MENIU CAUTĂ

Andreea Archip, reportaj fără prejudecăți despre "Cealaltă față a pelerinajului la Cuvioasa Parascheva"

Dincolo de preconcepții, dacă stai realmente printre călătorii de la Iași, constați nu doar că mulți au 40-45 de ani, ci și că sunt aici ca să se descopere pe ei înșiși.

  • Studentă la Iași sau jurnalistă la Libertatea, Andreea Archip asistă de mulți ani la cozile de Sf. Parascheva.
  • Reportajul ei nu judecă, ci doar observă detaliile umane ale evenimentului în care aproape 200.000 de pelerini umplu orașul.
  • E o poveste despre dăruire, fervoare religioasă și, poate în primul rând, despre faptul că pelerinajul înseamnă să termini ceva ce ai început.

 

Reportaj de Andreea Archip

 Un psiholog specializat în dependențe ascultă, răbdător, clișeele mele despre bețivi.

„Ne-au invadat bețivii”, zic eu, cu omnisciența ziaristului care se pripește. „Așa-i că sunt pe toate drumurile?”.

„Nu prea”, aud, îl privesc și văd zâmbetul, o contră politicoasă, dar fermă.

Terapeutul are nu doar datele, ci și cazurile concrete, pentru că se întâlnește zilnic cu oameni care beau.

În realitate, peste 70% dintre români consumă alcool moderat, ocazional, normal, spun studiile.

Dar, când îi vedem pe căzuții prin șanțuri, îi multiplicăm și dăm vestea mai departe. Generalizăm. Alcoolismul rămâne o problemă importantă în România, doar că asta nu înseamnă că majoritatea oamenilor sunt dependenți.

Când înlocuim realitatea cu ce vedem la TV

Efectul de a confunda realitatea cu ceea ce privim la TV este cunoscut și studiat de zeci de ani.

El a devenit și mai pregnant acum, în vremea internetului. Avem sentimentul că se întâmplă predominant lucruri rele sau că suntem înconjurați de amenințări, de criminali, de cazuri monstruoase. Ele există, însă sunt cu mult mai puține decât ni se arată și decât ajungem să credem.

La fel și cu „pupătorii de moaște”.

Unde sunt mulțimile în delir mistic?

Tare ne place să-i încadrăm pe pelerinii de la Cuvioasa Parascheva în categoria 50 plus, suferinzi, poate chiar oameni cu tare psihice.

Când auzim știri cu „Începe pelerinajul anual Sf. Parascheva de la Iași”, în minte ne răsare, din reflex, imaginea unor mulțimi atinse de delir mistic.

Parcă și vedem viermuiala extatică, necontrolată a unui popor de oameni săraci și fără școală.

Primiți cu observațiile unui reporter? Acceptați să vă spun ceea ce am văzut la fața locului, la pelerinajul de Sfânta Parascheva nu doar anul acesta, ci în mai mulți ani, încă de pe vremea studenției?

În 2018, am stat cele câteva zile în Iașul înghițit de pelerini și am observat că precumpănesc, de fapt, oamenii de 40 de ani și că reprezentanții clasei de mijloc nu sunt într-o minoritate abia vizibilă, așa cum prejudecățile noastre ar crede!

Majoritatea pelerinilor sunt oameni în putere

De fapt, dacă iei în calcul condițiile concrete ale pelerinajului modern, e și de înțeles de ce participă mulți oameni în putere și care au resurse: timp, sănătate, bani.

O asemenea deplasare presupune consum de energie, o sumă deloc mică și capacitate de a căuta altceva decât folosul imediat.

În ciuda prejudecății formate pe televiziuni, martorul ocular vede la Iași oameni cu familii, părinți ai unor tineri care merg la facultățile de care ei n-au avut parte. Și copiii lor au gustat cel puțin o dată din aghiazma pelerinajelor și, probabil, la vârsta părinților, vor face și ei drumul acesta, al căutării până la urmă.

Pentru că, mi-au repetat-o mai mulți dintre cei prezenți, ei nu vin la niște oase, ci la ceva mai înalt, care ne cuprinde pe toți.

„Părintele” care devine „popă”

Îi asculți, ca jurnalist, și chiar dacă nu ajungi la biserică decât o dată pe an, de Înviere, încerci să înțelegi.

Pentru mine, Învierea e conexiunea cu obiceiul bunicilor mei care nu mai sunt, e legătura mea cu rădăcinile.

