MENIU CAUTĂ
21 Mai. 2012 15:49 , de Catalin Apostol

CFR Cluj, campioni de 3.400.000 de euro

Distribuie

Ocupanta primului loc în clasamentul Ligii I la sfârşitul ediţiei 2011-2012 se va situa pe aceeaşi poziţie şi în ierarhia banilor primiţi din drepturile de televizare ale competiţiei. Lui CFR Cluj îi vor reveni 3.400.000 de euro, cu 800.000 de euro mai mult decât suma care va intra în conturile lui FC Vaslui, vicecampioana României.

Greu de ajuns la banii din Ligă

Formaţia ardeleană a obţinut aceiaşi bani ca şi Oţelul Galaţi, fosta deţinătoare a titlului, dar are şanse reduse să egaleze performanţa financiară realizată de moldoveni în stagiunea care tocmai s-a încheiat. Asta deoarece Oţelul, ultima formaţie din Liga I calificată direct în grupele Ligii Campionilor, a încasat 7.200.000 de euro din partea UEFA pentru participarea în respectiva fază a competiţiei, sumă la care s-au adăugat 3.000.000 de euro din drepturile de televizare ale partidelor susţinute de gălăţeni în Ligă. Spre deosebire de aceştia, clujenii vor trebui să dispute două tururi preliminare pentru a ajunge în grupe.

Recordul lui Manchester City

Suma încasată din drepturile tv de CFR Cluj pentru câştigarea titlului e infimă în comparaţie cu aceea obţinută de Manchester City, noua campioană a Angliei. Formaţia la care evoluează portarul Costel Pantilimon va primi 76.860.000 € din drepturile de televizare a partidelor din Premier League, record în Europa.

Le-a aruncat fanilor şosetele

Bucurie mare, duminică seară, pe stadionul din Gruia, după ce CFR Cluj a devenit oficial campioana României. Fanii ceferiştilor şi-au luat idolii pe sus şi leau solicitat tot felul de lucruri personale care să le amintească de ziua cea mare. Susţinătorii i-au cerut lui Cristian Panin şortul, însă acesta i-a refuzat, potrivit stiridecluj.ro. Rămân în pielea goală', le-ar fi zis el. În schimb, brazilianul Lionn nu a ţinut cont de nimic şi le-a aruncat suporterilor chiar şi şosetele pe care le-a purtat la meci. Vezi aici video!

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Incendiu la o fabrică de mobilă din Târgoviște
Loading...
Comentarii