MENIU CAUTĂ
07 Dec. 2018 12:12

Fenomen bizar în cadrul Bisericii Catolice! Peste 4.000 de femei virgine s-au căsătorit cu Iisus. Unele dintre ele se află și în România

Distribuie

În jurul globului există peste 4.000 de femei virgine consacrate, un fenomen mai puțin cunoscut în cadrul Bisericii Catolice. Spre deosebire de călugărițe, ele trăiesc integrate în societate, dar depun jurământul de castitate și se căsătoresc cu Iisus, în cadrul unei ceremonii organizate de preoți. Asemenea persoane trăiesc în Franța și Italia, dar și în România și Polonia.

Jessica Hayes și-a cumpărat o rochie de mireasă, văl și inel, dar, în momentul în care a ajuns în fața altarului, niciun mire nu o aștepta. Ea dorea să se căsătorească cu Iisus Hristos, scrie BBC. Hayes, în vârstă de 41 de ani, vrea să fie toată viața o virgină consacrată, o vocație asumată de femeile catolice care vor să fie miresele lui Iisus.

Chiar și în interiorul bisericii, fenomenul este puțin cunoscut, în contextul în care vocația a fost recunoscută oficial de Biserica Catolică în urmă cu cinci decenii.

În timpul slujbei, femeia face un jurământ de castitate pe viață și promite să nu întrețină relații sexuale sau romantice. Femeile poartă și verighetă, ca simbol al angajamentului asumat.

Peste 4.000 de femei, din 78 de țări, au ales această cale. Vaticanul arată că numărul este în creștere, reprezentanții bisericii estimând că până în 2020 acesta va ajunge la 5.000 de virgine consacrate.

Totuși, trebuie menționat că în luna iulie, Vaticanul a stabilit că femeile nu trebuie să fie virgine pentru a depune acest jurământ, ceea ce a stârnit reacții puternice.


CITEȘTE ȘI: EXPERIMENT LIBERTATEA. Unde fugim când sună alarma? Buncăre private și subsoluri abandonate din anii 90


FOTO: BBC via TODAYS CATHOLIC / JOE ROMIE

Loading...
Comentarii