Donald Trump a anunțat o nouă plecare din administrația sa

Preşedintele Statelor Unite a anunţat, sâmbătă, că secretarul internelor, Ryan Zinke, părăsește Administrația la finalul acestui an.

„Secretarul internelor @RyanZinke va părăsi Administraţia la finalul acestui an după ce a activat pentru o perioadă de aproape doi ani. Ryan a făcut multe în timpul mandatului său şi vreau să-i mulţumesc pentru serviciul adus naţiunii', a scris Trump pe contul său de Twitter.


Tot sâmbătă, Trump a anunțat că l-a numit pe Mick Mulvaney în poziţia de şef de cabinet interimar al Casei Albe, pentru a-l înlocui pe generalul John Kelly, potrivit Agerpres.

Plecarea lui Ryan Zinke este una dintr-un șir lung de remanieri în administraţia Trump, care nu încetează să fie reorganizată. Fost parlamentar de Montana, Zinke a fost criticat pentru cheltuielile excesive. Între altele, Zinke a renovat trei uşi din biroul său, plătind 75.000 de dolari.


VIDEO/Cum se circulă în Norvegia: țara în care în mijloacele de transport în comun e liniște ca-n biserică!


Mai multe articole