La alegerile parlamentare din 6 decembrie alegătorii votează la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își au domiciliul ori reședința, însă există şi o excepţie.

În cazul în care, în ziua votării, alegătorii se află în altă localitate din cadrul aceleiași circumscripții electorale, aceștia pot vota la orice secție de votare din cadrul circumscripției electorale unde își au domiciliul sau reședința, se arată în îndrumarul alegătorului realizat de Autoritatea Electorală Permanentă.

La alegerile parlamentare din 6 decembrie sunt constituite 43 de circumscripţii electorale, câte una la nivelul celor 41 de judeţe, o circumscripție în municipiul București și o circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării.

Câte locuri sunt în Parlamentul României și cum sunt împărțite posturile de senator și deputat pe județe. În urma scrutinului de duminică vor fi aleși 136 de senatori și 329 de deputați.

De asemenea, dacă aveți viza de flotant, dar nu v-ați înscris în Registrul Electoral, puteți vota la adresa de domiciliu pe liste permanente sau unde aveți reședința, pe liste suplimentare. Nu puteți vota la altă secție de votare din aceeași localitate, potrivit votcorect.

De regulă, alegătorii votează la secția de votare unde sunt arondați conform domiciliului sau reședinței și care poate fi aflată de pe site-ul registrulelectoral.ro.

Bucureştenii nu pot vota în alt sector

„Alegătorul care are atât domiciliul, cât şi reşedinţa în municipiul Bucureşti, poate vota fie la secţia de votare unde este înscris în lista electorală permanentă, fie la secţia de votare la care este arondată strada unde îşi are reşedinţa, în acest ultim caz, fiind înscris în lista electorală suplimentară.

În cazul în care, în ziua votării, alegătorul se află într-un alt sector al municipiului Bucureşti, decât acela unde şi-a stabilit domiciliul sau reşedinţa, poate vota numai la secţia de votare la care este arondată strada unde şi-a stabilit domiciliul sau reşedinţa. Cu alte cuvinte, în București, alegătorul nu poate vota în alt sector”, arată votcorect.

Bianca Andreescu, întrebată direct: „Dacă sunt lesbiană? Hai s-o lămurim”
PARTENERI - GSP.RO
Bianca Andreescu, întrebată direct: „Dacă sunt lesbiană? Hai s-o lămurim”
Horoscop 24 ianuarie 2021. Berbecii dau importanță unor impresii de moment și îndepărtează prietenii
HOROSCOP
Horoscop 24 ianuarie 2021. Berbecii dau importanță unor impresii de moment și îndepărtează prietenii
VIDEO. Cel mai sincer dealer de droguri. Ce le-a spus polițiștilor când a fost oprit în trafic
Știrileprotv.ro
VIDEO. Cel mai sincer dealer de droguri. Ce le-a spus polițiștilor când a fost oprit în trafic
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Telekomsport
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Sore și Lidia Buble, protagonistele unui editorial fashion dintr-un viitor în care ochelarii de soare au microfon (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sore și Lidia Buble, protagonistele unui editorial fashion dintr-un viitor în care ochelarii de soare au microfon (PUBLICITATE)