Port în mine dualitatea țăranului de a se raporta cu sfințenie la biserică și cu suspiciune la reprezentanții acesteia. Bunica mea mergea la biserică în fiecare duminică. Când ajungea acasă, „părintele” devenea pe loc „popă”.

Învierea cu cafele irish

Văzându-i pe pelerinii, pe timp de noapte, la coada de patru ore, mi se pare că suntem tot la o Înviere.

Trei bărbați la 30 de ani își omoară timpul cu telefonul. Alături, o gașcă de studenți, băieți și fete, sunt îmbrăcați cam de club, dar nu hainele îi preocupă, ci glumele care-i fac să reziste eroic. Nimic nu e eroic când ești atât de tânăr.

În față, câțiva bărbați mai voioși tocmesc cafelele irish, cu alcool. Băutura papistașilor, îmi vine să râd.

Și cei profund religioși, ei unde sunt?

Zărești, când și când, persoane care se bucură de lumina vreunui stâlp ca să citească dintr-o cărticică de rugăciuni. Dar sunt puțini.

Cei credincioși sunt, de fapt, toți, și care citesc Scriptura și cei cu cafele irish.

„Untoldul” Iașiului

La un moment dat se formează o mică busculadă pe crenguțe de busuioc sau, în față, câțiva oameni vor să fenteze rândul. Dar, în general, atmosfera pelerinajului este una calmă, civilizată.

Casnică, profesoară sau casier, șofer, student. La coadă sunt cei veniți de departe ca să primească binecuvântarea anonimității.

Acum zece ani, când eram studentă la Iași, aveai maximum trei zile să ajungi la raclă, acum o săptămână întreagă poți să stai la rând și să te tot rogi. Este „Untoldul Iașului”, cum am mai auzit la unii dintre cei prezenți. Da, un fel de festival unde se împart ceai, sarmale și unde muzica din difuzoare e bisericească.

Vin aici oameni care dau pe la biserică doar de câteva ori pe an și una dintre dăți e la Cuvioasa Parascheva.

Pelerinajul înseamnă să termini ce ai început

Pentru unii dintre cei de aici, deplasarea e un efort extraordinar pe care îl fac, chiar cu riscul de a-și periclita sănătatea.

Inconștienți și bigoți?

Nu știu. Eu, studenta de altădată de la Iași, care asista atunci la spectacolul mulțimii și care a revenit azi ca jurnalistă, vreau să-i privesc, nu să-i judec.

Fie că e „El Camino”, celebrul traseu milenar al călătorilor medievali din Spania, fie că e drumul spre Mecca, pelerinajul budiștilor la Muntele sacru Kailash sau coada tăcută de la Cuvioasa Parascheva,  pelerinajul cunoaște și o altă semnificație.

Înseamnă să termini ce ai început.

Înseamnă să ai disciplina țelului, încrederea că vei reuși și reconfirmarea că încă poți. Un pelerinaj înseamnă și sporirea încrederii în tine!

Ca reporter, ceea se văd aici, la Iași, îmi provoacă o comparație care vă va stârni, probabil, un zâmbet: nunta regală.

De la nunta regală în Copou

La ceremonia regală de la Windsor, despre care am relatat tot pentru Libertatea, am întâlnit la fel de mulți oameni care veneau cu zile înainte.

Ei stăteau în frigul nopților britanice sub cerul liber ca să vadă vreme de 10 secunde o caleașcă.

Acolo, în caleașcă, sunt prințul Harry și aleasa lui, femeia din popor Meghan.

Fiecare își găsește propriul obiect al idolatriei, am zice noi; al loialității, ar răspunde ei.

În trenul spre București, o femeie se consola de una singură, cu voce scăzută, că n-a reușit să ajungă la moaște.

„Lasă, că avem bucățele din Sfânta Ecaterina prin toate bisericile din București”. Luciditate de genul „strugurii-sunt-acri” sau cruzime pragmatică? Poate nici una, nici alta.

Poate doar asigurarea că avem puterea de a găsi ceea ce căutăm.


Citește și: REPORTAJ/ Am stat la coadă cu «spălații pe creier» de la Sfânta Parascheva. Lumea plină de solidaritate a pelerinilor – VIDEO

Citește și: Delirul mistic, reacțiile unei boli grave. Mulțumirea unui medic de la Socola: «Intră la noi Fecioara Maria și iese Getuța!»

Comentarii