertiza nu conține nici măcar un diagnostic, cel pe care eu vi l-am arătat, nici al meu, nici al fiului meu. Deci noi doi nu am fost bolnavi, practic situația mi se datorează mie pentru că am avut o relație încordată cu medicul obstetrician, cu medicul de familie, cu medicul medicilor, e o listă întreagă acolo. Lucruri care nu pot fi dovedite cu absolut nimic. M-ai lăsat să mor pentru că nu mă suporți? Mi-ai sugrumat copilul pentru că nu mă suporți? Nu cred”, mai povestește femeia.

Recomandări

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

Am ajuns pensionar la 36 de ani

Șirul absurdităților pare de necrezut. Un alt bărbat din Râmnicu Vâlcea poartă cu el, la propriu, dovada malpraxisului: o bucată de pensă prinsă între vertebre. A venit pentru o operație banală și a ajuns condamnat pe viață. „Eu lucrez de la vârsta de 16 ani, n-am continuat studii pentru că aveam nevoie de bani și trebuia să muncesc. Mi-a plăcut munca și voiam să fac ceva în viață. După 20 de ani de muncă să ajung pensionar la 36 de ani, și pe-o pensie de 520 de lei. Știți ce-mi doresc? Sănătatea oricum nu pot s-o mai am pentru că pe unde merg mi se spune: nu se poate face nimic. Ce-o vrea Cel de Sus. Dar să se știe ce se întâmplă la Vâlcea”, spune Claudiu Ciunică. Nu a depus plângere. Este prea dezamăgit. De altfel, prea puțini români știu ce trebuie să faci când te întâlnești cu un caz de malpraxis.

„Nu dau/nu iau șpagă” este un grup de Facebook pe care l-a deschis Simona Bădică. Până acum o lună jumătate, Spitalul Județean Râmnicu Vâlcea era locul unde ajungea de cel puțin două ori pe lună, cu mama ei foarte bolnavă. De 11 ani a stat pe holurile acestui spital și a adunat tot felul de povești și frustrări. „Eu pe mama mea am pierdut-o, nu pot s-o pierd de două ori, nu pot s-o aduc înapoi. Ceea ce am trăit rămâne cu siguranță în sufletul meu pentru totdeauna. O să mă doară întotdeauna momentele în care ea a fost umilită de medici și personalul medical de aici. Toți se comportau ca niște Dumnezei”, povestește tânăra.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

A durat luni de zile până ca mama ei să primească un diagnostic. Greșit. A avut noroc cu medicii din București unde a adus-o pe proprie răspundere, fiindcă medicii nu i-au aprobat externarea. După un timp, a ajuns iar la urgențe. „După ce a fost plimbată în toate secțiile spitalului, au venit o grămadă de doctori pe la ea și așa mai departe, mi s-a spus că… De fapt, nu mi s-a spus nimic, ca să fiu mai directă așa, într-o dimineață a venit infirmiera de serviciu și mi-a adus trei lumânări pe care mi le-au pus pe masă”, își amintește Simona. Mama ei a mai trăit ani de zile de atunci, dar dependentă de spital, de un tratament permanent. Și fiind nevoită să ajungă la aceeași medici.

„Vreau măcar să ne facem auziți, să nu ne mai fie frică pentru că e un oraș mic și oamenilor le este frică pentru că tot acolo ajung, și să mă gândesc că dacă vom avea curaj poate vom îndrepta lucrurile câte puțin”, spune cu speranță femeia.

Contactat telefonic, directorul Spitalului Județean Râmnicu Vâlcea, Dan Ponoran, a refuzat să comenteze cazurile de malpraxis a căror anchetă sau proces este în curs. „Anchetele nu se desfășoară la nivelul Spitalului de Urgență Vâlcea. Până acum nu am niciun caz dovedit de malpraxis, că se vorbește de malpraxis. Nu pot să comentez anchetele”, a spus medicul. Cât despre acuzațiile de luare de mită, „nu am cunoștință despre așa ceva în mod oficial. Și aceste cazuri sunt de competența poliției și procuraturii.” Întrebat dacă există plângeri împotriva unor medici care se comportă urât cu pacienții, acesta spune că sunt inerente. „Ca orice spital din România, sunt plângeri pe care le soluționăm în consiliul de etică, fiecare caz în parte. Nu am o evidență exactă, dar au existat o serie de sancțiuni administrative în decursul timpului”, a mai spus Dan Ponoran.

Citește și: Un bebeluş de 8 luni a murit după ce a fost plimbat prin două spitale. Ce diagnostic i-au pus medicii

Urmărește-ne pe Google News