12 Iul. 2018 16:20 , de Valentina Postelnicu

UPDATE. Guvernul aprobă noi ajutoare pentru cei afectați de inundații; Copiii din familiile afectate, trimiși în tabere

Distribuie

Guvernul aprobă noi ajutoare pentru cei afectați de inundații. Pe ordinea de zi a ședinței Executivului de joi se află o hotărâre care prevede scoaterea din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea de ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru protecţia populaţiei afectate de fenomenele hidrometeorologice periculoase din mai multe judeţe ale ţării, printre care Vâlcea şi Botoşani. Este vorba despre suma de 108,6 milioane de lei, ajutoare financiare de urgenţă pentru refacerea infrastructurii locale în 25 de judeţe afectate de calamităţile naturale. În plus, copiii din familiile lovite de inundații vor putea merge gratuit în tabere.

108,6 milioane de lei, ajutoare financiare de urgenţă pentru refacerea infrastructurii locale

UPDATE ora 19.00 Guvernul a aprobat alocarea sumei de 108,6 milioane de lei, ajutoare financiare de urgenţă pentru refacerea infrastructurii locale în 25 de judeţe afectate de calamităţile naturale produse în perioada martie-iulie 2018, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

„În şedinţa de Guvern de astăzi au fost aprobate mai multe acte normative pentru a veni cu măsuri de sprijin (…) în majoritatea judeţelor care au fost afectate de inundaţii şi alte fenomene meteo periculoase care s-au produs în ultima perioadă. În primul rând, vorbim de ajutoare financiare în valoare totală de 108,6 milioane de lei. Este o propunere venită de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, o hotărâre de guvern ce a fost aprobată. Aşadar, se acordă aceste ajutoare de urgenţă pentru unităţile administrativ-teritoriale din 25 de judeţe afectate de calamităţi naturale produse în perioada martie-iulie 2018. Aceşti bani sunt pentru refacerea infrastructurii locale. Sumele au fost solicitate de către autorităţile publice locale din cele 25 de judeţe şi vor fi asigurate din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018”, a declarat Nelu Barbu, joi, la Palatul Victoria.

La propunerea MAI, Executivul a aprobat scoaterea de la Rezervele de Stat a aproximativ 61 de tone de motorină şi acordarea ca ajutoare umanitare de urgenţă cu titlu gratuit pentru protecţia populaţiei din judeţele Vâlcea şi Botoşani.

Tabere gratuite pentru copiii şi pentru tinerii proveniţi din familiile afectate de inundaţii, prin Proiectul Solidaritatea

UPDATE ora 16.20  Guvernul adoptă proiectul „Solidaritatea”, prin care vor fi organizate tabere gratuite pentru copiii şi pentru tinerii proveniţi din familiile afectate de inundaţii, a anunţat premierul Viorica Dăncilă.

„Ne preocupă situaţia copiilor din familiile afectate de inundaţii. La propunerea Ministerului Tineretului, vom aproba astăzi proiectul ‘Solidaritatea’, prin care vom organiza tabere gratuite pentru copiii şi pentru tinerii proveniţi din familii ale căror case au fost afectate de inundaţiile din această perioadă”, a declarat Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.

Ea a precizat că Ministerul Tineretului şi Sportului oferă 1.500 de locuri în centrele de agrement pentru organizarea acestor tabere.

Totodată, şefa Executivului a mulţumit forţelor de intervenţie pentru solidaritatea şi profesionalismul de care au dat dovadă pe perioada inundaţiilor. „Situaţia în ţară revine la normal. Vreau să le mulţumesc încă o dată forţelor de intervenţie, care au dat dovadă de solidaritate şi profesionalism în toată această perioadă”, a mai spus Dăncilă.


Executivul urmează să adopte şi ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă.

Printr-o altă ordonanţă de urgenţă, Guvernul va aproba o serie de măsuri de asigurare a personalului necesar pregătirii şi exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019.

Pe agenda şedinţei figurează şi un proiect de Hotărâre privind recunoaşterea Asociaţiei ”Telefonul Copilului” ca fiind de utilitate publică.

Guvernul va adopta în cadrul aceleiaşi şedinţe şi un proiect de Hotărâre pentru aprobarea Programului de acţiuni pe anul 2018 privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic la construcţiile cu destinaţia de locuinţă multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public.

Totodată, Executivul urmează să adopte şi un memorandum având ca temă aprobarea negocierii şi semnării Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statului Qatar privind dobândirea, pe bază de reciprocitate, a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru buna funcţionare a misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare.

În cadrul şedinţei de Guvern va fi prezentat şi un raport privind datoria publică guvernamentală.

Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat ajutoarele de urgență pentru familiile afectate de inundațiile din perioada iunie – iulie.

În plus, Guvernul a decis și scoaterea din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru protecţia populaţiei afectate de fenomenele hidrometeorologice periculoase din judeţele Bacău, Botoşani, Buzău, Covasna, Dâmboviţa şi Neamţ.

Citește și: Tensiuni mari la NATO. Trump le cere aliaților să crească bugetele pentru apărare la 2% acum, nu până în 2024

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, miercuri, 19 septembrie 2018. Scorpionii trag unele concluzii greșite
Loading...
Comentarii