Detalii neștiute din viața Irinei Loghin. “A fost ceva groaznic“

Irina Loghin este una dintre cele mai iubite artiste de muzică populară din România. Interpreta a vorbit pentru prima oară, în volumul lansat în 2012, intitulat „Viața mea este ca un cântec', despre o perioadă delicată din viața ei.

„Pe la treizeci şi cinci de ani, când m-am dus într-un turneu la Cluj, m-am interesat ce pot să fac, aflasem că la Cluj sunt profesori foarte buni. M-am dus la un profesor ginecolog să îmi facă un consult. Mi-a dat un tratament de șase luni, mi-a făcut histerosalpingografia. Îţi introduce în uter o soluţie care este înfiorătoare, ustură foarte tare! Medicul a observat că am avut o răceală în copilăria mea, foarte puternică și netratată la timp. În urma acelei analize am devenit fertilă. Imediat, la nici o lună, am rămas însărcinată', a dezvăluit cântăreața.

„Am avut sarcini toxice, grele. Prima sarcină a fost cu Ciprian. Era în 1976. Atunci a început greul. Până la patru luni, când a mișcat, a fost ceva groaznic. În permanenţă aveam o stare de greaţă, o stare de rău foarte mare! Gazele de eșapament îmi făceau bine! Mă duceam când treceau mașinile, mai ales alea mari, și inhalam'.

Irina Loghin are aproape 80 de ani, însă reușește să se mențină în formă, după ce și-a creat propriile reguli de înfrumusețare. Interpreta de muzică populară susţine că orice femeie, chiar dacă este tânără sau mai în vârstă, ar trebui să se demachieze şi să pună mare preţ pe curăţarea tenului, aşa cum face şi ea.

Citește și

Schimbările Codului Rutier italian pe înțelesul tuturor. Ce trebuie să știe românii din Italia cu mașini înmatriculate în țară, pentru a nu risca amenzi usturătoare

Mai multe articole