10 Ian. 2018 21:00 , de Valentina Postelnicu

EXCLUSIV/Emanuel Ungureanu cere înființarea unei comisii parlamentare de anchetă în cazul Lucan și sesizează Comisia SRI/VIDEO

Distribuie

Emanuel Ungureanu anunță că va cere o comisie parlamentară de anchetă în cazul Lucan. Potrivit deputatului USR, șefii DIICOT din '90 până în prezent vor trebui să vină în fața aleșilor pentru a explica ce au făcut cu toate sesizările privind traficul de organe, în cazul Institutului de Transplant de la Cluj, dacă în urma solicitării sale, conducerea Legislativului va decide înființarea unei astfel de comisii.

În plus, Ungureanu spune că va trimite, miercuri, tuturor membrilor comisiei SRI, prin email, solicitare să facă aceste verificări, în cazul profesorului Mihai Lucan și a anchetei SRI Cluj.

Potrivit deputatului USR, o comisie de control ar urma să cheme toți șefii DIICOT Cluj din anii ’90, care să spună ce informații aveau despre delapidare, traficul de organe și ce au făcut cu aceste informații.

”E important ca acest sistem judiciar – și eu ies în stradă – să se autoregleze și să se curețe. Este important ca aceste puteri să se controleze reciproc, pentru ca aceste abuzuri să nu mai aibă loc. (..) Dacă eram ascultat în 2003 sau 2004, cazul Lucan de delapidare a fondurilor Institutului de Transplant nu exista acum. Dacă era prins în 2003 de către SRI, cu informațiile pe care le aveau, cu crima organizată, dacă DIICOT Cluj își făcea treaba în 2004 sau în 2005, pentru că sunt anchete documentate… (…) Aproape mi-e jenă că sunt numit eu denunțătorul lui Lucan, cel de la care s-a pornit ancheta. Nu e adevărat, ancheta a pornit de la miile de pacienți care au făcut reclamații. Cei de la Institut au rupt lanțul. În alte instituții, mai sunt încă o grămadă de medici care stau lângă alți ”Dumnezei” medicali. România este plină de Lucani, a fost peste măsură de lacom și infatuat, de o lăcomie fără seamăn”, a mai spus Ungureanu, despre cazul profesorului Mihai Lucan.

Despre relația Lucan-Bodog: Ministrul Sănătății a fost în Corpul de Control care l-a verificat pe Lucan în 2011. Raed Arafat a coordonat ancheta

Deputatul USR afirmă că a publicat deja un set de fotografii care arată familiaritatea ministrului Sănătății, Florian Bodog cu familia medicului Mihai Lucan, legăturile dintre nepoata lui Lucan și Bodog.

”Se știe foarte clar că relațiile lui cu Lucan au fost apropiate. Dovada este raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătății din 2011. El a fost membru al Corpului de Control, control care a fost făcut în calitate de președinte al comisiei, de către Raed Arafat. Poate îl întreabă cineva pe domnul Arafat ce s-a întâmplat cu raportul acesta. Dacă se luau măsuri pe zonă legislativă, de alocare de organe în 2011, nu mai aveam cazul Arșinel în 2013”, a explicat Ungureanu, care menționează că sunt foarte multe ”zone sulfuroase pe care procurorii le demantelează acum”.

Potrivit deputatului USR, cazul Lucan, din păcate, se întâmplă târziu. ”Când am fost la SRI Cluj, și am discutat cu altă structură decât cea actuală a Serviciului, le-am explicat ce consecințe dramatice a avut complicitatea serviciilor, a SRI Cluj, care trebuie să spună dacă se știa de traficul de organe, dacă au transmis la DIICOT Cluj acele informații, pentru că aceste lucruri au costat vieți. Dacă nu exista monopolulul unei mâini de oameni, poate aveam 10 centre de transplant în România”, a afirmat Ungureanu.

Potrivit deputatului USR, ”nu se întreabă nimeni de ce acești profesori nu au pregătit medici din alte centre universitare, de ce avem doar la București și la Cluj centru de transplant renal și de ce nu avem centru de transplant hepatic decât la București.

”La o populație de 15 sau 16 milione de locuitori, cel puțin 10 centre de transplant trebuiau să existe și era datoria ministerului și a acestei Agenții Naționale de Transplant, acest consiliu științific format din Dumnezei, precum Lucan, Irinel Popescu, să facă aceste lucruri”, a mai precizat Ungureanu.


Citește și:

Polițiștii Godină și Berbeceanu pornesc o revoltă împotriva deciziei lui Carmen Dan. ”Îl susținem pe Radu Gavriș”

 

Loading...
Comentarii