MENIU CAUTĂ
03 Mar. 2009 21:28

A flirtat cu Jay Sean

Distribuie

3933-129888-p11.jpgJay Sean, interpretul piesei "Ride it" care a făcut furori in topurile muzicale, s-a fotografiat cu manechinul Natalia Mateuţ, chiar la majoratul acesteia. Naty este o mare admiratoare a cantăreţului englez, pe care l-a intalnit intr-un club bucureştean şi spune că a ţinut neapărat să aibă o amintire cu acesta.

A dansat alături de 130 de prieteni

După ce a făcut furori cu piesa Ride it' şi a cucerit inimile femeilor din toată lumea, Jay Sean a susţinut un miniconcert în luna decembrie a anului trecut, în clubul Bamboo, acolo unde a avut parte de o surpriză. Fiind o admiratoare înrăită a starului, Natalia Mateuţ, fiica fostului dinamovist, şi-a îndeplinit visul de a-şi întâlni favoritul în carne şi oase. Jay Sean e cântăreţul meu preferat. După ce a terminat de cântat, m-am dus la masa lui şi am făcut poze cu el. Am schimbat doar câteva cuvinte… L-am felicitat, iar el a fost bucuros să se fotografieze cu mine', a povestit Natalia, care a primit astfel şi un cadou de ziua ei. Eram în club pentru că îmi serbam majoratul şi a fost o surpriză neaşteptată pentru mine să-mi întâlnesc idolul', a mărturisit tânăra. Altfel, Naty a avut parte de o petrecere pe cinste, la care şi-a invitat 130 de prieteni, a dansat şi a fost în centrul atenţiei.

Cum cheful s-a încins târziu în noapte, dansatorii clubului bucureştean au preferat să rămână cu petrecăreţii, pentru a o delecta pe sărbătorită cu câteva dansuri fierbinţi. M-am distrat, având în vedere că am împlinit 18 ani. Acum mă concentrez pe învăţat, pentru că urmează să dau Bacalaureatul şi examenul la facultate', spune Natalia.

3933-129891-p1.jpg

Petrecerea, cadou de la părinţi

Natalia Mateuţ spune că a primit multe cadouri din partea amicilor care au sărbătorit alături de ea, însă ceea ce a impresionat-o cel mai mult a fost darul primit din partea părinţilor, Mădălina şi Dorin Mateuţ (foto). Cel mai valoros cadou a fost de la părinţii mei. Ei mi-au oferit îmbrăcămintea pe care am purtat-o de ziua mea, o brăţară, de asemenea petrecerea tot ei au suportat-o', a mărturisit Naty.

 

3933-129893-pt.jpg

 Inspirată de Naomi Campbell

Ținuta sexy pe care Natalia a purtat-o la petrecerea de majorat a fost una semnată DSQUARED2, rochia scurtă şi pantofii făcând furori printre prietenii ei. De altfel, imaginea celebrei firme este reprezentată de cele mai vestite manechine din toate timpurile: Naomi Campbell şi Linda Evanghelista. Cele două supermodele au inspirat-o pe Natalia în alegerea vestimentaţiei.

  Naomi Campbell, unul dintre cele mai faimoase manechine din lume

3933-129889-p2.jpg

Cine este Jay Sean

Pe numele său adevărat Kamalhit Singh Jhooti, Jay Sean s-a născut pe 26 martie 1981, la Londra. Sean cântă pop şi R&B şi a lansat până în prezent două materiale discografice: Me Against Myself' (2004) şi My Own Way' (2008), de pe care au fost promovate şase single-uri. Deţine o casă de discuri proprie, intitulată Jayded Records. Piesa Ride it' a făcut furori şi a condus topurile muzicale din România.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Autorii triplei crime din Călărași au fost arestați
Loading...
Comentarii