Vizita urmează să fie reprogramată pentru o dată ulterioră care va fi stabilită de comun acord.

Potrivit Agerpres, Călin Popescu-Tăriceanu urma să efectueze vizita în Maroc, alături de o delegaţie parlamentară, la invitaţia omologului său, preşedintele Camerei Consilierilor, Hakim Benchamach, așa cum reiese dintr-un memorandum intern, prezentat luni în Biroul permanent al Senatului.

Delegaţia română ar fi trebuit să aibă întrevederi cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului Regatului Maroc, cu şeful Guvernului marocan şi ministrul de Externe din această ţară.

De asemenea, programul vizitei includea depunerea de coroane de flori la Mausoleul Mahomed al V-lea şi vizitarea portului Tanger Med, cel mai mare port marocan, care asigură legătura maritimă cu peste 90 de ţări din lume.

„Vizita se înscrie în cadrul demersurilor pentru continuarea şi intensificarea dialogului parlamentar la nivelul conducerii celor două Legislative şi al grupurilor de prietenie, având în vedere faptul că Marocul reprezintă o relaţie prioritară pentru impulsionarea dialogului politic şi extinderea cooperării dintre România şi statele din Africa de Nord, conform informării Ambasadei României în Regatul Maroc”, se arăta în memorandum.

Regele Iordaniei și-a anulat vizita de trei zile în România care trebuia să înceapă luni după ce premierul Viorica Dăncilă a declarat, duminică 24 martie, că ambasada României din Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim.

Klaus Iohannis, reacție dură după ce Regele Iordaniei a anulat vizita în România: „Regele s-a simțit personal jignit de abordarea doamnei prim-ministru”


Citește și:

Concediată din Direcția Piețe Sector 4 ”pentru că n-am vrut să mă înscriu în PSD”, Elena Lefter a câștigat procesul, dar ”m-au trimis la  Control, unde se face și teren, deși am scleroză multiplă!”

VIDEO/ Scandal pe „taxa specială” de gunoi de la Sectorul 2. Cetățeni la ghișeu: „O bătaie de joc!” / Director din primărie: „Natura umană e rezistentă la schimbare!”

Trei ani de închisoare dacă te adresezi cu „tovarăşe”, 10 ani dacă promovezi doctrina printr-o organizație. USR vrea lege împotriva simbolurilor şi propagandei comuniste