MENIU CAUTĂ
04 Dec. 2009 23:12

Guess Who: „Mi-am uitat versurile într-un concert, vreo cinci piese”

Distribuie

Guess Who şi Spike sunt doi artişti tineri, foarte motivaţi şi care au un cuvânt greu de spus pe scena muzicală din România. Pe 8 decembrie ei îşi vor lansa în paralel noile albume cu publicaţia GSP. Cu doar câteva zile înainte de marea lansare, am stat de vorbă cu Spike şi Guess Who despre muzică, proiecte de viitor, dar am aflat şi lucruri inedite din viaţa lor. 

Guess Who relansează albumul „Probe Audio” sub numele „Locul Potrivit”. Acesta va conţine patru piese noi şi videoclipul piesei „Locul Potrivit”.

Dupa 3 ani de experienţă în zona hip-hop şi 2 videoclipuri („Tu” – cu Guess Who, „Banii”), Spike va lansa cel de-al doilea album al său, „Rămânem prieteni”, pentru care a colaborat cu Grasu XXL, Nicalai şi Guess Who.

Ce suflu nou aduc albumele voastre în muzică?
Spike:
În ultima vreme, în care nu s-au mai scos albume, mi se pare că e o treabă. În ultimul timp au apărut numai editări, remixuri…

4237-206850-img_1662.jpg
Guess Who (stânga) alături de Spike (dreapta)

Eugen (n.r. titlul unei melodii de pe albumul lui Guess Who, care are şi videoclip). Cine este şi ce reprezintă?
Spike:
Este un personaj imaginar care a prins viaţă
GW:
…da. Reprezintă modelul generaţiei de azi, în mare parte. Un pic exagerat, dar trăieşte printre noi şi este în număr mare. Îl vezi tot timpul.

4237-206851-img_1666.jpgConcerte pregătiţi după lansare?
GW:
Pe la sfârşitul lui ianuarie, începutul lui februarie, o să facem un turneu, Guess Who şi Spike TU-R. Vor fi 25 de oraşe şi încercăm să facem o organizare astfel încât să fie un spectacol, să fie ceva mai special.

Terminaţi turneul la mare?
GW:
La mare cred că o să continuăm… şi apoi toamna, alte concerte şi tot aşa…

Vă place sportul?

GW:  Mie mi-a plăcut când eram mic, am jucat şi fotbal. Jucăm foarte mult fotbal pe playstation… şi poker.
Spike îl contrează:  „Ăla nu e sport. E stat pe canapea şi dat din degete.” Revine apoi la subiect: „Mie nu, nu mi-a plăcut niciodată. Momentan, iarna, placă, pârtie şi, vara vreau să mă apuc de parapantă.”

Ţineţi cu vreo echipă de fotbal?
GW: Cu Steaua ţin.
Spike în schimb spune că nu e atras de fotbal. 
GW  vine cu o completare:  „Am jucat fotbal acolo (n.r. Steaua) şi mi-a plăcut.”

Ce părere ai de conflictul dintre Gigi şi suporteri:
GW: Nu ştiu, nu prea mai sunt în temă cu subiectul. Plus că, pierd foarte multe meciuri. Am în schimb un respect uriaş pentru Urziceni. Au făcut o figură frumoasă.

Sunt fani Smiley, Ştefan Bănică şi Mihai Mărgineanu

Artişti preferaţi în România? Aveţi un respect deosebit pentru cineva?
GW:  Din afara acestui gen de muzică… pe Smiley,  – Ştefan Bănică, spune Spike -, Mărgineanu (se pun amândoi de acord).

Mai sunt certuri în hip-hop-ul românesc?
Spike: Mai sunt şi acum certuri. Dar, noi folosim critica într-un mod productiv şi o facem  între noi. Cu alţii nu ne permitem şi probabil ar interpreta  greşit. Nu suntem  noi  în măsură să ne dăm cu părerea despre alţii.
GW completează:  În rest nu avem nimic. Spike lansează un album care se numeşte „Rămânem prieteni”

4237-206852-img_1667.jpg…Dar aţi fost duşmani?
Cei doi râd: NU!
Guess Who îl atenţionează pe Spike: Vezi, frate, se poate interpreta.

