13 Oct. 2018 16:10

Femeia care se declară cea mai bătrână persoană din lume spune că a fost fericită doar o singură dată

Distribuie

O bătrână din Cecenia, despre care se crede că ar fi cea mai longevivă persoană de pe planetă, a povestit că a fost fericită o singură dată în viață, având în vedere că a trecut prin încercări grele, ea fiind deportată în Siberia, în timpul celui de-al doilea Război Mondial.

Pașaportul rusesc al femeii, pe numele ei Koku Istambulova, arată că ea are vârsta de 129 de ani, data ei de naștere fiind 1 iunie 1889.

Koku Istambulova a povestit, perfect lucidă, despre ziua în care poporul cecen a fost deportat de masă, la ordinele lui Iosif Stalin, în stepele din Kazahstan, în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Ea susține că singura zi fericită din toți anii trăiți a fost cea în care a intrat într-o casă construită de ea, în țara ei natală, arată Daily Mail.

'(Ziua în care am fost fericită) A fost cea în care am intrat prima oară în casa făcută de mine. Era foarte mică. Eu am ridicat-o, era cea mai bună casă din lume. Am stat acolo 60 de ani', a declarat femeia, potrivit Daily Mail.

După 13 ani în Kazahstan, femeia a început să construiască o altă casă, deoarece rușii au ocupat casele goale ale cecenilor.


CITEȘTE ȘI: REPORTAJ/ Exemplu de români cinstiți! Au salariul minim pe economie, dar când au găsit o pungă plină de bani pe o bancă, nu au stat pe gânduri: „Așa am fost învățați. Să nu ne bucurăm de bani nemunciți'


FOTO: CAPTURĂ VIDEO RUPTLY

Loading...
Comentarii