MENIU CAUTĂ
31 Aug. 2018 13:45

Confesiunile unei fugare. Elena Udrea își descrie viața în Costa Rica, la șase luni de când a fugit din România

Distribuie

La șase luni de când a fugit din România, Elena Udrea își descrie viața în Costa Rica, într-un interviu pentru revista VIVA! Fostul ministru al Turismului a fugit în Costa Rica la începutul acestui an, cu câteva luni înainte de a fi condamnată definitiv în dosarul Gala Bute. 

„Este o viață în așteptare. Am așteptat să pot veni acasă, acum aștept să nasc, pentru că deja nu mai am voie să zbor, deși, și dacă ar fi posibil, nu aș mai putea călători spre România. Sunt conectată la tot ce se întâmplă în țară și continui să duc lupta pentru a avea parte de un proces corect, ceea ce ar însemna și sfârșitul problemelor juridice pe care le am aproape de patru ani. Am un program monoton față de viața mea de până acum, zilele trec aproape la fel, nu aș putea să descriu multe momente de care să am motive să-mi amintesc”, a spus Elena Udrea, pentru revista VIVA!

Interviul complet cu Elena Udrea îl găsiți în revista VIVA!, care a apărut pe piață vineri, 31 august.

Cu doar câteva luni înainte de sentința definitivă în dosarul Gala Bute, Elena Udrea a fugit în Costa Rica, acolo unde a rămas și după condamarea la 6 ani de închisoare. Tot de acolo a transmis și vestea că e însărcinată cu Adrian Alexandrov.

Revista VIVA! a realizat un demers jurnalistic, care răspunde în primul rând întrebărilor legate de veridicitatea sarcinii Elenei Udrea. Pictorialul și interviul cu Elena Udrea, condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în România și fugară în Costa Rica nu servesc niciunui alt interes, în afara celui public și al publicului. Revista VIVA! nu a plătit și nu a primit bani pentru acest subiect.

Confesiunile unei fugare: Elena Udrea vorbește despre cum a început relația cu Adrian Alexandrov: „Mi-a dat cartea lui de vizită, iar în zilele următoare am băut o cafea împreună'

FOTO/ Coperta cu Elena Udrea din revista VIVA! a devenit virală pe Facebook. Au apărut primele glume

VIDEO/ Dana Enache, redactorul-șef VIVA!, face dezvăluri despre coperta cu Elena Udrea gravidă. Cum au fost obținute fotografiile

Cătălin Tolontan, despre fotografiile din Viva! cu Elena Udrea: „Suntem jurnaliști și când vă convine ceea ce publicăm și când nu:”

Răzvan Luțac, despre cazul VIVA – Elena Udrea. Jurnalism e și când eu și Tolo avem păreri diferite. Ce m-a nemulțumit, de la „exil” la „jurnalism” „

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, marți, 13 noiembrie 2018
Loading...
Comentarii