Potrivit hărții realizate de Neil R Kaye de la Met Office, Institutul Climatic Britanic, Africa este de două ori mai mare decât cele două continente menționate, iar India este mai mare decât Peninsula Scandinavă.
Până acum, se folosea o hartă globală bazată pe proiecția Mercator, făcută în anul 1956 pentru a-i ajuta pe navigatori, dar acum există discrepanțe față de aceasta, relatează thesun.co.uk
Pe vechea hartă, Groenlanda și Africa apar aproximativ de aceeași mărime, Alaska pare mai mare decât Statele Unite, iar Antarctica apare și ea mult mai mare decât celelalte continente. În noua reprezentare, țările din emisfera nordică sunt mai mici decât în reprezentarea precedentă.
Harta a fost creată după introducerea datelor de la Institutul Climatic Met Office în programul Ggplot, pentru programare statistică, susține creatorul ei. A fost folosită o proiecție stereoscopică, modalitate de transpunere a unei sfere într-un plan drept iar latitudinea și longitudinea a fost centrată pentru fiecare țară în parte pentru realizarea hărții finale.
Sursa foto: reddit.com
Urmărește-ne pe Google News
FANATIK.RO
Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
Viva.ro
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
FANATIK.RO
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
Știrileprotv.ro
A omorât un om în urmă cu 26 de ani și spera că va rămâne nepedepsit. Nu se aștepta la o asemenea trădare, după atâția ani
Unica.ro
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Observatornews.ro
"A început şi pe aici să dea. Treaba groasă cu ruşii ăştia". Localnicii din Frecăţei, speriaţi de drona prăbuşită la 7 km de Brăila
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate