Guvernul nipon ar urma să îi permită împăratului să abdice în favoarea fiului său

11 ianuarie 2017 17:23

Guvernul japonez  ar urma să îi permită împăratului Akihito să abdice în favoarea fiului său, Naruhito,  deși legea japoneză nu permite acest lucru, deschizând astfel calea spre o nouă eră imperială, potrivit AFP.

Împăratul japonez Akihito, 83 de ani, a lăsat de înțeles în luna august că ar vrea să abdice, pentru că se teme că vârsta sa l-ar putea împiedica să-și îndeplinească pe deplin atribuțiile, însă abdicarea nu este posibilă, întrucât legea de funcționare a casei imperiale nu autorizează acest lucru.

Cu toate acestea, presa japoneză susține că guvernul ia în considerare acest past de a-l lăsa pe Akihito să abdice, urmând ca fiul lui, prințul Naruhito,  să îl succeadă la 1 ianuarie 2019. Abdicarea ar urma să aibă loc pe 31 decembrie 2018 sau pe 1 ianuarie, potrivit media.

Împăratul Japoniei a anunțat într-un mesaj că ar fi pregătit să abdice

„Executivul a început să studieze preluarea tronului de către prințul moștenitor Naruhito la începutul lui 2019”, notează cotidianul Nikkei, informația apărând și în ziarele Mainichi și Yomiuri, precizând că doar un despot crud nu i-a permite împăratului japonez să se retragă.

Executivul și-a propus ca noua lege să fie adoptată în actuala sesiune parlamentară, dar dezbaterile se anunță încinse, întrucât opoziția, precum și numeroși experți ar prefera ca legea de funcționare a casei imperiale să fie reformată.

Împăratul Japoniei plănuiește să abdice. Ar putea fi un gest fără precedent în istoria Japoniei moderne

O comisie desemnată de premierul Shinzo Abe ar urma să emită recomandări în vederea acceptării unei excepții în baza căreia actualul împărat ar putea renunța la tron în timpul vieții, ținând cont de vârsta avansată. Akihito a împlinit în decembrie 83 de ani.

Akihito a suferit o intervenție chirurgicală pe inimă și este tratat pentru cancer la prostată. El a preluat tronul în 1989, după moartea tatălui săi, Hirohito.

 

Loading...
Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro