MENIU CAUTĂ
05 Sep. 2018 12:35 , de Valentina Postelnicu

UPDATE. Guvernul a adoptat Ordonanța prin care este păstrată conducerea actuală a Inspecției Judiciare

Distribuie

Guvernul a adoptat, miercuri, un proiect de ordonanţă de urgenţă care reglementează modul în care se stabileşte conducerea interimară a Inspecţiei Judiciare. Liviu Dragnea transmitea, recent, că ar fi fost foarte bucuros dacă ministrul Tudorel Toader ar fi iniţiat şi ar fi dus până la aprobare ordonanţa care ar fi permis actualei conduceri a Inspecţiei Judiciare să-şi continue mandatul până când intră în vigoare noua lege. 

UPDATE. Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, ordonanţa de urgenţă care reglementează modul în care se stabileşte conducerea interimară a Inspecţiei Judiciare, au declarat surse guvernamentale.

Această OUG, iniţiată de Ministerul Justiţiei, completează articolul 67 din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

„În situaţia vacantării funcţiei de inspector-şef sau, după caz, de inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, ca urmare a expirării mandatului, interimatul funcţiei se asigură de inspectorul-şef sau, după caz, de inspectorul-şef adjunct ale căror mandate au expirat, până la data ocupării acestor funcţii în condiţiile legii. În caz de încetare a mandatului de inspector-şef ca urmare a altor situaţii decât expirarea mandatului, interimatul funcţiei se asigură de către inspectorul-şef adjunct până la data ocupării acestei funcţii în condiţiile legii, iar în caz de încetare a mandatului de inspector-şef adjunct, ca urmare a altor situaţii decât expirarea mandatului, interimatul funcţiei se asigură de către un inspector judiciar numit de inspectorul-şef până la data ocupării acestei funcţii în condiţiile legii”, se arată în proiectul de OUG, care a fost publicat pe site-ul Secretariatului General al Guvernului.

Unul dintre motivele invocate în susţinerea necesităţii adoptării OUG este acela că la 1 septembrie a expirat mandatul actualei conduceri a Inspecţiei Judiciare, iar în prezent nu există o reglementare legală care să specifice modul în care se asigură interimatul.


Printre proiectele de acte normative care ar putea fi incluse pe agenda şedinţei Guvernului se numără un proiect de OUG pentru completarea articolul 67 din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Pe 29 august, acest proiect de OUG, iniţiat de Ministerul Justiţiei, a fost trimis spre avizare CSM.

„În situaţia vacantării funcţiei de inspector-şef sau, după caz, de inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare ca urmare a expirării mandatului, interimatul funcţiei se asigură de inspectorul-şef sau, după caz, de inspectorul-şef adjunct în funcţie, până la data ocupării acestor funcţii în condiţiile legii. În caz de încetare a mandatului de inspector-şef ca urmare a altor situaţii, interimatul funcţiei se asigură de către inspectorul-şef adjunct până la data ocupării funcţiei în condiţiile legii, iar în caz de încetare a mandatului de inspector-şef adjunct, interimatul funcţiei se asigură de către un inspector judiciar numit de inspectorul-şef, până la data ocupării acestei funcţii în condiţiile legii”, se arată în articolul unic al proiectului.

Unul dintre motivele invocate în susţinerea necesităţii adoptării OUG este acela că la 1 septembrie a expirat mandatul actualei conduceri a Inspecţiei Judiciare, iar în prezent nu există o reglementare legală care să specifice modul în care se asigură interimatul.

Pe de altă parte, Guvernul ar putea discuta în şedinţa de miercuri şi un proiect de hotărâre privind suplimentarea numărului maxim de posturi ale Inspecţiei Judiciare.

'Eu aş fi fost foarte bucuros dacă domnul ministru Toader ar fi iniţiat şi ar fi dus până la aprobare ordonanţa care ar fi permis actualei conduceri a Inspecţiei Judiciare să-şi continue mandatul până când intră în vigoare noua lege. Ca mulţi alţi colegi şi oameni, şi eu sunt supărat pentru că se pot pune sub semnul întrebării nişte anchete foarte importante care sunt în derulare. M-aş fi aşteptat să ducă la capăt această procedură săptămâna trecută şi pentru mine este ciudat”, a declarat Dragnea, recent, despre această ordonanță.

G4media a relatat, recent, că miza prelungirii mandatelor fostei conduceri a Inspecției Judiciare este foarte mare pentru liderul PSD, Liviu Dragnea, iar acest lucru a rezultat din ieșirea de luni, când l-a criticat dur pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, pentru că nu a reușit să treacă OUG-ul pentru prelungirea mandatelor lui Lucian Netejoru și Gheorghe Stan.

Citește și: VIDEO/Ultimul kilometru din A3, misiune imposibilă. Cum arată tronsonul A3 din zona Petricani şi când va fi gata

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Uranissima. Previziuni Balanţă pentru săptămâna 19-25 noiembrie 2018
Loading...
Comentarii