17 Iul. 2018 21:42 , de Theodor Istrate

Bărbat găsit mort lângă panoul electric al unui bloc din Onești, după ce s-ar fi electrocutat

Distribuie

Un bărbat de 48 de ani, din județul Bacău, a fost găsit mort, marți seara, lângă panoul electric al unui bloc de locuințe din municipiul Onești, după ce s-ar fi electrocutat. Poliția a deschis o anchetă pentru moarte suspectă, cadavrul fiind preluat de Serviciul de Medicină Legală.

Moarte învăluită în mister, deocamdată, în municipiul Onești. Un bărbat de 48 de ani a fost găsit fără suflare lângă panoul electric al unui bloc din oraș. Unul dintre locatarii care l-a găsit a sunat la numărul de urgență 112 pentru a cere ajutorul unui echipaj medical, crezând că victima ar mai putea fi readusă la viață.

'Echipajul SMURD deplasat la intervenție a găsit un bărbat de 48 de ani care nu prezenta semne vitale, lângă un panou electric al unui bloc. S-au început procedurile medicale, solicitându-se, totodată, și prezența unui echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță. Din nefericire, a fost declarat decesul', ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău, Andrei Grecu.

Pentru a putea interveni, paramedicii și-au luat toate măsurile de siguranță, inclusiv oprirea curentului în zonă. Cadavrul bărbatului, care se pare că avea urme de arsuri pe față, cel mai probabil de electrocutare, a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării autopsiei pentru stabilirea cauzei decesului.

Poliția a deschis o anchetă în acest caz de moarte suspectă.

Citește și: Documentul oficial care confirmă informațiile publicate de Libertatea: Cocaină cu paracetamol la peste 200 de euro gramul, vândute clienţilor din dosarul „Stupefiante pentru VIP-uri'

Loading...
Comentarii