Ce părere aveţi de preţul CD-urilor în România. Este mare pentru un român de rând? Amplifică el pirateria?
GW:  Preţul celor două CD-uri este mai mic decât al unuia normal (n.r. 20-25 lei).
Spike este de acord: Este un preţ mare.  Nu ai cum să gestionezi pirateria.

Totuşi, dacă preţurile ar fi mai decente…?
GW: Nu, poate să fie şi 3 lei. Din moment ce el (cumpărătorul) nu se mai deplasează şi poate să ia albumul doar cu un singur clic. Dar sunt oameni care cumpără, care îşi doresc  să cumpere albumul.

Este încă în comă hip-hop-ul românesc?

GW: Da, încă se resuscitează (zâmbeşte şi mimează manevere de resuscitare). Dar, uşor, uşor începe să mai mişte.

Să zicem că ai un artist favorit, pe care îl asculţi de 10-15 ani şi îi cumperi noul album. Ajungi acasă, îl asculţi şi vezi că nu-ţi place nicio piesă.
Nu-l mai cumperi! Nu există nicio garanţie „cumpără-mi albumul că o să-ţi placă”

Aţi juca într-o telenovelă?
Spike: Da, de ce nu? Dacă aş fi personajul negativ. Aşteptăm oferte!
GW este mai rezervat: Nu, eu nu sunt actor şI nici nu cred că aş putea să fiu.

Nici într-un film normal?
GW: Ba da. Depinde,  dacă e natural şi mi s-ar potrivi… Dar nu sunt actor de profesie.  Este o provocare.

4237-206854-img_1669.jpgDuminică votăm.
GW: Şi duminică mergem şi la o lansare de mixtape…

Votaţi?
Spike: NU
GW: Votăm, EU votez.  Am zis că votez, după ce am văzut mojicia din ultimele zile.

Cu cine votezi?

GW: Nu contează!
Spike „sare” la gâtul bunului său prieten. Nu înţelege de ce vrea să voteze.
GW nu poate să ţină în el: Nu cu Iliescu.

Spike e virgin, iar Guess Who a făcut sex în lift

Care e cel mai ciudat loc în care aţi făcut sex?
Spike: Sunt virgin! (râde)
GW: În lift, în studioul de înregistrări… şi nu cu o clientă (iarăşi, cei doi râd)

Aveţi prietene?
Spike: Eu nu.
GW:  Da, de vreo 5 ani.

Gânduri de căsătorie sau copii?
GW:
Nu, sunt tânăr!

Vreo teamă de paparazzi, tabloide?
Spike: Nu, pentru că nu plătim pe nimeni să ne alerge. Ştim cât costă aparatul, motorina.

Guess Who a uitat versurile pe scenă

4237-206853-img_1671.jpgCare a fost cea mai mare năzbâtie pe care aţi făcut-o pe scenă?
GW:  Eu mi-am uitat versurile la un concert. Cântam cu Paraziţii, la Cluj,  şi mi-am uitat versurile la modul BLANK, vreo cinci piese, dar nu ştiu ce am avut.
Spike: Eu ţineam degetul  pe gura unei sticle de bere să nu sară şi, când am alergat şi am început să sar în faţa scenei, s-a agitat şi am dat bere pe toată lumea. Toţi au crezut că am făcut-o intenţionat, dar mi-am cerut scuze şi le-am spus că a fost din greşeală.

La capitolul ăsta (n.r. băutură) cum staţi?
Ăăăă… da, o dată la trei zile.

Planuri de vacanţă,  acum de Revelion?
Spike:
Mă duc la munte. Mie îmi place iarna, lui nu-i place iarna.
GW: 
Mie îmi place vara. Nu îmi place iarna că e frig şi urât. Mă duc şi eu la munte, că doar nu mă duc la mare. Merg cu Spike să se dea cu placa.
Spike:
  Şi după ce ne dăm şi cu parapanta la vară, apoi, iarna viitoare ne dăm cu placa cu parapanta.
GW, din nou mai comod: Eu vreau să mă dau cu snowmobilul.

Vezi videoclipul piesei Spike feat. Guess Who – Tu



Loading...
Comentarii