Dragnea, despre fotografia în care apare alături de Maior: „Habar nu am dacă este reală”

Liviu Dragnea a declarat că nu știe dacă fotografia în care apare alături de George Maior, care a fost prezentată de Victor Ponta, este reală sau nu. Președintele PSD a afirmat, la Antena 3, că „securiștii sunt în stare de orice'.

„Habar n-am dacă fotografia de aseară este reală sau nu. Securiștii sunt în stare de orice. Eu nu am ascuns niciodată faptul că m-am întâlnit cu Maior, cu Coldea. Din ce îmi aduc aminte, cred că atunci era vorba de un eveniment – Ziua SRI. Erau peste 100 de oameni la eveniment: membrii Guvernului, conducerea de la Parchete, de la ICCJ', a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

„Era un fotograf de la SRI care făcea poze întruna', a mai spus președintele PSD.

El a mai spus că atunci nu avea de unde să ştie faptul că Maior şi Kovesi „stăteau cu fundul pe nişte protocoale ilegale şi neconstituţionale'.

Dragnea a mai susţinut că aceste poze îi sunt date lui Ponta de către Maior, pe care l-a îndemnat „să scoată toate pozele de la aceste evenimente care erau semipublice'.

Victor Ponta a publicat duminică seară pe contul său de Facebook o fotografie în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, apare alături de fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI), George Maior, iar în planul al doilea poate fi văzută fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi, stând pe o canapea. 

Luni seară, Victor Ponta a prezentat, la B1, fotografia în original cu Liviu Dragnea şi George Maior, dar şi o poză în care Liviu Dragnea apare cu Florian Coldea şi George Maior.

Mai multe articole