CNN răspunde la acuzațiile lui Donald Trump că publică „știri false”

12 ianuarie 2017 11:15

Postul CNN a încercat să se apare după ce Donald Trump i-a criticat că publică și difuzează „știri false”, alături de Buzzfeed, care nu este altceva decât „o grămadă de gunoi”.

Președintele SUA ales s-a certat în prima sa conferință de presă cu un jurnalist CNN căruia nu i-a dat voie să îi pună întrebări, pentru că publică „știri false”, imediat după ce a criticat site-ul Buzzfeed pentru că a publicat știrea cum că Rusia are materiale compromițătoare cu miliardarul, precizând căa cesta reprezintă „o grămadă de gunoi”, precizând că jurnaliştii ar trebui să-şi ceară scuze pentru publicarea unui raport compromiţător cu informaţii neautentificate.

 

 

CNN a anunţat astfel  miercuri seară că decizia postului de televiziune de a publica un material ”din surse atent verificate” despre documente neautentificate ale agenţiilor de informaţii americane cu privire la Donald Trump este complet diferită de decizia jurnaliştilor Buzzfeed de a publica note lipsite de orice bază.

”Organizaţia dvs este oribilă”, i-a spus miliardarul republican unui jurnalist Buzzfeed, care a insistat să răspundă la una dintre întrebările sale în cadrul conferinţei de presă de la Trump Tower din Manhattan.

Anterior, purtătorul de cuvânt al preşedintelui-ales a susţinut că decizia jurnaliştilor de a publica raportul cu informaţii neverificate nu reprezintă altceva decât ”o tristă încercare de a obţine mai multe click-uri” pe Buzzfeed.

”Este pur şi simplu scandalos şi iresponsabil ca un blog stângist, care s-a arătat în mod deschis ostil preşedintelui-ales în timpul campaniei, să arunce pe internet informaţii extrem de false şi cu aluzii sexuale cu doar câteva zile înainte de depunerea jurământului”, a explicat purtătorul de cuvânt Spicer.

Jurnaliştii Buzzfeed au publicat dimineaţă un raport a cărui autenticitate nu a putut să fie verificată şi care conţine date despre modul cum agenţiile de spionaj ruse au adunat în ultimii cinci ani informaţii compromiţătoare şi înregistrări de natură sexuală pentru a-l santaja pe Donald Trump. Miliardarul republican ar fi  fost filmat în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu mai multe prostituate în urmă cu patru ani în hotelul Ritz Carlton din Moscova. Informațiile au fost negate atât de Trump, cât și de Kremlin.

 

Măsurile anunțate de Trump pentru a evita conflictul de interese, insuficiente: ”Trebuie să cedeze părțile sale din afacerea familiei”

Loading...
Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro