MENIU CAUTĂ
21 Feb. 2009 11:12

Cu cortul, la căpşuni în Danemarca

Distribuie

Mai mulţi angajatori din Danemarca caută români care vor să lucreze în agricultură, urmând ca muncitorii să locuiască în corturi pe care trebuie să le aducă de acasă.

0-127298-capsunari.jpg„Danemarca are nevoie de lucrători în agricultură, pentru a recolta căpşuni, mazăre, zmeură, ceapă, dovleci şi altele. De asemenea, se caută câţiva şoferi de tractor, camioane şi autobuze care să lucreze la fermele respective pe timpul sezonului de vară 2009. Sunt oferite în jur de 500 de locuri de muncă”, se precizează într-un  anunţ publicat pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

În cele mai multe dintre fermele de căpşuni şi mazăre, în care recoltarea începe în mai şi se termină în august, aplicanţilor li se cere să-şi aducă de acasă „un cort, ustensile de gătit şi haine groase”.

Totuşi, în anunţ se precizează că în ferme vor fi amenajate spaţii acoperite „pentru prepararea mâncării, toalete şi TV”. În aceste condiţii de cazare, taxa percepută este cuprinsă între doi şi zece euro pe zi, bani din care sunt suportate costurile pentru electricitate, apă şi internet.

  

Loading...
Comentarii